Un debut strălucit: Dorian Branea

Ar fi putut să debuteze în volum - la fel, cu totul remarcabil, cum este cazul și căr­ții pe care o va survola acest text - și la 20 sau 25 de ani. S-a afirmat, foarte repede, încă din perioada în care era student (unul dintre stu­denții străluciți de la Universitatea de Vest din Timișoara) și a devenit unul dintre liderii ge­ne­rației sale de critici literari și de eseiști. După o carieră didactică scurtă – cu un mo­ment important totuși: Fundația „A treia Europă“ (acolo unde, imediat lângă „corifeii“ grupului – Adriana Babeți, Cor­nel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Smaranda Vultur, Gabriela Colțescu, Valeriu Leu -, Dorian Branea a ieșit repede în prim-plan, umăr lângă umăr cu, enumăr pe repede înainte, Marius Lazurcă, Gabriel Kohn, Ti­nu Pîrvulescu, Sorina Tomuța sau Daciana Banciu-Branea) – și după una, relativ scur­tă și ea, în politica locală, Doru Branea a ales, foarte bine de altfel, să meargă în di­plomație. În diplomația culturală, mai precis – acolo unde, de-a lungul a câte două mandate pline la Varșovia mai întâi și mai apoi la Londra (unde e și acum), a făcut și continuă să facă o treabă ex­ce­lentă.

Una dintre urmările acestor op­țiuni de viață și de carieră al­ternativă a fost un debut în vo­lum până foarte de curând me­reu amânat. O amânare de lun­gă durată care a fost rezolvată în pri­mă­vara acestui an, când, într-o serie cons­is­tentă de eseistică la Editura Humanitas, Dorian Branea iese cu volumul Statele Uni­te ale românilor. Cărțile călătoriilor ro­mânești în America în secolul XX.

Trebuie spus, mai întâi, că volumul de față stă – și stă foarte bine, de altfel - pe o amplă cercetare doctorală pe care Do­ri­an Branea a făcut-o la Universitatea de Vest din Timișoara, sub îndrumarea lui Mircea Mihăieș, acesta din urmă, probabil, cel mai competent cunoscător al literaturii americane de la noi. Este o lucrare de doctorat care a dat, în cele din urmă, un volum despre care coordonatorul de teză și girantul ei prim totodată, profesorul Mihăieș, notează că „ne aflăm în fața une­ia dintre cele mai complete (dacă nu și exhaustive) cercetări privind o temă pal­pitantă: relatările autorilor români care au călătorit în Statele Unite ale Americii. Rigoarea analizei, privirea în egală mă­sură a literatului avizat și a sociologului dubitativ conferă demersului o soliditate impresionantă“.

Analitica multilevel și laborioasă pe care o desfășoară pe cele câteva zeci bune de do­cumente de călătorie ale travelogilor care au ajuns în SUA este, așa-zicând, dublu ra­finată în ultima treime a cărții, acolo unde Dorian Branea, punând la lucru instru­men­te de lucru din multe discipline, dar mai ales o minte proprie excelent înzes­trată pentru speculații și analize de finețe, propune un profil nuanțat și foarte con­vingător al ideii de americanitate care re­zultă din aceste texte forate și survolate. „În afara unei serii antiamericane destul de compozite ea însăși, percepția lumii pe care o redau majoritatea cărților de că­lătorie dedicate Statelor Unite în se­co­lul XX este cel mai adesea pozitivă. Ea ră­mâne în definitiv admirabilă și, pentru unii, exemplară, deși, între aluviunile unui veac de descoperiri culturale, so­cia­le, politice, nu lipsesc nici aspectele care merită de­za­vuate“, menționează Do­ri­an Branea și aceasta este una dintre concluziile de for­ță cu privire la ideea de americanitate care îi lo­cu­iește pe cei care au mers, în contexte politice și is­to­ri­ce foarte diferite, vreme de un secol în Statele Unite ale Americii și au scris jur­na­le de călătorie.

Demersul de cercetare, care are inclusiv o motivație inițială asumat arheologică (sunt pagini frumoase și autori aproape ui­tați care au scris despre SUA, care merită să fie citate/citați și pe care, generos, Do­rian Branea le/îi aduce la zi), țintește să identifice și să examineze „temele și su­biectele recurente pe care memorialele de călătorie în Statele Unite din secolul XX le frecventează pentru a degaja de­fi­nițiile românești ale identității și ci­vi­li­zației americane“. Este, prin urmare, ine­vitabil ca metodologia utilizată să fie „eclec­tică“ – ea se află „la intersecția din­tre analiza de discurs, istorie (literară, ideologică), critica literară și ima­go­logie“.

100 de ani reprezintă un orizont de timp ge­neros și foarte inspirat ales pentru a fa­ce o radiografie complexă a ideii despre SUA pe care o au românii care ajung acolo și care, impresionați și inspirați de regulă de ceea ce văd, aleg să și scrie jurnal de că­lătorie. Cu atât mai mult suta de ani ca­re acoperă secolul al XX-lea este un rezervor adânc de idei pentru o asemenea cercetare cu cât, nu în primul rând dinspre Statele Unite, ci mai ales dinspre România, pers­pectiva din care sunt scrise notele suferă sau ar trebui să sufere semnificative pre­si­uni de context istoric / politic / ideologic.

Avem, așadar, în această carte și perspective așa-zicând vir­gi­na­le cu privire la ce este acest te­ritoriu care dă, în ultima sută de ani, cea mai pregnantă pu­tere – nu doar politică, nu doar eco­no­mică, dar și, în bună măsură, culturală – a lumii. Dar și viziuni distante, rezervate sau chiar bine cadrate de formule ideo­logice aproape opuse celor care subîntind Statele Unite ale Americii. Avem, des, o mi­nunată lume nouă și un model superior de viață cotidiană și, la limită, de ci­vi­lizație la care se expun travelogii români și pe care îl povestesc în detaliu, dar și, uneori, cu mult mai rar, este adevărat, o lume de refuzat (cel puțin teoretic, pentru că, în practică, este infinit mai greu de fă­cut o asemenea opțiune, mai ales când de­taliile despre acea lume sunt primite ne­mijlocit, „la firul ierbii“, cum s-ar zice) pen­tru că iese flagrant de mult în afara ca­drelor înguste pe care le dau perspectivele socialist-comuniste. À propos de specia mi­noritară a călătorilor români care merg în SUA și scriu jurnal critic-enervat, exis­tă și o excepție notabilă, pentru că se în­tâm­plă în democrație: „verbiajul anar­hic-xenofob al lui Grid Modorcea – cea mai indigestă mostră de antiamericanism din întreaga literatură de călătorie ro­mâ­nească în Statele Unite în secolul XX“.

Și mai concret: în „turbulentul secol XX“, jurnalele de călătorie analizate „dedicate, între 1900 și 2000, exclusiv sau în cea mai mare măsură, itinerarelor ame­ri­ca­ne“ aparțin unui „contingent pestriț și ine­gal, în care se regăsesc, prin acci­den­tul unui impuls auctorial înrudit, so­mi­tăți și scribi anonimi, nume de patri­mo­niu și veleitari“. Statistic I: „timp de o su­tă de ani, între 1900 și 2000, descinderile transatlantice ale românilor sunt con­ser­vate în peste treizeci de cărți publicate în limba română, preocupate exclusiv sau în cea mai mare măsură de uni­ver­sul american“. Statistic II: scriu jurnal de călătorie în America, în secolul al XX-lea, nu numai scriitorii, ci și istoricii (inclusiv istoricii literari), critici literari și de tea­tru, traducători, gazetari, sociologi, diplo­mați, profesori (inclusiv profesori de sport), funcționari de stat (chiar demnitari de rang înalt), zootehniști, agronomi, re­gizori, ofițeri de marină. „Cu toate că afi­lierea profesională nu determină rele­van­ța percepției și capacitatea de a tezau­riza elegant, cele mai bune incursiuni în universul transatlantic aparțin, oarecum previzibil, scriitorilor / istoricilor / cri­ticilor literari, deci intelectualilor uma­niști cu aplomb retoric“, menționează Do­rian Branea. Statistic III: scriu (una sau, cazurile sunt rarissime, mai multe cărți) despre Statele Unite – P. Comarnescu, I. Gri­gorescu, M. Apostolescu, Ad. Arsenescu, Fl. Begnescu, E. Barbu, J. Bart, N. Băciuț, S. Brucan, A. Sidorovici, I. Dinu, P. Do­brescu, G. Duca, R. Enescu, Gh. Flaișlen, C.L. Flavian, A. Gheorghiu, C.C. Giurescu, D. Grigorescu, V. Ionescu Vion, N. Iorga, N. Lupu, Th. Marian, I. Parhon, I. Em. Pe­trescu, M. Ralea, R. Rusan, V. Sălăgean, V. Stoica, I. Iosif Șchiopul, V.V. Stanciu, S. Tă­nase.

Pentru România, publicistica de călătorie adunată în volum „cel puțin până la relansarea, în anii ’60, a instituțiilor și stu­dii­lor americane dedicate litera­tu­rii și istoriei Statelor Unite, dar cu si­gu­ranță și mai târziu, în plină dictatură, când o mare parte din gândirea originală și uneori iconoclastă asupra Americii se refugiază în faldurile proteice ale tra­ve­logului, literatura de călătorie reprezintă specia predilectă ce facilitează apro­prie­rea culturală a experienței americane“. Chiar mai mult decât atât, indică Dorian Branea: „America travelogurilor transa­tlan­tice este, de fapt, America noastră cea mai caleidoscopică și mai ex­pre­sivă“.

Când, până de curând, cum spuneam, în­că nu aveam un volum de autor publicat în dreptul lui Dorian Branea, s-a spus, cu referire la acesta, că am câștigat un foarte bun diplomat și că am pierdut un excelent eseist. Statele Unite ale românilor. Cărțile călătoriilor românești în America în se­co­lul XX este un semnal puternic că s-ar pu­tea să îl fi recâștigat.

Cât despre carte în sine, punctez încă o dată ideea excelenței acestei apariții edi­toriale: avem o „primă istorie literară a cărților românești de călătorie peste Ocean publicate în secolul XX“ de mare ți­nută intelectuală.