Una jalnica, unele de sticla(situatia si margelele)

 Habar n-am ce se va intampla pe Stadionul  Ghencea. Cred, de altfel, ca e si neinteresant, si neimportant. Va cas­ti­ga  Real sau Steaua. Asta daca nu va fi com­plet invers, desi e posibil sa asistam la un egal, caz in care prevad ca nici una dintre echipe nu va marca sau, daca va marca, nu va reusi sa inscrie nici mai mult si nici mai putin decat echipa adversa, care va marca, la randul ei, un numar egal de goluri cu adversarul. Prin urmare, strasnic de neinteresant. Ne­important meciul din Ghencea e din cu totul alt motiv. Steaua nu mai face parte din viitorul acestei grupe, ci din istoria ei incheiata. Steaua va mai juca, dar nu se mai poate califica. Sfarsitul a venit, repede, in al doilea meci, jucat tot pe Ghencea (pe cand totul era, inca, interesant si important) impotriva "celor de la Lyon", viitorii castigatori ai Ligii Cam­pionilor (aici lucurile sunt chiar foarte usor de prevazut).

Sub Copsa

 Interesant si important, in meciul impotriva  Realului, e cu totul altceva, si anume ceva infricosator de romanesc: pro­vincialismul, dorul fioros de parvenire, lesinul napraznic la icoane fosforescente, vibratia orgiastica a unui trup care si-ar putea numara coastele, dar in­te­lege sa orbeasca de dorinta si sa plateasca oricat pentru a se drapa in ce se poarta in centrul lumii. Si totul por­nes­te de la "cei de la Lyon", urmati, apoi, de "cei de la Real". Nu de la echipe, ci de la aceasta expresie repetata interminabil, intr-o limba calcata in picioare de mul­timea gazetarilor de o zi care alearga disperata la intalnirea cu celebritatea. For­mula "cei de la Madrid" imparte patul de freamat sordid cu alte nenorociri care strapung, acum, in aceasta clipa, inima tu­turor scriitorilor si oamenilor de buna crestere care s-au straduit sa dea o forma cuviincioasa si supla gandirii in care vorbim romaneste. Iata: "in ultimul timp, evolutia madrilenilor a fost una nu tocmai buna", "Steaua face cu ma­na la amintirea marii echipe din ’86" si altfel. Deschideti ziarele si televizoarele. Va veti incarca de toxine ca o epa­va uitata sub Copsa Mica. Daca ne oprim aici, surprindem intr-un spagat enorm o limba parasita de propriii ei vorbitori. Dar nu ne oprim aici. Sosirea "celor de la Real" a fost una cum nu s-a mai po­menit la Bucuresti. O salva prelunga de gemete si respiratii taiate a pravalit asu­pra noastra enciclopedia fara sfarsit a referintelor la: bogatie, bani, averi, con­turi, opulenta, lux, milioane, miliarde, sute de mii, monede, costuri, incasari, pre­turi, tarife, firme si categorii de servicii. Astfel: "Cei de la Real vor locui la un hotel de 5 stele", "Real are un bu­get de 350 de milioane de euro", "Beckham aduce de unul singur 25 de milioane de euro venit anual", "Real se indreapta spre hotelul de 5 stele, intr-un autocar de 5 stele", "Lo­tul celor de la Real este unul care valoreaza un miliard de euro", "Stea­ua are un buget mult mai mic, dar il va spori, cu siguranta". Unde e fot­balul? Bineinteles, nicaieri. Normal: Steaua-Real, aparitia lui Pavarotti, asasi­na­rea lui Basescu, Premiul Nobel lui Di­nescu, Laura Andresan numita ambasador UNICEF vor fi, daca vor fi, unul si acelasi lucru: o numaratoare setoasa de bani si senzatii tari, locuite de personaje in viata sau recent decedate.

Real descopera tarla si tarlaua

 Obsesia mediatica pentru bogatie ca sin­gura proba de viata si importanta e de fapt realitatea. Singura in vigoare. Acord national impus si pompat in milioa­ne de creiere si suflete.  Real-Steaua n-a fost nici o clipa un meci de fotbal, ci s-a nascut, alaturi de similarele cultural si politic, in bratele unei evaluari primitive: cat? Relatarile care descriu orice eve­niment notabil masurand banii sau grandoarea au sunetul unei rafale dogmatice si o insistenta aproape religioasa. Real Madrid soseste la Bucuresti. Televiziunile isi intrerup programul. Va su­pra­vie­tui istoria postcomunista a Romaniei? Mai putem fi, oare, aceiasi? Cum vom da ochii cu viitorul?

 Nimic nu ne face mai realisti in fata pro­priei noastre nimicnicii decat un asemenea cataclism, de care Salgado si Robinho n-au habar. Bogatia si celebrita­tea pro­voaca un respect isteric, o subordonare imediata, care se repede sa numere vilele, iubitele, ceasurile, te­le­foanele si conturile reunite ale lotului spaniol. La scara avionului,  Real s-a pomenit in fata unei realitati bizare. O lume frenetica pa­na la balbaiala, nepregatita sa observe si sa invete ceva despre valoarea pro­priu-zisa. O lume in stare de prostitutie completa, in stare sa se indoaie si sa se umileasca nespus. Fotbalul, Casillas si umbra lui Puskas (cine?) nu explica nimic. Foamea de importanta si instinctele sal­batice ale unei lumi inraite de invidie si tribalism explica tot. Nu mai e timp si nici nu va mai fi. Istoria a distrus orice ur­ma de rabdare si a impins in fata calculul care spune ca, la urmatoarea cotitura, cand la putere vor veni ceilalti, ocazia va disparea. Tot trebuie furat, cucerit, je­fuit, santajat, acum, cat mai avem puterea, cat mai suntem pe scena, cat ne pu­tem face remarcati, cat mai avem fesele tinere si atentia celor ce premiaza la dispozitie. Am descris presa. Adaog discursurile si am descris si statul politic.

 Aparitia "celor de la Real" a fost "una" istorica. Romania din jurul avionului care a adus  Realul s-a transformat, cu ajutorul mediilor de informare, intr-un te­ritoriu virgin, insula uitata intre Tibet si Gallapagos, tarla si tarla presociala pe care Real o descopera binevoitor si o tra­tea­za, dupa manual, cu margele de sticla. Pustiul are un farmec etnic aparte, in­tretinut cu sudoare de fete disponibile, cotidiane tabloide, televiziuni in transa si plasme printre tufisurile locuite de bas­ti­nasi intrecuti de mersul lumii. Nimic nou.

Cum am distrus un secol trecut

 Am mai fost aici.  Real Madrid a sosit la Bucuresti, intr-o zi de octombrie a secolului al XIX-lea romanesc. Un secol provocat la reaparitie, de postcomunismul romanesc, printr-un formidabil salt inapoi, sub garantia anarhica a degradarii generale. Acum 150 de ani, Romania premoderna era electrizata in acelasi mod convulsiv de aparitia trecatoare a subtrupelor de vodevil frantuzesc si ope­ra ambulanta italiana. Lumea buna se prezenta pentru lesin colectiv, in sali luminate cu o sfortare care nu era de nasul prostilor cazuti printre barnele de pe Podul Mogosoaiei. Era o lume care imi­ta cu prosternare, dar motivat. Cultul era inept, dar nu decisiv. Snobismul era larg, dar nu la putere. Clasele de sus fal­sau cu voluptate, dar nu erau de capul lor. Protipendada nu era suta la suta o tur­ma de prosti, militieni, securisti, curve, analfabeti, hoti, brute, mincinosi, ba­tausi, infractori si judecatori masluiti. Nu. Kogalniceanu, Alecsandri, Negri, Rosetti vegheau cu ochi invatat si minti bine cla­dite, din centrul sistemului de stat si de la varful culturii. Timpul nu ne-a ajutat, iar noi l-am sfatuit sa fie cat se poate de oxi­dant. Istoria Romaniei a curs intr-un fel canceros si nonaritmetic. Secolul al XIX-lea ne-a dat discernamant si snobism in cantitatile normale si echilibrate care insotesc orice societate normala sau aproape normala. Secolul XX a stricat echilibrul si s-a tulburat, inca din anii ’30, dupa care s-a scufundat intr-o expe­rienta ermetica si bezmetica: dictatura comunista. S-ar putea sa nu ne mai revenim. Sunt gata sa devin patriot roman, dar nu gasesc timpul. Caci secolul XXI a distrus mai intai secolul XIX, simbolul reu­sit al Tranzitiei, si continua, in chipul cel mai periculos, cu o deznadejde aproa­pe totala. Energia generatiilor noi se desira, aproape imediat dupa nastere, in cultul prostesc al imediatului. Complexele de inferioritate domnesc turbat si impun o goana care vrea, in orice cli­pa si prin orice mijloace, sa vaneze bo­ga­tia sau sa stea macar in umbra ei.

Pretul atestat al chilotilor lui Ronaldo, prosopul folosit de Raul, recordul de plata stabilit la micul dejun al lui Beckham. Orice. inceputul secolului XXI ro­ma­nesc e secolul XIX fara discernamant, fara urma de siguranta, fara limba, gan­di­rea si patriotismul lui Kogalniceanu. Fara nimic altceva decat margele de sticla pe care "cei de la Real" au uitat sau nu s-a gandit sa le aduca. Situatia noastra nationala e una jalnica.