Un risc de credibilitate

Magda Carneci | 23.04.2013

Pe aceeași temă

În numărul 14 (9-15 aprilie a.c.) al revistei 22, Erwin Kessler lansează o serie de alegații despre concursul de proiecte pe care Ministerul Culturii și Patrimoniului l-a lansat pentru Pavilionul României de la Bienala de la Veneția 2013. În stilul său caracteristic, sprințar-înțepător, care a devenit un fel de brand de rea-lectură pe piața culturală locală, Erwin Kessler afirmă că juriul a ales proiectul O istorie a artei contemporane mondiale povestită cu corpuri românești, propus de Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș și curatoriat de Raluca Voinea, din motive incorecte, impure. Ar fi vorba de faptul că doi dintre membrii juriului, plasticianul Matei Bejenaru și teoreticianul Bogdan Ghiu, ar fi afiliați într-un fel sau altul rețelei de centre de artă contemporană tranzit.ro, o rețea susținută de fundația Erste Bank și din care face parte și curatoarea proiectului amintit.

Cum am fost președinta juriului în cauză și cum nu pot fi bănuită că împărtășesc neapărat direcția estetică promovată de tranzit.ro, aș dori să-l liniștesc pe Erwin Kessler în ce privește corectitudinea alegerii. Juriul chiar a fost internațional, cu doi membri străini, criticul și istoricul de artă italian Roberto Pinto și plasticianul olandez Rene Rietmeijer, care conduce o influentă fundație de artă contemporană stabilită de mulți ani chiar la Veneția. Nici cei doi membri străini și nici eu însămi nu eram „înrolați“ în tranzit.ro, iar ceilalți doi membri ai juriului, Monica Morariu și Alexandru Damian, au avut mai degrabă un rol administrativ. Pentru fiecare dintre cele 18 proiecte prezentate, dezbaterile au fost pe față și departajările s-au făcut pe baza unor serii de note ale fiecăruia.

A fost interesant să constați diferența de viziune dintre membrii români și cei străini ai juriului, care nu erau la curent cu ierarhia de nume „stabilite“ și cu grupurile de influență sau de dispută (estetică sau ideologică) din mediul local. Drept care dezbaterea s-a dus numai în jurul felului în care proiectele ilustrau tema Bienalei de anul acesta, Il Palazzo Enciclopedico, și puteau avea un impact vizual și spectacular mai mare în oceanul de pavilioane naționale și de expoziții colaterale de la Bienală. Orice s-ar spune, proiectul câștigător prezenta o cantitate mai mare de noutate și de adecvare la tema Bienalei decât proiectul lui Erwin Kessler, altfel bun, anume o expoziție personală a unui artist de mult recunoscut, Ștefan Bertalan. Dincolo de toate, un concurs e un concurs, și Erwin Kessler trebuie să accepte că lectura în cheie complotistă, scenarita și reaua voință sunt boli culturale locale de care suferă și el, din păcate. Iar a șarja o judecată estetică numai de dragul unor calambururi constituie un risc de credibilitate pe care el și-l asumă de multă vreme.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22