Cine plăteşte pentru Roşia Montană?

Fara Autor | 10.09.2013

Pe aceeași temă

Valul de proteste care a inflamat Capitala, extins apoi în marile oraşe ale ţării, pare că reuşeşte să blocheze proiectul Roşia Montană, cel puţin pentru moment. Speriaţi, politicienii dau înapoi.

Intrăm în logica anilor de tranziţie: ne­asumarea răspunderii, lipsa de trans­parenţă, reacţie târzie şi ipocrită la presiunea societăţii. Mai intrăm în măruntaiele clasicului conflict între economie şi ecologie, unde opţiunea socială de a face proiecte, care duc la o creştere a veniturilor, este pusă în balanţa posibilelor efecte negative asupra mediului. Un joc între profit şi riscuri, între interese oculte şi lipsa de încredere în guvernanţi, un joc arbitrat de stradă, dar aflat, până la urmă, în responsabilitatea politicienilor.

 

O afacere ceţoasă

Această afacere a fost posibilă datorită opacităţii unui sistem care ascundea de cetăţenii săi, clasificând ca secrete de stat, chestiunile importante pentru aceştia şi pentru viitorul ţării. Tocmai de această opacitate s-a servit Frank Timiş, un aventurier care a ştiut să pună mâna pe documentaţii secrete, a avut abilitatea de a convinge guvernanţii zilei să-i dea pe mână o afacere de minerit cu aur, pe care a izbutit apoi să o vândă unor oameni care aveau şi banii s-o desţelenească. Dar această afacere demonstrează şi altceva: capcanele parteneriatului stat-privat. Pentru că vorbim în cazul Roşia Montană de una dintre primele încercări de parteneriat între o companie a statului, Regia Autonomă a Cuprului Deva, devenită apoi MINVEST, şi Gabriel Resources Ltd, o firmă încropită în grabă de Frank Timiş. Lovitura asocierii a fost dată în septembrie 1995, în ultimele luni ale guvernării Văcăroiu. În acest parteneriat, compania de stat era vârful de lance pentru obţinerea aprobărilor, iar firmuliţa lui Timiş căuta bani. Geneza companiei, care avea apoi să se listeze la bursele canadiene din Vancouver şi Toronto, este ceţoasă, are puncte nevralgice, greu de descifrat în afara instanţelor. O moştenire care apasă şi acum asupra respectabilităţii acestei afaceri.

 

Impactul negativ de mediu

Adevăratul punct nevralgic al epopeii este însă viitorul zonei din perspectiva impactului negativ de mediu. Aici avem îngrijorări atât în chestiunea prezenţei cianurilor în procesul de obţinere a aurului pur, cât şi în ceea ce priveşte mutilarea zonei în care munţii vor fi raşi, fărâmiţaţi şi, eventual, reconstruiţi în altă parte. O privire aruncată rămăşiţelor fostei afaceri comuniste de extracţie de aur înspăimântă: apele Arieşului înroşite de metale grele, foste acareturi ale companiilor miniere în ruină, platouri imense de steril nisipos, care creează un peisaj selenar. În faţa acestor realităţi, nu poţi să nu te întrebi care sunt garanţiile că nu se va repeta dezastrul, de data asta la o scară mai amplă. În esenţă, spun experţii industriei miniere, tehnologia a avansat şi, dacă se investesc mulţi bani şi se respectă standardele de mediu, atunci nu vor fi accidente care să pună în pericol sănătatea oamenilor din zonă. Aşa stau lucrurile în Suedia, unde există exploatări de aur. Însă, suedezii au o legislaţie extrem de severă pentru protecţia mediului şi mai au, oh, ce noroc, inspectori serioşi, în care au încredere. Noi avem aşa ceva? Legislaţia noastră e uneori ştirbă, inconsistentă, interpretabilă, iar inspectorii noştri plătiţi cu echivalentul a 500-700 de euro pe lună sunt lesne bănuiţi de incorectitudine. De fapt, întreaga frământare a străzii, în aceste zile, este o expresie a neîncrederii în politicieni şi administraţie. În cei care ne conduc.

În acest scandal al aurului, politicienii au transmis mesaje năucitoare. Premierul mai întâi descătuşează afacerea, îi construieşte un pachet legislativ în care exploatarea devine obiectiv de interes public. Apoi explică ţării că el, ca parlamentar, nu va vota ceea ce premierul Victor Ponta a aprobat! Orice explicaţie, cât de dibace, a acestei dualităţi este inutilă: strada simte slăbiciunea, politicienii contraatacă.

 

Calculul economic

Calculul economic, aşa cum este prezentat de guvern, ca argument în favoarea pachetului legislativ care deblochează afacerea este, în mare parte, expresia unei iluzii. Statul nu va primi bani timp de vreo patru ani din impozitul pe profitul acestei afaceri, interval în care se va recupera investiţia de 1,5 miliarde de dolari, potrivit rapoartelor financiare ale Gold Corporation. Când va veni el, profitul, MINVEST va trebui să plătească datoria de 39 de milioane de dolari, bani împrumutaţi de la Gabriel Resources în împrejurarea unei majorări de capital, ca să-şi menţină cota de 20% din afacere. E posibil ca datoria să fie mai mare din cauza dobânzilor şi va muşca şi ea din profit.

Pe de altă parte, sunt voci critice care avertizează că taxele aplicate acestei afaceri de extragere a aurului sunt mici. Există state care au o taxă pe minerit între 3 şi 10%, la care se adaugă o altă taxă între 20 şi 30% şi, în unele cazuri, un impozit suplimentar, de 10%, aplicat profitului din afacerea cu aur, potrivit datelor comparative prezentate într-un raport de PricewaterhouseCoopers. Noi nu avem o asemenea gândire fiscală, în care să căutăm să extragem maximum de profit dintr-o afacere de aur. Ne mulţumim cu redevenţa aceea mică şi cu iluzia că suntem parteneri.

În restul Europei, statul nu are ambiţia să fie partener, concesionează doar perimetre. Unul dintre motivele pentru care procedează aşa este şi realitatea că, dacă vrei să fii părtaş la câştig, trebuie să scoţi banii şi pentru investiţii. De unde scoatem noi banii ca să ne legănăm în iluzia că nu ne vindem ţara? De aia nu ne emoţionează renegocierea participaţiei la capital a MINVEST. Însă MINVEST riscă să moştenească obligaţii de mediu dincolo de socotelile ei actuale, dacă are
vreuna.

LIDIA MOISE


 

 

O lege neconstituţională şi ineptă juridic

În forma actuală, proiectul de lege are majore lacune constituționale și ar trebui să fie invalidat la un eventual control al CCR.

Săptămâna trecută a fost începutul unei largi serii de proteste împotriva ex­ploa­tării de la Roșia Montană, declanșate de transmiterea către parlament, de către guvern, a proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării mi­ne­reurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în Ro­mâ­nia. Glumița premierului Ponta, care a sus­ținut că, deși în calitate de premier, promovează proiectul de lege, dar ca deputat va vota împotrivă, nu a făcut de­cât să inflameze și mai mult spiritele, adăugând la numeroasele critici care pot fi aduse proiectului și enervarea firească generată de ipocrizia și cinismul exhibat fără jenă.

Avizul MJ
Luni, 9 septembrie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că avizul MJ pentru Proiectul Roşia Montană „este pozitiv“, deşi, într-o adresă din 13 august, MJ făcuse o serie de observaţii privitoare la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.

Proiectul de lege – de promovarea că­ruia a răspuns ministrul Dan Șova - este o lungă înșiruire de inepții juridice cu privire la care Ministerul Justiției a ex­pri­mat un punct de vedere extrem de ne­ga­tiv. Ministerul Justiției emite în mod obli­gatoriu un aviz de legalitate pentru ac­tele care sunt aprobate de guvern, aviz care se emite ultimul în seria de apro­bări de la diferite ministere și doar după ce au fost rezolvate toate problemele ca­re puteau pune în discuție legalitatea res­pectivelor acte. Documentul elaborat de MJ nu este propriu-zis un aviz, ci o lun­gă serie de observații în funcție de care inițiatorul ar fi trebuit să modifice pro­iectul de lege și să îl transmită, apoi, în original, alături de toate celelalte avize de la ministerele de resort, către MJ pentru obținerea avizului de legalitate. Criticile MJ sunt majore și vizează constituționalitatea proiectului de lege.

În primul rând, este criticată practica atât de utilizată în România a aprobării prin lege a unui contract. Această pro­ce­dură este folosită pentru ca cei care sunt în spatele marilor afaceri să scape de răspundere, protejați fiind de votul parlamentului. În fapt, suntem în fața unui abuz, pentru că legea este, în esen­ță, un act cu aplicabilitate generală, iar con­tractul, un act individual care sta­bi­lește drepturi și obligații între părți. Chiar dacă una dintre părți este statul român, aces­ta acționează, în acest caz, ca un subiect de drept privat, intrând în relații con­tractuale cu o companie – Decizia CCR 600/2005 exprimă un punct de ve­dere similar, așadar există și precedent pen­tru această situație.

Ponta dă înapoi
Tot luni, premierul Victor Ponta a declarat că protestele de stradă şi-au atins scopul şi că Proiectul Roşia Montană „este închis“, la scurt timp după ce Crin Antonescu declarase că se opune proiectului. Şedinţa birourilor permanente ale parlamentului legată de înfiinţarea unei comisii speciale pentru Roşia Montană a fost anulată.

În al doilea rând, proiectul de lege pro­pus generează un tratament preferențial pentru exploatarea de la Roșia Montană – un tratament substanțial diferit de cel instituit de Legea minelor. În aceste con­diții, inițiatorul avea obligația să explice clar care sunt motivele pentru care se im­pune un tratament diferit în acest caz, motivare care lipsește. În plus, ins­tituirea prin lege a unei obligații pentru ANRM de a modifica licența de ex­ploa­tare care a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern contravine legislației în vi­goare.

În al treilea rând, MJ exprimă o su­me­denie de critici punctuale ale textului proiectului de lege, care vizează pre­ve­derile privind licența de exploatare, re­lațiile între MINVEST, REMIN și RMGC, ce­le privind folosirea noțiunii de con­ce­siune în legătură cu bunurile proprietate privată a statului, deși Codul Civil pre­vede că pot fi concesionate doar bu­nurile proprietate publică a statului. O cri­tică specială este adusă modalității pre­conizate de expropriere prevăzută de proiectul de lege – RMGC ar dobândi ca­litatea de expropriatator sau re­pre­zen­tant al expropriatorului. Mai exact, o en­titate privată ar avea voie să exproprieze cetățeni în numele statului român, iar cei expropriați ar avea dreptul să con­teste în instanță doar cuantumul des­păgubirilor, nu exproprierea în sine. Aceas­tă procedură conține majore vul­nerabilități de natură constituțională, ara­tă MJ. Alte critici privesc formulările extrem de vagi și de interpretabile in­tro­duse în proiectul de lege.

În forma actuală, proiectul de lege are ma­jore lacune constituționale și ar tre­bui să fie invalidat la un eventual control al CCR. Oricum ar fi, dincolo de teh­nicalitățile juridice, exploatarea de la Roșia Montană încinge spiritele in­di­fe­rent de preferințele ideologice ale celor din stradă și ar putea fi buturuga mică ce răstoarnă carul mare. Probabil că asta simt și guvernanții și de aceea în­cearcă să se ascundă în spatele votului parlamentarilor.

LAURA ŞTEFAN


 

Decontul politic al populismului

Roşia Montană va fi decontată electoral de toţi actorii politici. Aşa şi trebuie să fie. Politicieni şi presă la un loc culeg ce-au semănat.

Populismul soios, naţionalismul inconştient şi duplicitatea patologică practicată ani de zile de Ponta şi USL îşi arată, zilele acestea, colţii de maidanez necastrat. Toate minciunile, incitările, acuzele lansate în spaţiul public din dorinţa de a ajunge la putere cu orice preţ, frica de asumare îi lovesc acum în părţile moi. Protestele neaşteptat de ample şi doar în subsidiar politice i-au determinat să facă paşi înapoi ca să minimalizeze daunele de imagine. Deznodământul, iminenta respingere în parlament, dar mai ales felul în care Antonescu l-a lucrat pe Ponta nu vor rămâne fără consecinţe în planul relaţiilor dintre PNL şi PSD. În doar câteva ore, actuala putere a cedat spectaculos, Antonescu devenind „probabilul“ candidat la prezidenţiale.

După ce a achiziţionat voturi apăsând pe toate pârghiile aflate la îndemână, generând reacţii adverse proiectului în zone sociale care nu au nicio treabă cu ecologismul, transformând Roşia Montană într-o formă de luptă antibăsistă, actuala putere se vede confruntată exact cu acuzele pe care le-a adus. Ponta a repetat cu obstinaţie că „aceştia sunt banii de pensie ai lui Băsescu“ şi că „preşedintele are nişte datorii şi un interes material direct“, că doar cineva plătit de Gold Corporation poate susţine şi aviza proiectul, evident că lumea îl acuză acum, după răsucirea cu 180 de grade, de mită. În Piaţa Universităţii, unde duminică seara, în a opta zi de protest, s-au strâns aproximativ 10.000 de oameni, se striga: „Ponta, arată contul!“. Inclusiv Antonescu, prin ultimele declaraţii, ridică în spaţiul public suspiciunea, gest care va cântări greu în camaraderia sa cu Ponta. Este cel mai grav atac între coechipierii de guvernare. A acuzat Ponta că „toate persoanele politice“ sunt „sponsorizate“ de RMGC, că e vorba doar de „corupţie politică“, normal că oamenii sunt convinşi că parlamentarii USL sunt cumpăraţi zilele acestea la bucată. Precaut, Antonescu s-a disociat, spunând că respinge proiectul, lăsând în offside un Ponta negru de supărare. Au urlat uselişti în toate prime-time-urile că „bogăţia românilor trebuie să fie a românilor“ şi că „vânzarea aurului e echivalentă cu vânzarea de ţară“, au făcut tot posibilul să umfle tărâţa naţionalistă şi stângistă, acum ea dă în clocot. Nu doar la mitingurile de protest sunt afişate pancarde cu „Jos capitalismul!“ şi „Ei mănâncă friptură, noi cianură“, dar la fiecare colţ de stradă auzi amărăşteanul cum boscorodeşte împotriva străinilor care vin să ne cumpere bogăţiile, a companiilor nesimţite care se îngraşă pe spezele lor.

Dar ceea ce a provoacat indignarea, trecând în subsidiar chestiunea financiară şi a locurilor de muncă (deloc lipsită de importanţă), sunt duplicitatea – Ponta-premierul semnează proiectul, iar Ponta-parlamentarul votează contra (incredibilă atâta lipsă de caracter şi de responsabilitate!), iar Rovana Plumb, o altă premieră în materie, spune că dă aviz de mediu în funcţie de votul parlamentului -, proiectul însuşi, care pare scris de juriştii şi experţii RMGC, oferind pe tavă facilităţi inimaginabile şi dubioase (doar un exemplu: unde pe lumea asta o companie privată poate face exproprieri?) şi lipsa unei dezbateri care să depăşească stadiul bolboroselilor umorale şi demagogice. Niciun politician nu a avut curajul să dea piept cu aceste acuze, să ofere explicaţii şi să-şi asume o minimă responsabilitate. Media sunt şi ele în dificultate, fiind în majoritate cumpărate de RMGC sau vasale unor partide; bannerul din Piaţă pune degetul pe rană: „Presa română infestată de minciună“. Imaginaţi-vă linşajul mediatic la care ar fi fost supuşi Boc sau Ungureanu, dacă ar fi ieşit cu un astfel de proiect sau interminabilele live-uri şi talk-show-uri cu protestatarii.

În mod evident, USL simte că îşi joacă la Roşia Montană soarta electorală, iar modul în care a pus pe butuci, în doar câteva ore, proiectul arată că lucrurile scăpaseră de sub control. USL, de la înălţimea celor 70%, a crezut că-şi poate permite orice, inclusiv să ignore Constituţia, legi, opinii adverse. A crezut că va da piept doar cu câteva ONG-uri isterice. Gravă greşeală de expertiză. Ponta a continuat să mintă, să se dedubleze în stilul care l-a consacrat, să creadă că doar manipularea mediatică îi va fi suficientă. Cu ochii pe sondajele de opinie care îl arată în pierdere accelerată de viteză, PNL a profitat de poziţia vulnerabilă a PSD şi i-a dat o straşnică lovituri sub centură, încercând, în acelaşi timp, să capitalizeze politic protestele. PDL s-a rezumat bleg să ceară retragerea proiectului din parlament, în loc să-l critice punctual şi profesionist, iar preşedintele Băsescu a mirosit potenţialul exploziv al chestiunii şi
s-a retras ipocrit şi precaut în postura de „mediator“, aşteptând ca cineva să-şi rupă gâtul.

Practic, toţi actorii politici stau pe un butoi de pulbere. Roşia Montană va fi decontată electoral de toată lumea. Aşa şi trebuie să fie. Politicieni şi presă la un loc culeg ce-au semănat.

ANDREEA PORA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22