Pe aceeași temă
Diferenţa între opoziţia din stradă şi cea politică este uriaşă. După zile lungi de proteste, după ce au fost atacaţi, bătuţi, ameninţaţi, demonstranţii încă dau dovadă de energie, deşi, în jurul lor, încet, încet, viaţa reîncepe să intre în normal. În stradă este o energie care în zona de opoziţie politică lipseşte. Vechile partide, fie ele liberale, naseriste ori socialiste, par să fi fost luate prin surprindere de evenimente, deconectate de stradă, s-au trezit împinse în faţă în negocieri cu guvernul la care nu ar fi visat în urmă cu doar o săptămână. „Vor rata şi de data asta momentul“, îmi spune un tânăr care pur şi simplu s-a mutat în piaţă, de o săptămână, şi noaptea doarme în cort.
În piaţa Tahrir sunt cam 6 mişcări de tineret, coagulate în special pe Internet, pe site-urile de socializare, după cum îmi explică o tânără: „Mulţi dintre noi ne ştiam de pe Facebook, dar abia aici ne-am cunoscut faţă în faţă, am devenit prieteni, ne ajutăm unii pe ceilalţi, facem cu rândul de pază în timpul nopţii, alţii se duc să cumpere provizii, pentru că suntem aici pe termen lung, în niciun caz ce se întâmplă la nivel politic nu este ceea ce ne-am dorit“. Tinerii îmi spun că au ales un fel de comitet de 10 oameni, numit Alianţa Revoluţiei, care să îi reprezinte în discuţiile cu guvernul, după ce premierul a reproşat că nu are cu cine să vorbească. În afară de cei 10 oameni din comitet, au mai fost cooptaţi 20 care au experienţă politică şi le oferă consiliere. „Nu este exclus să formăm propriul partid, pentru că celelalte partide vechi de opoziţie nu ne reprezintă“, îmi explică un bărbat.
Problema este că guvernul a început să aplice o tactică de dispersare, încet, încet a protestatarilor din Tahrir, abordând fiecare mişcare de tineret în parte şi făcându-le oferte ca să rupă unitatea demonstranţilor. Încă nu este clar dacă formula funcţionează. Demonstranţii îmi spun că, deşi sunt obosiţi, nu se vor opri, pentru că pur şi simplu nu au nicio altă soluţie, părinţii lor s-au chinuit toată viaţa să îi trimită la facultăţi bune, chiar în străinătate, iar la întoarcere nu au găsit slujbe, sunt blocaţi într-o fundătură, nu pot vorbi despre planuri pe 5 ani, pentru că nici ziua de mâine nu e sigură. Iar partidele vechi de opoziţie continuă să dezamăgească: „Şi acum, în al 11-lea ceas, se ceartă între ele pentru nimicuri, nu sunt în stare să se mobilizeze“, spune furios un tânăr.
Iar figuri politice mediate intens în Occident, ca fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Mohamed El Baradei, nu sunt văzute ca lideri adevăraţi. „Nu am nimic împotriva lui, este bun pentru perioada de tranziţie, ştie să vorbească cu presa străină şi cu comunitatea internaţională, dar dacă ar fi alegeri nu aş vota cu el“, îmi mărturiseşte o femeie din piaţă. Explicaţia vine de la un jurnalist care a lăsat munca deoparte şi de câteva zile stă în piaţa Tahrir: „Oamenii nu au încredere în Baradei şi nu este atât de popular pe cât ar fi putut fi, pentru că, după ce a terminat cu funcţia de la Agenţie, a venit în Egipt, a stat puţin şi a plecat din nou, nu a făcut opoziţie adevărată guvernului, iar acum, când alţii au pornit tăvălugul, vine să culeagă roadele de la ce au semănat alţii, asta e percepţia. Nu e un om rău, dar nu este nici convingător“. Acelaşi lucru îl spun oamenii despre Amr Mussa, şeful Ligii Arabe, care şi el a făcut adevărate pelerinaje în Piaţa Libertăţii, fără să trezească prea mult entuziasm. Despre el oamenii spun că are un trecut întunecat cu colaborări cu regimul Mubarak şi că a fost prea multă vreme departe de Egipt.
Frăţia Musulmană este singura care este clar reprezentată în piaţă şi cu legături cu protestatarii. Chiar dacă nu fraţii musulmani au pornit protestele, ei au sesizat ocazia mult mai repede decât partidele vechi de opoziţie. O jurnalistă aflată în piaţă îmi oferă o explicaţie interesantă: „De fapt, protestele de acum îşi au rădăcina în cele organizate de creştinii de rit copt, în urma atacului cu bombă din noaptea de anul nou, într-o biserică din Alexandria. Creştinii au reacţionat la atacurile în serie asupra lor, iar restul egiptenilor au văzut că se poate să ieşi în stradă pentru a te apăra, iar Frăţia Musulmană a reacţionat şi ea rapid, implicându-se în protestele de acum, chiar dacă nu chiar de la început, şi, ca să nu fie mai prejos decât creştinii, ca să dea dovadă că poate reprezenta interesele musulmanilor“. În ce priveşte temerea că Frăţia Musulmană, catalogată mişcare radicală, în pofida discursului moderat din ultima vreme, ar putea ajunge la putere, un bărbat îmi explică: „Egiptenii sunt religioşi, dar asta nu înseamnă că sunt adepţi ai Frăţiei, iar dacă am avea alegeri libere, Frăţia nu ar aduna mai mult de 25-30 % din voturi, aşa că nu vor avea majoritatea“. Şi totuşi, un astfel de procent ar putea oferi Frăţiei Musulmane un cuvânt greu de spus într-un parlament liber, cu atât mai mult în cadrul unei coaliţii pentru majoritate, în condiţiile în care celelalte partide de opoziţie egiptene nu se bucură de prea multă popularitate şi, deci, nu ar aduna suficiente locuri în Legislativ.
Carmen Gavrilă este corespondent diplomatic Radio România.
