Pe aceeași temă
Demersul principal care se afla la baza cercetarii lui Hirschman este incercarea de a elucida modul in care se articuleaza sfera politicului si cea a economicului, pornind de la ideile principale care constituie fundamentele legitimarii istorice a capitalismului. Asadar, intrebarea implicita in jurul careia graviteaza acest studiu este: "Cum s-a putut legitima in ochii ganditorilor secolelor XVII si XVIII ideea ca urmarirea intereselor private poate avea consecinte politice benefice?".
Autorul urmareste evolutia celor doi termeni - pasiuni si interese - in scrierile unor ganditori politici, incercand sa reconstituie ceea ce el considera a fi o idee implicita - si tocmai de aceea putin dezbatuta si putin vizibila -, si anume conotatia pozitiva, dintr-o perspectiva politica, a activitatii de urmarire a intereselor private in perioada istorica amintita. Aceasta conotatie pozitiva se bazeaza in primul rand pe ideea ca urmarirea intereselor private poate imbunatati calitatea guvernarii.
Opozitia intre ratiune si pasiuni are o lunga istorie intelectuala, prin pasiuni intelegandu-se inclinatiile irationale si, odata cu crestinismul, cele care il aduc pe om in pacat; printre acestea era amintita, de catre Sf. Augustin de exemplu, si "goana dupa bani si averi" (p. 30). Odata cu Renasterea insa, sustine Hirschman, a devenit evident faptul ca scrierile moralistilor si indemnurile clericilor erau cu totul ineficiente in a domoli aceste "pasiuni"; de aceea, ganditorii au imaginat o cale de a contrapune unele dintre pasiuni, considerate mai putin periculoase, cum ar fi dorinta de inavutire, celorlalte, care ar fi putut pune in pericol societatea si buna guvernare. Este ceea ce Hirschman numeste "principiul compensarii pasiunilor" (p. 47), larg raspandit in secolul XVII. O idee interesanta si demna de a fi urmarita este si aceea, sugerata de autor, ca acest principiu este premergator aceluia de separatie a puterilor in stat.
Astfel, dorinta de inavutire a capatat valente pozitive si a fost sustrasa din campul pasiunilor irationale si daunatoare, fiind in acelasi timp redenumita "interes". (Autorul face si o istorie a acestui termen, urmarind evolutia sa semantica dinspre domeniul public al ratiunii de stat catre cel privat.) O lume guvernata de interesele particulare ale oamenilor era privita ca previzibila si constanta, facand societatea mai usor de guvernat; interesele actionau de fapt ca o "mana invizibila" care regla echilibrele sociale si limita sfera de exercitare a autoritatii princiare. Mai mult, activitatile legate de imbogatire si comert aveau virtutea de a fi esentialmente pasnice si inofensive, "imblanzind" astfel moravurile. Acesta este modul in care a evoluat perceptia asupra activitatilor economice, carora ganditori ai secolului XVIII ca Montesquieu si James Steuart au ajuns sa ii confere capacitatea de a imbunatati calitatea guvernarii si de a consolida pacea.
Pe de alta parte insa, tot la Montesquieu apare si embrionul curentului de idei care, mai tarziu, a inceput sa ia in considerare si dezavantajele pe care le poate genera concentrarea exclusiva asupra urmaririi intereselor private in randul membrilor unei societati (p. 100), si anume transformarea relatiilor interumane prin eliminarea oricaror consideratii morale altele decat cele legate de bunurile materiale. Declinul valorizarii pozitive a urmaririi intereselor incepe odata cu fiziocratii si Adam Smith, care adauga noi neajunsuri pe lista dezavantajelor aduse de generalizarea preocuparii pentru inavutire: distrugerea spiritului razboinic si "efeminarea" (p. 123), intr-un cuvant, decadenta. Aceste idei sunt reluate si duse mai departe de Ferguson si Tocqueville, care subliniaza modul in care interesele private pot duce la neglijarea spatiului public si la disparitia gustului pentru libertate. Odata cu acestia ia sfarsit epoca de glorie axiologica a ideii de urmarire a intereselor private.
Perspectiva lui Hirschman asupra contextului intelectual al dezvoltarii capitalismului este diferita de cea a lui Max Weber (a carui Etica protestanta si spiritul capitalismului, cu o tematica inrudita, a fost de curand publicata in aceeasi colectie a Editurii Humanitas): "...expansiunea comertului si a industriei a fost apreciata pozitiv si promovata, in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, nu de grupuri sociale marginale sau de ideologii insurgente, ci de un curent de opinie care s-a format in chiar centrul "sistemului de putere" al vremii..." (p. 142). Mai mult, dezvoltarea capitalismului este privita de Hirschman ca facand parte dintr-un proiect social si politic al epocii, proiect care nu a dat insa rezultatele scontate de promotorii sai, si anume o mai buna guvernare, impiedicarea abuzurilor de putere, pacificarea societatii.
O alta concluzie a eseului lui Hirschman atrage atentia asupra pericolului de a nu lua in seama istoria ideilor, ceea ce poate duce la repetarea unor erori ale trecutului. El exemplifica citand un pasaj din Keynes, care in 1936 exprima o idee foarte apropiata de cele circulate in secolele XVII si XVIII, si anume aceea ca urmarirea interesului personal este in mod esential pasnica si, deci, benefica. Este si un avertisment pentru vremurile noastre, in care economicul tinde sa capete in discursul public o pondere care exclude preocuparea fata de dimensiunea politica a societatii romanesti(1).
*Albert O. Hirschman, Pasiunile si interesele. Argumente politice in favoarea capitalismului
