Pe aceeași temă
Cu: Madalina Gitescu, Roland Matsangos, Razvan Oprea
Scenografia: Elena Herescu
Concept video: Maria Draghici, Tudor Petre
Miscare scenica: Carmen Cotofana
Producator: Lucian Pavel
Regia: Gianina Carbunariu
Teatrul Foarte Mic
Stagiunea 2004-2005
Teatrul Foarte Mic ocupa etajul unei venerabile cladiri de pe Bulevardul Carol. Aspectul exterior este cenusiu si hibrid. La hoch-parter a fost amenajata garderoba. Intrarea e strajuita de doua rezerve expozitionale fara vizitatori, iar treptele de marmura te conduc intr-o arhitectura gandita pentru alte utilitati. Sala suporta un balcon-potcoava din fier forjat gazduind mai multe reflectoare decat spectatori, stucaturi candva renovate si o proasta acustica. Nici scaunele nu sunt mai de Doamne-ajuta, comparativ cu epoca de glorie cand functiona aici o Casa de cultura a sindicatelor sanitare oferind gratuit filme si manifestari de teatru propagandistic ori sub directia primului(!?) dinozaur de la National care a nasit-o pe cand nu visa inca la Banca Religiilor - "salturi" cu final ne/cunoscut -, ocupate pana la ultimul doar la premiere. In sfarsit, dezafectat o vreme, gazduind apoi Theatrum Mundi, TFM revine in prim plan ca laborator de creatie cu buget de austeritate. Inconvenientele cadrului obiectiv sunt compensate valoric prin oferta interpretativa, fie ca e vorba de actori din diverse generatii, originalitatea lecturii regizorale ori vreun text "scandalos" chiar pentru fete mai subtiri. Programul institutiei este generos prin conceptul deschis angajand cu deosebire teatrul tanar. Poseda, cu alte cuvinte, o identitate ireductibila la conjuncturi de varii aranjamente, desi privilegiaza sensibilitatea expresiva cu impact asupra conditiei actualitatii. Spectacolul regizoarei Ana Margineanu 89.89…fierbinte dupa 89, de pilda, alaturi de Un spectacol de teatru de Aureliu Manea in montarea lui Chris Simion stau marturie in acest sens.
Dramaturgia originala (buna-rea, dupa o ilustra zicala), sintagma favorita a tovarasiilor lor raspanditi astazi la mai toate panourile de comanda, in jurii, comitii, comitete de ancheta investite sa faca lumina prin cotloane atat de familiare, pe care le-au girat si administrat, tot ei, adica, nu mai seamana catusi de putin cu democratia de dansii inventata. Strecurata, aceasta din urma, precum gunoiul sub pres, in mentalitatea invingatorilor postdecembristi, pregatiti sa ghiceasca "pretul corect". Cu noua sa piesa Mady-Baby.edu, regizoarea Gianina Carbunariu strica socotelile si imaginea de concurs televiziv. Chiar daca, tematic, tot despre pret este vorba. Dar unul al f(r)acturii indelung ignorate (analiza debutand cu Stop the tempo de la Green Hours), reprezentata prin destinele unor personaje care-si joaca, in libertate, cartea vietii lor. Irlanda este un alt nume, la fel de avantajos ca fundatura din Emigrantii lui Mrozek (o comparatie care se impune), pentru Romania de granita si de acum, fiindca intolerabilul nu are frontiere.
Sunt puse in cauza deopotriva cinismul labartat al intreprinzatorului rescapat, idealul carierist, fuga de sine si, revers al medaliei, crima prin care se sterg urmele, in "familie". Caci o familie se profileaza aici, in diversitate, prin recunoasterea aceluiasi trecut de care fiecare incearca sa scape ca de un vis rau, reusind doar sa se piarda intr-un viitor din care sunt exclusi. Prostitutia nu este o simpla forma de supravietuire, ci un comun mod de-a fi. Tipologia celor trei personaje recompune, schematic vorbind, o felie de viata. Scaldata in iluzii la inceput, calatoria spre taramul fagaduintei a adolescentei Mady si a proaspatului bursier in arte vizuale la Dublin nu e stanjenita decat de raul de inaltime al tanarului.
Dialogul se leaga firesc intre pasagerii care inainte sa coboare pe pamant isi descopera veleitati pline de promisiuni. Este o ironica stare de comuniune prefigurand deriva la contactul cu realitatea, unde totul e de vanzare. Moartea fetei in rand cu exhibitiile sexuale imortalizate pe suport video si pe Internet de companionii ei intra in acelasi plan de afaceri. O noua deriva, dar mai buna decat cea de "acasa" - veritabila obsesie a instrainarii in dramaturgia ultimilor ani -, organizata de un june negustor de carne vie conational, speculand atent slabiciunile si aspiratiile cuplului de indragostiti pana la deznodamantul tragic, ajunge sa se confunde neasteptat cu expresia revoltei impotriva starii de fapt. Lipsesc "olimpicii" nostri, culoarea roz, speranta. Spectacolul are relieful si consistenta acestei incisive radiografii asupra prezentului imediat, reprezentata intr-un deplin acord cu proiectul regizoral de Madalina Ghitescu, Rolando Matsangos si Razvan Oprea. Sunt expresivi fara efort, gasind accentele potrivite pentru caracterizarea personajelor apropiate prin varsta, ceea ce nu este totusi la indemana actorilor la inceput de drum. Isi construiesc rolurile cu o disponibilitate atasanta, desi s-ar cuveni inca un mai atent control al vocii. Scenografia Alinei Herescu, plastica si functionala, e completata ingenios de imaginile multimedia creatoare de atmosfera, si, nu o data, comentariu secund transland trama in teritoriul imaginarului oniric sau al inconstientului colectiv.
Miscarea scenica (Carmen Cotofana) integreaza gestul peremptoriu intr-un ansamblu ce recomanda un stil prin care spectacolul Gianinei Carbunariu, impunand o insolita estetica a rupturii, ramane excentric modelor curente, chiar daca analogiile formale nu sunt excluse. Radicalitatea demersului sau nu se desparte de componenta afectiva, comunicata prin emotia artistica. In acest perimetru sunt putine reprezentatii atractive si, incluzand-o in repertoriul sau, Teatrul Foarte Mic isi respecta statutul de promovare a dramaturgiei contemporane si a unui public cultivat.
