Pe aceeași temă
Ivica Šimić, secretarul general al Asociaţiei Internaţionale a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, este un artist dinamic şi un manager lucid.
Festivalul internaţional al Teatrului de Animaţie, subintitulat Bucurii pentru copii, spectacole de colecţie, a adus la Bucureşti nu doar creatori de excepţie în domeniu, ci şi manageri, formatori de opinie, lideri ai unor reţele teatrale importante pentru evoluţia în sinergie a instituţiilor de spectacol din lume. Pentru că diferenţele persistă uneori centrifugal şi sunt vizibile mai ales între Vest şi Est, conlucrarea e tot mai importantă. Ciudat sau nu, aceste diferenţe sunt resimţite mai ales de repezentanţii acestor ţări, personalităţi cu viziune şi dorinţă de progres. Printre acestea se află şi Ivica Šimić, de circa cinci ani la conducerea executivă a ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), pe care se luptă s-o transforme din... agenţie de turism cultural în organizaţie profesională aptă să impună statutul teatrelor de copii pe care le reprezintă. ASSITEJ datează din 1964, ca parte a Institutului Internaţional de Teatru (ITI). Are centre în 80 de ţări. Printre membrii fondatori se află maestrul Ion Lucian, multă vreme preşedinte.
Cu ceva ani în urmă s-a afiliat Teatrul Ion Creangă, mai cu seamă pe programe destinate dramaturgiei pentru copii (nu prea se vede!). Dar un centru naţional cu statut şi personalitate juridică nu există. E ceea ce a intenţionat să provoace Călin Mocanu, directorul Festivalului şi al Teatrului Ţăndărică, invitându-l pe secretarul general Ivica Šimić, care, în prezenţa unui impresionant număr de directori ai teatrelor de copii din ţară, a creionat perspectivele unei atari asocieri. Demn de toată încrederea şi informat până-n dinţi, dirigentul croat a prezentat concepţia sa înnoitoare şi unele dintre cele mai atrăgătoare programe, pledând pentru nevoia de asociere şi colaborare bi- şi multilaterală, ca singura şansă de existenţă într-o lume globalizată. Cel mai important fapt se referă, bineînţeles, la schimbarea opticii în privinţa teatrului pentru copii, a statutului acestui gen, ce încă mai ocupă loc de cenuşăreasă în concertul artelor spectacolului, printr-o profesionalizare tot mai accentuată şi o adaptare la exigenţele zilei de azi, prin restabilirea echilibrului între scopuri, divertisment versus educaţie şi cultură. Un proiect precum cel intitulat Feţe noi pentru oameni noi pledează pentru acest deziderat al înnoirii care priveşte lumea teatrelor pentru copii de pe tot globul, pe care ASSITEJ încearcă să o pună în interconexiune. (La întâlnire a fost prezentă şi o delegaţie chineză din provincia Guangzhou cu care Ţăndărică a început o colaborare.) Informare, pe de o parte (ASSITEJ are şi o revistă), cunoaştere (forum, congrese, reţele de socializare) şi conlucrarea în cadrul unor proiecte punctuale sunt mijloace sigure în vederea unei bune stăpâniri a acestei noi realităţi.
În calitatea sa de regizor şi conducător al Teatrului Mala din Zagreb, Ivica Šimić are, bineînţeles, propriile opţiuni artistice, pe care nu şi le abandonează atunci când vorbeşte în numele ASSITEJ. E deci un practician şi de pe această poziţie l-am rugat să–mi vorbească în scurta întrevedere pe care am avut-o la Bucureşti. „În teatrul meu nu sunt costume“, a spus de la început artistul croat, conchizând cu aprecierea că „spectacolele pentru copiii din ţările estice (foste comuniste) sunt muzeale“. Lui Ivica Šimić îi plac mai cu seamă piesele contemporane, actuale. Mereu are în minte întrebarea: „pentru ce şi pentru cine fac aceste spectacole?“. E valabilă şi pentru Cenuşăreasa sau orice altă poveste din „muzeul literaturii pentru copii“ care trebuie să aibă un ecou în zilele noastre. „În ţări ca Danemarca, Germania, pe scenă se vorbeşte mai mult despre problemele copiilor contemporani, nu există subiecte tabu. Sunt şi investigări privind stilul şi forma teatrală. În ţările estice, teatrul de păpuşi se refugiază în folclor, în tradiţie şi nu se întreabă dacă mai corespund sensibilităţii şi educaţiei de azi a copilului.“
Fără să-i dau în sinea mea dreptate totală d-lui Šimić, a trebuit să recunosc însă că, întradevăr, după ‘89 teatrele pentru copii, vrând să recupereze parcă zona basmelor şi poveştilor interzise din teama de evaziune, de comunişti, au căzut în extrema cealaltă. Trăiesc cumva desprinse de realitate, jucând aceleaşi Pinocchio, Motanul încălţat, Pasărea albastră, mai sus citata Cenuşăreasă, Albă ca Zăpada şi, de curând, mult Creangă. Nu e rău, dar nu e de ajuns, fiindcă, aşa cum se observă, căzută în desuetudine, dramaturgia pentru copii aproape că a dispărut, iar puştii se întorc de la teatru tot la jocurile pe calculator sau desenele animate de la televizor. Nu avem, cu alte cuvinte, piese contemporane pentru teatrele petru copii şi preocuparea de a oferi prin teatru o alternativă viabilă, culturală formelor de entertainment audio-vizual atât de blamate.
Dar teatrul e şi un spaţiu al miracolelor şi iluziilor, i-am spus d-lui Ivica Šimić. M-a contrazis vehement. Ideea de a merge la teatru pentru iluzii şi minciună, cu mic cu mare, e o cale greşită. „Să căutăm la teatru adevărul chiar când e urât. De la tragedia antică până-n prezent, teatrul asta a făcut. Teatrul pentru copii nu trebuie să procedeze altfel dacă vrea să fie luat în serios.“
E adevărat că mi-aş fi dorit şi eu să văd, chiar şi în acest festival, piese inspirate din universul de azi al copiilor, şi nu doar poveşti cu zâne, balauri, prinţi şi vrăjitoare, în care morala e uneori atât de îndepărtată de ceea ce mai semnifică azi binele şi răul. Mai cred însă, în acelaşi timp, că lumea copilăriei trebuie protejată în spiritul candorii, naivităţii, iluziei şi curăţeniei care o caracterizează. Să sperăm că multiplele reţele de conclucrare pe care le-a lansat şi de la Bucureşti secretarul general al ASSITEJ vor găsi calea echilibrată de redefinire a genului. Centrul românesc acum înfiinţat va avea ocazia să-şi impună cu acest prilej punctul de vedere. Să tranşeze adică între „poveştile din curtea şcolii“, cum sună un proiect al ASSITEJ, şi basmele „desuete“, care exploatează pe scenă, ce-i drept, toată industria de creat iluzii a tehnicii contemporane. Ivica Šimić, un artist dinamic şi un manager lucid, a aruncat mănuşa. //
