Doctrina euroasiatică, între teorie şi practică

Armand Gosu | 22.05.2012

După ce a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte, Vladimir Putin a prezentat cel mai important și controversat proiect politic al său - crearea Uniunii Euroasiatice până în 2015.

Pe aceeași temă

După ce a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte, Vladimir Putin a prezentat cel mai important și controversat proiect politic al său - crearea Uniunii Euroasiatice până în 2015.

Cotidianul Izvestia a publicat în nu­mărul din 3 octombrie 2011 articolul premierului, pe atunci, Vladimir Pu­tin, Un nou proiect integraționist pen­tru Eurasia – viitorul care se naș­te as­tăzi. Articolul, apărut la scur­tă vre­me după ce Vladimir Putin a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte, a stârnit entuziasmul unor comentatori și i-a consternat pe alții. În primul paragraf, Putin re­a­mintește că la 1 ianuarie 2012 se inau­gurează Spațiul Economic Unic Ru­sia-Belarus-Kazahstan, după care tre­­ce în revistă stadiul procesului de integrare a fostelor republici so­vie­ti­ce. Premierul Putin constată că pe­ri­oada de criză economică mondială a împins statele să caute noi resurse pen­tru creșterea economică, iar pro­ce­­sele de integrare au primit un im­puls suplimentar. Integrarea ar trebui să devină un proces atrăgător pentru oameni și afaceri, un proiect pe ter­men lung, care să nu depindă de con­juncturi politice de moment. Până aici, nimic nou!

În partea a doua a articolului, ac­tu­a­lul președinte al Rusiei anunță o nouă etapă, un obiectiv ambițios, „un ni­vel mai înalt de integrare – Uniunea Euroasiatică“ (UEA). În primul rând, nu e vorba despre refacerea fostei URSS, îi asigură pe cititori actualul președinte al Rusiei. Vladimir Putin pro­pune o puternică uniune supra­națională, capabilă să devină unul dintre polurile de putere ale lumii con­temporane, conectând astfel efectiv Eu­ropa cu dinamica regiune Asia-Pa­cific. „Bogatele resurse naturale, ca­pitalurile, potențialul uman re­mar­cabil vor permite UEA să fie com­petitivă în cursa industrială și teh­nologică, în întrecerea pentru atra­gerea investitorilor, pentru în­fiin­ța­rea de noi locuri de muncă și in­dustrii avansate. Și, alături de alți jucători cheie și structuri regionale – precum UE, SUA, China, Co­o­pe­ra­rea Economică Asia-Pacific –, să asi­gu­re statornicia dezvoltării glo­ba­le.

În al doilea rând, continuă Vladimir Putin în articolul din Izvestia, UEA va deveni un fel de centru pentru viitoarele procese de integrare. În al treilea rând, ar fi o eroare să opunem UEA Comunității Statelor In­de­pen­dente. „Fiecare dintre aceste struc­turi are locul și rolul său în spațiul post-sovietic.“ În al patrulea rând, UEA este un proiect deschis. „Sa­lu­tăm aderarea la el a altor parteneri, înainte de toate a celor din țările CSI.“

Cel puțin alte două idei din articolul lui Vladimir Putin mai trebuie re­ți­nute. Proiectul UEA nu se opune „alegerii europene“ de către unele foste republici sovietice. „Uniunea Euroasiatică va fi construită pe prin­cipiile de integrare universale ca parte inseparabilă a Marii Europe uni­te de aceleași valori ale libertății, democrației și legilor pieței.“ Încă din 2003, continuă președintele Pu­tin, Rusia și UE s-au înțeles să pună bazele unei zone economice comune, fără apariția unei structuri su­pra­na­ționale. Și, de ce nu?, înființarea unei comunități economice de la Lisabona la Vladivostok, o zonă de comerț li­ber, fără să excludă forme de in­te­grare mai avansată. Mai mult chiar, se are în vedere o acţiune coordonată în sfera industrială, tehnologică, ener­getică, a educației și științei. În sfâr­șit, ridicarea barierei vizelor. Ade­rarea la UEA va permite fiecărui mem­bru să se integreze în Europa „mai repede și de pe poziții mai pu­ternice“. Mai mult decât atât, par­te­neriatul UE-UEA va înlesni formarea unor condiții reale „pentru mo­di­fi­carea configurației geopolitice și geoeconomice a întregului continent și va avea fără îndoială un efect global pozitiv“.

A doua idee subliniată de președintele Putin este că formarea UEA se va ins­pira din experiența UE și va avea la bază Uniunea Vamală și Spațiul Eco­nomic Unic, organizații care deja func­ționează.

În ciuda asigurărilor lui Vladimir Pu­tin că, prin crearea UEA, Moscova nu urmărește refacerea URSS, marea ma­joritate a experților occidentali, dar nu numai ei, au acuzat tendințele ex­pansioniste ale Moscovei, care ar dori să-și securizeze dominația în fostul spațiu sovietic pe care-l consideră zo­nă exclusivă de influență. În fapt, continuă la unison mai mulți co­mentatori, UEA este un nume nou sub care se ascunde Imperiul Rus, ul­timul imperiu de tip colonial.

Acest tip de reacții sau unele ar­gu­mente de ordin tactic se pare că l-au determinat pe Vladimir Putin să nu revină asupra proiectului în campania electorală, în articolele programatice privind politica externă (Rusia într-o lume în schimbare, Moskovskie no­vosti, 27 februarie 2012), securitate și apărare (Vladimir Putin: Fiți pu­ter­nici – garanția securității naționale a Rusiei, Rossiiskaia gazeta, 17 fe­bruarie 2012). Doar site-ul oficial al candidatului (www.putin2012.ru) men­ționează, la capitolul 5 (O Rusie pu­ternică într-o lume complicată) din Program, în paragraful al doilea: „Uni­unea Vamală Rusia, Belarus și Kazahstan funcționează. Din 2012 va deveni realitate Spațiul Economic Unic, care este o treaptă superioară de integrare. Vom merge și mai de­parte la înființarea Uniunii Euro­asiatice, care deschide o nouă epocă a relațiilor din spațiul post-so­vi­e­tic“. Cam puțin pentru cel mai im­portant proiect geopolitic al Krem­li­nului la începutul mileniului al trei­lea! Sau poate că a fost un simplu ba­lon de încercare lansat de Vladimir Putin, care nu este nici el convins de validitatea proiectului?!

Oricum, subiectul a revenit în atenția opiniei publice cu ocazia întâlnirii de la Kremlin dintre președinții Rusiei, Belarusului și Kazahstanului, de la 18 noiembrie 2011, când au decis în­fiin­țarea Comisiei Economice Euro­asia­tice și s-a vorbit de apariția unei mo­nede comune, după modelul euro. Te­ma se presupune că va deveni de ac­tualitate abia după 2015, când ar pu­tea începe negocierile pentru noua mo­nedă.

Chiar dacă există deja o literatură su­ficient de stufoasă pe marginea UEA, datele proiectului sunt prea puțin con­turate, deși a trecut ceva timp de când, la summitul Comunității Eco­nomice Euroasiatice de la Moscova (decembrie 2010), s-a anunțat public acordul președinților Rusiei, Be­la­ru­sului și Kazahstanului privind fon­da­rea UEA. De altfel, nicăieri nu fi­in­țează mai multe organizații inter­na­ționale și nu se semnează mai multe acorduri interguvernamentale ca în spațiul exsovietic. Unii comentatori spun că sunt forme fără fond și nimic altceva.

 

Fondatorii

Doctrina euroasiatică are o istorie fascinantă de aproape 90 de ani. A fost formulată de intelectuali ruși, refugiați în Occident după cucerirea puterii de către Lenin.

 

Euroasianismul s-a născut la începutul ani­lor 1920, în mințile unor tineri intelectuali, refugiați în diferite capitale europene după victoria Armatei Roșii în Războiul Civil din Ru­sia. Încercau să înțeleagă ce s-a în­tâm­plat cu ei, cu țara lor, cum a putut să se prăbușească un imperiu în aparență atât de puternic. Euroasianismul a fost răs­pun­sul generației formate intelectual înainte de Primul Război Mondial la criza de iden­titate pe care o traversa atunci când a fost nevoită să-și abandoneze țara în mâinile bolșevicilor. Euroasianismul a fost răs­pun­sul tinerilor intelectuali ruși dezamăgiți de neputința Occidentului de a le da înapoi ța­ra din mâinile bolșevicilor. Euroasianismul este răspunsul la criza liberalismului, este soluția găsită la ceea ce părea să fie fun­dătura ideologică în care nimerise Vestul.

Primele elemente din doctrina euroasiatică s-au articulat în sălile Universității din So­fia, unde se discuta pe marginea cărții Eu­ropa și umanitatea a lui Nikolai S. Tru­beț­koi (1890-1938). Reputat lingvist și filosof, prințul Trubețkoi a apucat să predea prea puțin la Universitatea din Moscova (1915-1917). După revoluție, s-a alăturat forțelor antibolșevice din sudul Rusiei, iar odată cu înfrângerea lor a emigrat în Bulgaria. Aici formulează primele teze ale doctrinei eu­roasiatice: concepția lumii multipolare (din anii 1990 devine doctrină oficială a Krem­linului), rolul major al influenței mongole asupra istoriei politice și culturii ruse, im­portanța interacțiunii dintre slavi și turanici etc. După 1923, Trubețkoi s-a mutat la Vie­na, unde a predat limbi și literaturi slave, fiind unul dintre fondatorii școlii struc­tu­ra­liste în lingvistica slavă. În primii ani, este foarte activ în mișcarea euroasiatică și fa­ce parte din conducerea grupării, care în scurt timp devine una dintre cele mai pu­ternice din exil.

Succesul mișcării euroasiatice nu a scăpat neobservat de OGPU (1923-1934), suc­ce­sorul Ceka (1917-1922) și predecesorul NKVD-ului (1934-1943), serviciile secrete sovietice redirecționând operațiunea Trest, care avea ca obiectiv compromiterea cer­curilor monarhiste din sânul emigrației ru­se, împotriva acestei grupări. OGPU a in­ventat o mișcare euroasiatică în Rusia, în­țesată cu agenții săi și a adus la Moscova în secret diverși emisari din Occident, că­rora le-a regizat întâlniri cu falși lideri ai unor organizații antibolșevice inexistente. Bătrânul general de Stat Major A.M. Zaion­cikovski, cunoscut monarhist și prolific is­toric militar, autor al unor lucrări fun­da­mentale despre Războiul din Crimeea și Primul Război Mondial, cel care a comandat armata rusă din Dobrogea în toamna 1916, trecut acum de partea bolșevicilor, care l-au invitat să predea la Academia Militară, s-a întâlnit la Moscova, într-un cadru pre­gătit de OGPU, cu lideri ai euroasianiștilor. Împreună cu aceștia, a pretins că pre­gă­teș­te detaliile unei ofensive monarhiste în URSS. Câțiva ani mai târziu, în aprilie 1927, defecțiunea unui agent sovietic care a fugit în Finlanda a obligat OGPU să închidă aceas­tă operațiune, care își atinsese deja obiec­tivul de a sparge unitatea emigrației și a ge­nera suspiciune între diferitele per­so­na­lități și grupări din exil. OGPU va utiliza informațiile adunate cu această ocazie în următorii ani pentru a-i compromite pe li­derii mișcării euroasiatice. Operațiunea se­cretă Trest a retezat definitiv aripile miș­cării politice euroasiatice. Chiar dacă par­tidul creat de lideri euroasianiști a su­pra­viețuit până la sfârșitul anilor 1930, chiar dacă publicațiile mișcării rămân influente în cadrul exilului, euroasianismul a fost com­promis de serviciul secret de in­for­mații sovietic. Prințul Trubețkoi a rupt contactul cu gruparea în urma acestui scan­dal și a refuzat să mai publice în re­vistele ei. Ast­fel că multe dintre lucrările sale aflate în manuscris s-au pierdut în 1938, con­fis­cate de Gestapo. Arestat și anchetat pen­tru articolele antinaziste din presa vie­neză și pentru că a contesat te­oria ari­ană în lingvistică, Trubețkoi a mu­rit în urma unui infarct în 1938. Un alt im­por­tant doctrinar, istoricul Gheorghi V. Ver­nadski, a plecat în 1927 în SUA, unde a făcut o carieră universitară de ex­cep­ție. Căr­țile sale privind istoria tătaro-mon­­golilor sunt de multă vreme con­si­derate clasice.

Singurul ideolog important cu care Tru­bețkoi și Vernadski au rămas în legătură a fost Piotr N. Savițki (1895-1968). Geo­graf, economist, geopolitician, cultu­ro­log, filosof, ziarist, Savițki a fost poate cea mai complexă personalitate a euro­asianismului. Activ în presa liberală di­nainte de Primul Război Mondial, apro­piat de profesorul Piotr B. Struve, ideolog al liberalismului din Rusia, Savițki a par­ticipat la dezbaterile din partidul ka­de­ților. Diplomat de rang inferior în vremea războiului la Ambasada Rusiei din Nor­vegia, după 1917, Savițki s-a alăturat al­bilor, ca adjunct al lui Struve în fruntea diplomației guvernului condus de P.N. Wrangel. Refugiat la Istanbul, citește Eu­ropa și umanitatea prințului Trubețkoi și se mută la Sofia, unde participă la dez­baterile pe marginea acestei cărți. Con­cluziile dezbaterilor de la seminarul eu­roasiatic sunt publicate în prima culegere de articole, intitulată sugestiv Ieșirea spre Orient (1921). S-a mutat la Praga, un­de președintele Cehoslovaciei, Thomas Masaryk, i-a sprijinit pe intelectualii ruși exilați. La Universitatea Rusă din Praga au predat atât Savițki, cât și Trubețkoi, Vernadski sau Struve. A fost cel mai ac­tiv politic ideolog al euroasianismului. În 1945, a fost arestat la Praga de Smerș, con­traspionajul militar sovietic, trimis la Moscova și condamnat la 8 ani de lagăr.

 

Savițki – Gumiliov, prietenia salvează ideologia

Piotr Savițki a formulat mai multe teorii referitoare la ciclurile istoriei euroasiatice, la versiunea euroasiatică a geopoliticii ruse, a scos în evidență faptul că euroasianismul reprezintă o alternativă atât la bolșevism, cât și la liberalismul occidental, însă ultimul rămâne principalul inamic al Euroasiei. Savițki visează la ziua în care noua doctrină va înlocui comunismul, dar va păstra dinamica acestuia. După prăbușirea URSS, credea el, va veni vremea unui Imperiu Euroasiatic, nici roșu, nici alb, o sinteză care să împace aceste contradicții și care să pună în valoare atât bagajul asiatic, cât și pe cel european al acestei sinteze. Spre deosebire de alți ideologi, fostul teoretician al liberalismului rus, două decenii mai târziu, este ferm împotriva modelului liberal occidental și civilizației vestice, pe motiv că nu se potrivesc Rusiei. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a încheiat prima etapă a istoriei doctrinei euroasiatice. Soarta doctrinei era mai incertă ca niciodată.

Cu Savițki în Gulag, cu alți doctrinari retrași la catedre în universități occidentale, euroasianismul avea mari șanse să dispară. În fond, cele mai multe doctrine de acest fel se nasc, stârnesc interes și dezbateri pentru o generație sau două, după care mor.

În 1956, Savițki a fost eliberat din lagăr și reabilitat. I s-a permis să se întoarcă în Cehoslovacia, alături de familie. După ce revine la Praga, a început o lungă corespondență cu Lev Gumiliov, și el proaspăt ieșit din Gulag. Practic, prin intermediul acestei corespondențe, euroasianiștii din Occident, prin persoana lui Savițki, au predat ștafeta singurului euroasianist din URSS, Lev Gumiliov. Care încă nu știa că este euroasianist. Prin intermediul scrisorilor de la Savițki, Gumiliov află de lucrările emigranților ruși, publicate în anii 1920-1930, care ofereau răspuns la multe dintre întrebările sale. De la studiile de istorie ale lui Vernadski și Miliukov, la cele de lingvistică ale lui Trubețkoi și de economie ale lui Savițki, Gumiliov plonjează în mijlocul teoriei euroasianismului, ale cărei principale contururi, trebuie subliniat acest lucru, le intuise singur.

Fiul marilor poeți Nikolai Gumiliov (executat de bolșevici în august 1921) și Anna Ahmatova, Lev Gumiliov (1912-1992) are o biografie demnă de un roman de aventură. În 1930, când i s-a interzis înscrierea la Universitatea din Leningrad, s-a angajat muncitor la depoul de tramvaie. Începe în 1934 Facultate de Orientalistică, însă, câteva luni mai târziu, este arestat pentru omisiune de denunț. Eliberat în urma intervenției mamei sale la Stalin, Gumiliov și-a reluat studiile în 1937. Doar pentru câteva luni, pentru că în ianuarie 1938 a fost arestat din nou și condamnat la 5 ani de Gulag. A fost trimis în lagărul de la Norilsk, dincolo de Cercul Polar, la o mină de nichel. Eliberat în 1943, pleacă voluntar la război fiind încadrat într-un batalion disciplinar al Frontului 1 Belarus. A luptat ca soldat la asediul Berlinului, de unde s-a întors la Universitate în 1945, când i s-a permis să dea toate examenele în doar câteva luni. Putea acum să se înscrie la doctorat și să devină istoric, așa cum visase. Însă, abia ce este primit la doctorat, când A.A. Jdanov, ideologul șef al URSS, lansează atacuri demolatoare împotriva mamei sale, Anna Ahmatova, care a fost exclusă din Uniunea Scriitorilor. În scurt timp, și Lev Gumiliov a fost dat afară de la doctorat. A reușit să-și susțină teza în 1948 și abia ce se angajase cercetător la Muzeul de etnografie, când, la 7 noiembrie 1948, a fost arestat și condamnat la 10 ani de lagăr pentru activitate contrarevoluționară. A ieșit bolnav din lagăr, la 44 de ani, în 1956. Mulți ani, va înlocui bibliotecarele de la Muzeul Ermitaj, care plecau în concediu de maternitate. În această perioadă, încheie lucrul la teza de docență, pe care o publică în 1967. Cartea Vechii turci îi aduce celebritatea. În 1968 a fost angajat la Institutul de geografie de pe lângă Universitatea din Leningrad, de unde a ieșit la pensie în 1986.

 

Esența neoeuroasianismului, antiamericanismul frenetic

Începând cu perioada perestroika și con­tinuând cu anii 1990, cărțile lui Gumiliov au fost tipărite în tiraje de milioane de exemplare. A fost cel mai citit istoric în­tr-o perioadă dominată totuși de re­ve­lațiile arhivelor sovietice. Cărțile sale au fost cel mai important vehicul prin care au fost difuzate tezele euroasianismului. Însă între cărțile savante ale lui Gumiliov și evoluția ulterioară a doctrinei este o prăpastie. În fond, principala idee a eu­roasianiștilor este că civilizația rusă este o sinteză între slavi și popoarele mi­gra­toare, în special cele turcice, și că vii­to­rul rușilor ca ethnos este legat de po­poa­rele Asiei Centrale. Astăzi, însă, des­tui intelectuali ruși se consideră euro­asia­niști, fără să știe ce este euro­asia­nismul. Singura trăsătură care-i unește este un antioccidentalism fre­ne­tic.

Aleksandr Dughin (n. 1962) este con­si­derat cel mai important reprezentant al neoeuroasianismului. El militează pentru fondarea unei superputeri euroasiatice prin integrarea Rusiei cu celelalte foste republici sovietice. Destinul Rusiei, crede Dughin, este să îngenuncheze SUA. De alt­fel, el vede în războiul contra tero­ris­mului doar numele de cod sub care Wa­shingtonul consolidează prezența SUA în lume. Ideile lui Dughin răspund ste­reo­ti­purilor de gândire ale elitei ruse, așa că nu întâmplător sunt răspândite mai ales în mediile militare, de informații, în ge­ne­ral birocrației superioare de la Mos­co­va.

După prăbușirea URSS, euroasianismul a fost doctrina asumată de grupările co­munist-naționaliste, ce dominau Le­gis­la­tivul, fie el Soviet Suprem sau Dumă de Stat (1992-1996), în opoziție cu li­be­ra­lismul de tip occidental îmbrățișat de cen­trul de putere din jurul lui Boris Elțîn. În acea perioadă, Dughin, alături de pri­e­tenul său, pe atunci, Eduard Limonov, as­tăzi unul dintre cei mai înverșunați opo­­zanți ai președintelui Putin, a înființat Partidul Național Bolșevic. Programul po­litic maximal era refacerea URSS, ca su­perputere euroasiatică, iar cel minimal prevedea crearea unei Rusii naționalist-corporatiste. În 1999, Dughin s-a în­de­părtat de Limonov și de național-bol­șe­vici și a început să coopereze cu pu­te­rea.

Discursul lui Putin de la 10 octombrie 2000, de la Universitatea „Lev Gumiliov“ de la Astana, în care președintele rus su­blinia importanța ideilor euroasiatice, re­venirea asupra acestei teme o lună mai târziu, într-un articol din Nezavisimaia ga­­zeta, consacră euroasianismul ca doc­trină neoficială a Kremlinului. Se creează chiar o competiție între diverși experți pentru promovarea noii ideologii. Dughin păstrează însă întâietatea. El a înființat în 2002 Partidul Euroasiatic, cu aparenta binecuvântare a președintelui. Peste câ­teva luni va fi exclus din partidul fondat chiar de el. N-a renunțat, așa că în 2003 va pune bazele Mișcării Internaționale Eu­­ro­asiatice, care se bucură de un spri­jin generos din partea autorităților. Lui Du­ghin i se deschid larg ușile te­le­viziunilor rusești, de unde-și propagă tezele an­ti­oc­cidentale. Dar el nu e singurul neo­eu­roasianist prezent în media rusă. Ziaristul Mihail Leontiev și profesorul Igor Panarin sunt la fel de activi în dezbaterea pu­blică.

Câteva cuvinte despre Panarin, mai pu­țin cunoscut publicului din România. A absolvit cursurile Școlii militare KGB al URSS de la Orlov și secția de psihologie a Academiei politico-militare de la Mos­cova. Are două doctorate, unul în psi­ho­logie și altul în politologie, și este mem­bru al Academiei de Științe Militare a Ru­siei. Predă cursuri la Academia Di­plo­ma­tică de pe lângă MAE al Rusiei. Are un CV reprezentativ pentru categoria sus­ți­nătorilor entuziaști ai neoeuro­asiani­s­mului.

Și la începutul celui de-al doilea mandat, președintele Putin și-a însușit public teze importante fluturate de Dughin, chiar cu cuvintele acestuia din urmă. Astfel, pentru Putin, colapsul URSS este „cea mai mare catastrofă geopolitică a se­colului“, iar Rusia are o misiune spe­cială „pe continentul Euroasiatic“ (2005).

Aleksadr Dughin este atent citit și în stră­inătate, unii experți considerându-l pur­tător de cuvânt al lui Putin și exponent al naționaliștilor ruși, care îndeamnă la confruntare cu Occidentul, în primul rând cu SUA. Totuși, ar fi o probă de na­ivitate să ne închipuim că Putin este „du­ghinist“. Este la fel de stupid să-l vezi pe președintele Putin neoeuroasianist, pe cât era să-l descrii drept liberal, ur­maș al democratului Sobceak, primar al Petersburgului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22