Dilemele Europei

La 13 iunie 2008, irlandezii au respins, in urma unui referendum, Tratatul de la Lisabona, document care indica cele mai importante directii pentru viitorul UE. Declaratiile facute de liderii UE sau de cei ai statelor membre, la incheierea summit-ului european de la Bruxelles din 19-20 iunie, au anuntat o "perioada de analiza" a situatiei, cu mentiunea ca ratificarea Tratatului trebuie sa continue. Specialistii in problematica europeana au anticipat o repetare a crizei institutionale din 2005, cand francezii si olandezii au respins Tratatul Constitutional al UE.

Tratatul de la Lisabona

• Parlamentul European (PE) a dobandit atributii sporite in ceea ce priveste le­gi­fe­rarea, bugetul UE si incheierea tratatelor internationale. Daca Tratatul de la Lisabona va intra in vigoare, Parlamentul va legifera in domeniile imigratiei legale, cooperarii judiciare si politienesti, comert si agricultura. Consiliul si Parlamentul vor sta­bili cheltuielile comunitare. Incheierea tratatelor internationale nu se va putea rea­liza fara aprobarea Parlamentului. Se creeaza functia de presedinte al Consiliului Eu­ropean, ales pentru un mandat de doi ani si jumatate, care va spori impactul, coe­ren­ta si vizibilitatea actiunii externe a UE.

• Tratatul prevede schimbarea modalitatii de luare a deciziilor prin introducerea majoritatii calificate, cu exceptia situatiilor care impun o alta pro­ce­du­ra. Conform prevederilor actului de la Lisabona, din 2014 legile nu vor putea trece de Consiliul European daca nu vor obtine o dubla majoritate (majoritatea statelor membre - 55% si majoritatea populatiei - 65%). La cererea Poloniei, in textul Tra­ta­tu­lui a fost inclusa prevederea potrivit careia un numar restrans de state se pot opu­ne unei decizii, situatie in care Consiliul este obigat sa gaseasca o formula de con­ci­liere.

• Noul Tratat propune reducerea cu 2/3 a numarului de comisari europeni (18 co­mi­sari pentru 27 de state membre) incepand din 2014. Procedura de numire a co­mi­sa­rilor va respecta principiul rotatiei statelor, astfel incat fiecare stat va trimite la un mo­ment dat un comisar.

• In ceea ce priveste politica externa a UE, Tratatul stabileste func­tia de Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate. Detinatorul acestei functii este reprezentantul Consiliului in PESC (Politica Externa de Securiate Comuna) si vicepresedinte al Comisiei pentru relatii externe.

• Arhitectii Tratatului au introdus, la nivelul relatiilor dintre cei 27 de membri ai UE, clauza solidaritatii. Potrivit acesteia, in cazul unui atac terorist, un stat al UE poate obtine sprijinul comun al celorlalte state. Clauza solidaritatii este prezenta in prevederile Tratatului si in ceea ce priveste rezolvarea crizelor de aprovizionare cu energie. In situatia in care un stat membru al UE are dificultati in aprovizionarea cu energie, poate beneficia de sprijinul celorlalti membri ai Uniunii. Un capitol al Tratatului a fost destinat domeniului energie (pietele energetice, securitatea aprovi­zio­narii cu ener­gie, surse alternative de energie).

• Textul Tratatului prevede largirea atributiilor Curtii de Justitie si garanteza aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Noul Tratat permite ce­ta­te­ni­lor Uniunii sa-si exprime parerea cu privire la temele europene prin intermediul unei petitii. Daca petitia respectiva intruneste 1 milion de semnaturi, Comisia inain­tea­za o propunere legislativa pe baza acesteia.

Referendumuri

• 10 mai 1972: irlandezii s-au pronuntat, prin referendum, pentru aderarea Irlandei la Comunitatile Europene • 25 septembrie 1972: a avut loc in Norvegia un referendum pentru aderarea la Comunitatile Europene. Majoritatea populatiei a fost impotriva • 2 octombrie 1972: danezii au votat in majoritate "DA" intr-un referendum in care li s-a cerut sa se pronunte cu privire la aderea Danemarcei la Comunitatile Europene • 5 iunie 1975: britanicii s-au pronuntat in proportie de 67,2% in favoarea ramanerii Marii Britanii in Comunitatile Europene • 1987: Irlanda a ratificat prin referendum Actul Unic European • 2 iunie 1992: populatia Danemarcei a respins, prin referendum, Tratatul de la Maastricht. Dupa un an, danezii au revenit asupra deciziei si au schimbat rezultatul consultarii • 18 iunie 1992: irlandezii s-au pronuntat in majoritate favorabili Tratatului de la Maastricht • 20 septembrie 1992: Franta a organizat un referendum al carui rezultat a fost favorabil Tratatului de la Maastricht • 12 iunie 1994: autoritatile austriece au organizat un referendum in urma caruia populatia a sustinut aderarea Austriei la UE • 13 noiembrie 1994: suedezii s-au aratat, in cadrul unui referendum, favorabili aderarii Suediei la UE • 28 noiembrie 1994: norvegienii au respins, din nou prin referendum, aderarea statului lor la UE • 20 septembrie 2000: in Danemarca a avut loc un referendum pentru adoptarea monedei euro. Majoritatea a decis "NU" • 7 iunie 2001: irlandezii au respins prin referendum Tratatul de la Nisa. In anul urmator, referendumul a fost reluat si a inregistrat un succes • 8 martie-14 septembrie 2003: Malta, Slovenia, Ungaria, Lituania, Slovacia, Polonia, Cehia si Letonia au organizat referendumuri cu privire la aderarea la UE. Populatia acestor state a votat favorabil • 14 septembrie 2003: suedezii au respins prin referendum adoptarea euro • 20 februarie 2005: spaniolii s-au pronuntat, prin referendum, in favoarea Tratatului Constitutional de la Roma • 29 mai 2005: francezii au decis sa se opuna Tratatului Constitutional • 1 iunie 2005: olandezii au respins Tratatul Constitutional • 10 iulie: luxemburghezii au votat in favoarea Constitutiei Europene.

Crizele unificarii europene

• 30 august 1954: Adunarea Nationala a Frantei nu a ratificat Tratatul Comunitatii Europene a Apararii, inlaturand posibilitatea crearii unei comunitati politice (prin semnarea Tratatelor de la Paris si Roma se crease o comunitate economica).

• 14 ianuarie 1963: presedintele Frantei, Charles de Gaulle, a anuntat ca nu va sustine aderarea Marii Britanii la Comunitatile Europene.

• 1 iulie 1965: Franta a anuntat ca nu va mai participa la negocierile pentru finantarea Politicii Agricole Comune. Pana in 1966, va practica politica "scaunului gol", refuzand sa trimita reprezentanti la intalnirile Consiliului.

• 23 februarie 1982: populatia Groenlandei a decis, in urma unui referendum, retragerea din Comunitatile Europene. Groenlanda a devenit membru al Comunitatilor prin aderarea Danemarcei in 1972.

Un triumf al cetateanului eurosceptic

Votul irlandezilor de respingere a Tratatului de la Li­sa­bona, dar si referendumurile din Franta si Olanda im­­po­triva Constitutiei Europene arata o consolidare sem­ni­ficativa a euroscepticismului ca atitudine publica. Toa­te cele trei momente indica o infrangere asupra unei anu­mite viziuni de organizare si structurare a Uniunii Eu­ropene. Este o modalitate foarte directa de a spune "NU" unei constructii supranationale ce confera puteri sub­stantiale unor elite tehnocratice si care, pe fond, mar­gi­nalizeaza si periferizeaza cetateanul. El este marele ab­sent al tratatelor europene. Actorii principali ai Euro­pei institutionalizate sunt elitele.

De fapt, aici pare a fi marea problema a constructiei eu­­ropene recente, anume, ruptura dintre Bruxellesul eli­te­lor supranationale si omul de rand. Acesta nu se simte re­prezentat de o birocratie care pare sa fie prioritar in­te­re­sata de amenajarea propriilor pozitii de putere. Pentru cetateanul de rand, tratatele UE sunt produse pur biro­cra­­tice, specializate si neinteligibile. Sunt mai degraba re­­guli de conduita pentru elite care nu au nimic de a fa­ce cu preocuparile omului de rand. Tratatele UE reu­sesc sa arate doar cat de departe este paradisul su­pra­na­tio­nal cu parfum postmodernist al Bruxellesului fata de rea­li­tatea profund nationala a cetateanului francez, olan­dez sau irlandez, care tinde sa reactioneze la pro­ble­me mult mai pragmatice, precum imigratia sau so­majul. In plus, acesta nu are niciun mijloc de a sanc­tio­na administratia de la Bruxelles, care nu este, in an­sam­blul sau, un pro­dus cu legitimitate electorala.

Nu exista, de altfel, mecanisme de sanctionare elec­to­rala a oficialilor comunitari. Tocmai de aceea, ori de cate ori apare ocazia, euroscepticii nu ezita sa-si arate dezaprobarea fata de un model de guvernare construit pe un real deficit de reprezentare - "democratia de Bru­xel­les". Simbolic, Tratatul de la Lisabona anunta de­pa­si­rea unei Europe a statelor: pentru prima data sunt crea­te doua portofolii esentiale capitalului de reprezen­ta­re diplomatica a UE pe scena globala - presedintele si ministrul de Externe al UE; de asemenea, se fac pasi sem­nificativi spre institutionalizarea unei aparari co­mu­ne (tratatul prevede o clauza de aparare colectiva care, in sine, ofera o garantie de securitate mai puternica de­cat cea furnizata de NATO).

In acest context, referendumul irlandez este un vot pen­tru conservarea statului si a identitatii nationale si toto­data un protest impotriva Europei unite, care tinde sa absoarba si sa centralizeze la Bruxelles atribute esen­tiale ale suveranitatii nationale. La nivel identitar, ce­tatenii continua sa se identifice prioritar cu statele na­tiuni si rareori cu Europa Bruxellesului.

CODRUT CONSTANTINESCU

Cand buturuga mica rastoarna carul mare

Respingerea Tratatului de la Lisa­bo­na de catre electoratul irlandez, in urma sin­gurului referendum organizat in tarile UE avand drept subiect acest document, a venit ca un soc pentru intreaga co­mu­ni­ta­te europeana. Rezultatele au fost clare: 53,4% (862.415 voturi) au fost exprimate impotriva Tratatului, iar 46,6% (752.451 vo­turi) in favoarea lui. Care ar fi insa cau­zele acestui esec, totusi, neasteptat? Son­­dajele de opinie ofereau un avans ta­be­rei proeuropene, chiar cu doua sapta­mani inaintea zilei de 12 iunie.

O prima cauza ar fi faptul ca poli­ti­cie­nii care au sustinut Tratatul, provenind din intregul spectru politic irlandez, nu au fost foarte convingatori. Cum poate un sim­plu alegator sa voteze un Tratat pe care comisarul irlandez sau ministrul de Ex­terne au recunoscut ca nu l-au citit in in­­­tregime? Unul dintre raspunsurile pe care le-au dat alegatorii care au votat im­­po­triva atunci cand au fost intrebati de ce au procedat astfel a fost: pentru ca nu-l in­­­telegeau. Dar ne intrebam, utopic, cate tratate internationale sunt intelese de publicul larg?! Un alt motiv pentru care elec­toratul irlandez a respins Tratatul este uitarea. Interesant este faptul ca per­soa­nele in varsta au fost mai dispuse sa voteze in favoarea unui Tratat european pe care, fara indoiala, prea putina lume l-a citit, decat persoanele mai tinere. De aceea acest vot a fost, pana la urma, un vot pentru sau impotriva ideii de Uniune Europeana. Explicatiile ar fi doua: 1) cei trecuti de 65 de ani se apropie sau sunt la pensie, deci nu-si mai simt pozitiile/ser­vi­ciile amenintate de posibili imigranti din Est, cea mai importanta consecinta a celor doua valuri de extindere, din 2004 si 2007, pentru societatea irlandeza, dar 2) nu trebuie uitat ca batranii Irlandei isi aduc aminte foarte bine cum era Irlanda ina­­­­inte de aderarea la Comunitate, cea mai saraca tara la acel moment din Europa de Vest. Cei care si-au exprimat optiunea in favoarea Tratatului au fost intrebati care sunt motivele care ii determina sa aiba aceasta atitudine. Pastrarea im­pli­ca­rii Irlandei in afacerile europene a ocupat pri­ma pozitie, urmata de nevoia econo­miei irlandeze de a face parte din UE, pe locul al treilea fiind necesitatea unei mai bu­ne functionari a mecanismului insti­tu­tio­nal al UE. Cei care au raspuns ca vor vota negativ si-au argumentat pozitia mo­ti­vand ca nu au inteles despre ce e vorba in Tratat, dar si, pe pozitia secunda, de ne­voia de a proteja investitiile din Irlanda si de a proteja neutralitatea tarii (Irlanda nu face parte din NATO, chiar daca a fost invitata in 1949, dintr-un motiv foarte sim­plu: NATO garanteaza integritatea te­ri­toriala a tarilor membre, exact ceea ce Irlanda pe acea vreme contesta Marii Bri­ta­nii, cele sase comitate nord-irlandeze). Daca primul motiv este de inteles, urma­toa­rele doua, insa, sunt temeri nejusti­fi­ca­te. Pozitia strategica a Irlandei, pod in­­tre Europa Occidentala si America, i-a adus insemnate beneficii economice pe care nimeni nu i le poate retrage peste noap­te. Temerea privind aderarea la un bloc militar occidental este nefundamen­ta­ta, conflictul cu Marea Britanie a fost re­zol­vat satisfacator, granita nordica a fost recunoscuta in mod oficial, iar Dublinul nu mai are nicio revendicare teritoriala fata de Londra sau Belfast. Relevanta este si compozitia sociala a celor doua ta­be­re: daca Tratatul a fost sustinut de inte­lec­tuali si de populatia urbana bine edu­ca­ta, in schimb a fost respins de clasa mun­citoare si de micii fermieri, tematori ca li se vor diminua subventiile.

O alta cauza ar fi presiunea pusa pe elec­toratul irlandez de catre marile state con­tinentale, mai ales Franta si Ger­ma­nia, presiune usor de inteles, avand in vedere raportul de forte din cadrul Uniunii Europene. Iar unui popor mandru, pre­cum cel irlandez, nu-i prea place sa i se spu­na ce sa faca sau cum sa voteze. Frus­trarea marilor tari din UE este jus­ti­fi­ca­ta, avand in vedere ca din 1973, anul ade­rarii Irlandei la Comunitatea Euro­pea­na, ea a beneficiat de sume substan­tia­le care proveneau in urma procesului de redistribuire in functie de criteriile eco­no­mice care favorizeaza statele sarace din Comunitate. In plus, noul prim-mi­nis­tru irlandez, Brian Cowen, fost ministru de Finante, care i-a luat locul lui Bertie Ahern, atat in fruntea guvernului, cat si a celui mai puternic partid irlandez (Fianna Fail), nu are nici pe departe anvergura lui Ahern, care a reusit totusi sa castige ale­ge­rile generale de trei ori consecutiv. De­mi­sionand pe 6 mai 2008, in urma unor lungi anchete ale justitiei irlandeze (care doar il ancheteaza, verdictul nu a fost anuntat), Bertie Ahern mai degraba a gre­vat tabara proeuropeana decat a ajutat-o.

Principalul subiect al Consiliului Eu­ro­pean de vara de la Bruxelles a fost ga­si­rea unei solutii pentru a salva Tratatul de la Lisabona, fapt ce nu s-a reusit, deci­zan­du-se amanarea rezolvarii problemei pana la toamna. Premierul irlandez nu s-a simtit prea confortabil, declarand ca el per­sonal nu are nicio solutie si ca este pre­matur sa se prevada un al doilea re­fe­ren­dum, dupa modelul Nisa. Ne intrebam cum ar putea obtine un alt rezultat a doua oara, dupa ce a fost invins clar de eu­rosceptici. S-ar face de ras acasa la el si si-ar compromite intreaga cariera poli­ti­ca ce tocmai atinsese varful. Ii va fi greu sa ramana cu imaginea nesifonata. Daca or­ganizeaza un nou referendum si il pier­de, poate sa-si dea demisia. Daca nu o face, va fi responsabil, in ochii partene­ri­lor din UE, de ingroparea Tratatului. Sin­gu­ra lui sansa ar fi sa castige referen­du­mul, ceea ce pare putin probabil.

Ceea ce ni se pare evident este faptul ca marile state nu se vor impotmoli ca urmare a acestui rezultat, pentru ca Ir­lan­da nu are aceeasi pondere in cadrul UE precum Franta sau Olanda si, precum in 2002, vor incerca sa gaseasca o solutie pentru a depasi impasul, eventual oferind cateva concesii Dublinului pentru a-i da premierului irlandez un bun motiv sa mai organizeze un referendum. Impasul este, nu in ultimul rand, si unul de imagine. A de­venit UE o sperietoare pentru elec­to­ra­tul din vechile tari membre, care nu o mai inghit? Ideea ajutorarii economice prin int­ermediul celebrelor Fonduri Structurale si aferente PAC destinate tarilor sarace din Est a devenit desueta? In mod cert, coeziunea unui bloc atat de (sau destul de) eterogen precum cel al UE mai are mult de asteptat pana la o deplina consolidare. Iar acest subiect va provoca in continuare multe valuri de cerneala (ceea ce nici nu-i atat de rau, doar se discuta despre Uniunea Europeana...).

JOHN HULSMAN*

Vot impotriva elitelor tehnocratice supranationale

Care sunt motivele pentru care ce­ta­tenii Irlandei au respins Tratatul de la Lisabona?

Exit poll-urile de dupa votul din Irlanda au fost foarte clare: irlandezii au respins Tra­tatul pentru ca nu stiau ce contine. Cum ar spune tatal meu: nu semna nicio­da­ta un angajament inainte sa cunosti toa­te detaliile, fie ca e vorba de contracte in­­cheiate cu o banca sau de orice alt­ce­va. Sa ne amintim si de faptul ca, prin re­scrie­rea si transformarea Constitutiei in ceea ce avea sa devina Tratatul de la Li­sa­bona, Bruxellesul a creat un document total nebulos. Iar poporul irlandez a decis ca nu isi va asuma ceva ce nu intelege. In plus, insusi primul ministru al Irlandei a re­cu­noscut public ca nu a citit textul Tra­ta­tu­lui de la un capat la altul. Atunci pentru ce, Doamne iarta-ma, ar trebui sa fii de acord cu ceva ce nu intelegi? Cred ca aces­ta este principalul motiv pentru care ir­lan­de­zii au respins Tratatul de la Li­sa­bo­na.

Care sunt consecintele politice ale vo­tului din Irlanda asupra proiectului eu­ropean? Ne putem oare astepta la o sus­pendare a transferului de suvera­ni­ta­te politica dinspre statele natiuni ca­tre Bruxelles?

Principala consecinta a votului ir­lan­dez este aceea ca UE trebuie sa co­rec­teze problema deficitului democratic. Eli­te­le Europei institutionalizate trebuie sa ac­cepte ca uneori "NU" inseamna chiar "NU" si ca nu ii poti desfiinta pe oamenii ale caror decizii nu iti sunt pe plac. Pro­ble­ma Europei comunitare este, pe de o par­te, aceea ca sustinatorii unei integrari si mai profunde tind sa faca parte, in gene­ral, din elite, insa, pe de alta parte, ei nu reu­sesc sa il convinga pe omul de rand de virtutea cauzei lor. Rezultatul? Res­pin­ge­rea Tratatului de la Lisabona de catre Irlanda, respingerea Constitutiei Europe­ne de catre cetatenii din Franta si Olanda. Toate aceste reactii compun un model care ne spune ca foarte multi cetateni ai Eu­ropei nu inteleg de ce trebuie sa vo­te­ze pentru un proiect elitist care nu face de­cat sa centralizeze puterea foarte de­par­te de ei, la Bruxelles. Pana cand "euro­cra­tia" nu va corecta aceasta realitate, vor urma si mai multe respingeri, dar asta nu inseamna sa nu-i mai lasam pe oa­meni sa voteze in probleme privind  inte­gra­rea (aceasta ar fi tocmai lectia gresita a votului irlandez).

Este votul irlandez un vot impotriva unui superstat european si totodata un vot orientat spre conservarea pu­te­rii si a identitatii statului natiune?

Da, cred ca este. O Europa in care sta­tele raman suverane pare a fi Europa idea­­la nu doar pentru cetatenii din Irlan­da, ci si pentru cetatenii din Franta si Olan­­­da. In general, cetatenii sunt in favoarea in­tegrarii economice si, pana la o limita, sustin o anumita forma de integrare so­cia­la. Ceea ce resping cu certitudine este perspectiva unui superstat in care pute­rea este cedata eurocratiei de la Bruxel­les, cu alte cuvinte, unor elite situate in afa­ra oricarei forme de responsabilitate elec­torala (in varianta sa clasica, demo­cra­tia electiva era un mecanism de res­pon­­sabilizare prin vot a elitelor politice, in masura in care acestea erau un produs si un rezultat al votului popular). Pe fond, ca un bun jeffersonian american, gasesc aceasta tendinta de respingere a unui mo­del in care elitele nu sunt produsul unui vot popular, capabile sa le responsabi­li­ze­ze politic in fata unui anumit electorat, ca fiind un verdict foarte reconfortant. In fond si la urma urmei, Bruxellesul nu a dovedit si de fapt nu a reusit sa convinga ca gu­ver­narea prin elite tehnocratice suprana­tio­nale (situate in afara oricaror modalitati de sanctiune electorala) este mai buna de­cat guvernarea reprezentativa prin li­deri politici nationali, in cazul carora avem certe mijloace de sanctiune electorala.

Care sunt cele mai probabile ten­din­te in etapa imediat urmatoare?

Cred ca proiectul european va pen­du­la intre doua tendinte: statele vor opta fie sa se integreze intr-o Europa cu mai mul­te viteze, fie pentru o forma de integrare mai usoara, sensibil diminuata. Anumite state ar putea decide continuarea proce­su­lui de integrare in anumite comparti­men­te si pe anumite segmente, proces care in terminologia comunitara este cu­nos­cut sub denumirea de cooperare in­ten­sificata, ceea ce este perfect justificat si ar trebui lasate sa o faca. Pe de alta parte, pot exista state care sa nu do­reas­ca continuarea procesului de inte­grare si, mai mult, care sa vrea sa men­ti­na atribute vitale ale suveranitatii natio­nale in afara Europei institutionalizate. Cel mai spectaculos lucru la Europa, si vorbesc din perspectiva unui american, este ca te poti deplasa o suta de mile si in­­talni patru culturi diferite. Aceasta-i Euro­pa: o unitate in diversitate. Totodata, in asta consta si marea sa slabiciune - in di­versitatea sa, in diferentele sale. Pana cand liderii europeni nu vor intelege aceasta realitate vor urma si mai multe re­fe­rendumuri de respingere. Din aceasta perspectiva, un model al integrarii in mai multe viteze pare sa se potriveasca cel mai bine mozaicului european, diversitatii culturale, istorice si politice din Europa reala, din Europa profunda.

Este actuala criza o lovitura fatala data capitalului de incredere al Euro­pei pe scena internationala? Cred ca as­tazi UE se afla in fata unei dileme shakespeariene: a fi sau a nu fi  un ac­tor cheie in modelarea profilului stra­te­gic al secolului XXI, alaturi de SUA.

Respingerea Tratatului de la Lisa­bo­na este o lovitura majora data visului Eu­ropei unificate de a se transforma intr-o putere polara (un pol de putere omogena, compacta) capabila sa actioneze auto­nom alaturi de celelalte mari puteri ale lumii: SUA, China, India, Rusia. Dar nu tre­buie sa uitam, pe de alta parte, ca aproa­­pe nicio problema din sfera guvernarii glo­bale (Al Qaida, Afganistanul, proliferarea nucleara, statele esuate) nu poate fi so­lu­tionata fara cooperarea dintre SUA si Eu­ro­pa. Pe fond insa, Europa este departe de a fi un actor unitar, cu o voce unica: politica sa externa este inca preponderent facuta de catre elitele din Londra, Paris, Berlin, Madrid si nimeni nu se gandeste serios sa contacteze Bruxellesul pentru a dis­cuta probleme punctuale militare sau de politica externa. Cu totul altfel stau lu­cru­rile in sfera economica, a comertului - unde UE este realmente un superstat si un­de este imperativ sa discuti si sa ne­go­ciezi direct cu Bruxellesul. Dar, in afara acestor aspecte exclusiv economice, tot va fi nevoie sa vorbesti direct cu statele na­tiuni si nicio problema nu va putea fi re­zol­vata, in viitorul apropiat, fara consul­ta­rea principalelor state europene. Totusi, Europa este departe de a fi irelevanta. Eu­ropa ramane cel mai mare investitor al Sta­telor Unite. NATO ramane alianta mili­ta­ra primara a Americii. Si nicio problema la care pot sa ma gandesc nu poate fi re­zol­vata in absenta unui acord intre Eu­ro­pa si SUA. Traim insa intr-o epoca in care cooperarea dintre Europa si America nu mai este suficienta (este necesara, dar nu si suficienta), fiind nevoie de coop­tarea unor state din afara parteneriatului transatlantic pentru a putea gestiona sta­bi­litatea globala.  Nu cred in irelevanta Eu­ropei in raport cu dinamicile globale, in­­­sa ideea unui superstat european, a unui pol compact de putere care sa se mani­fes­te unitar pe scena internationala este de domeniul trecutului.

* Expert in probleme euroatlantice la German Council on Foreign Relations (Berlin); intre 1999-2006 a fost senior analyst la Heritage Foundation (Washington D.C.); in 2006 a publicat, impreuna cu Anatol Lieven, bestseller-ul Ethical Realism: a vision for America’s role in the world.

Grupaj realizat de Ileana Racheru si Octavian Manea