Pe aceeași temă
Un prieten, fericit-nefericit supravieţuitor de pe traseul viitoarei artere Piaţa Victoriei-Uranus, zona calamitată Berzei, îmi povestea deunăzi că scobitul, excavatul, tăiatul ţevilor, furatul cablurilor şi alte activităţi specifice a început, cum altfel, noaptea. Într-o conspirativitate deplină. Dimineaţa, vecinii s-au trezit cu maşinile blocate în curţi. Evident, nimeni - primărie, firmă de construcţii sau vreun suflet caritabil - nu s-a ostenit să anunţe „cetăţenii“.
Aşa şi cu reforma în sănătate, reorganizare, comasare, desfiinţare sau cum s-o fi numind ea. E necesară, atârnă deasupra noastră ca sabia lui Damocles, dar ne-a lăsat cu pacienţii în garaj. Puţini sunt cei care cutează, în faţa evidenţei numită „Sănătatea made in România“, această împletire aproape perfectă de (ne)profesionalism, altruism, nesimţire, hoţie şi politicianism, să nege utilitatea reformei. Adică, desfiinţarea unor spitale transformate în aziluri de noapte, reducerea costurilor – circa 120 de spitale înghit 80% din banii alocaţi întregului sistem –, coplata, refacerea asistenţei medicale de familie sau înfiinţarea unor cămine pentru bătrâni. Ceea ce ucide însă reforma, aproape orice reformă în România, este faptul că, nefiind asumată din interior, din vreo convingere sau vreun principiu, ci sub biciul FMI sau al UE, este făcută la plezneală, să iasă pe hârtie, să se închidă „bilanţul“, să nu ne prindă controlul. De aici, lipsa de strategie, improvizaţia, dezorganizarea. Îmi poate explica cineva de ce înainte de închiderea celor 67 de spitale nu s-a reglementat chestiunea centrelor permanente, a contractului cadru cu medicii de familie, astfel încât să nu rămână zone întregi complet descoperite, lipsite de asistenţă medicală? Sau de ce nu a fost, înainte, pusă la punct asistenţa de urgenţă?
Nu am să primesc răspuns din simplul motiv că el nu există. Aşa cum ministerul nu a fost capabil în două luni să pună pe hârtie şi să facă publice criteriile în virtutea cărora unele spitale se comasează sau se reorganizează şi altele nu, tot aşa nu poate oferi un răspuns la inexistenţa unei strategii în paşi, coerente. Nu poate, pentru că nu are în minister funcţionari profesionişti, care să suplinească ignoranţa lui Cseke Attila, şi pentru că nu-i pasă. Singura persoană perfect credibilă, a cărui competenţă este dincolo de orice întrebare, secretarul de stat Raed Arafat, a fost pus să scoată castanele din focul presei şi al nemulţumirii generale. Este ruşinos pentru ministru că a preferat să-l expună pe Raed Arafat, în loc să iasă să explice şi să dea socoteală singur.
Nicio reformă nu se face uşor. S-a văzut asta cu prisosinţă în ultimii 15 ani, dar una într-o zonă atât de sensibilă precum sănătatea este cu atât mai dificilă. Boicotul din interiorul sistemului, medici care pur şi simplu sabotează orice schimbare şi îşi protejează (în unele cazuri) incompetenţa sau propriile interese, politizarea – vedem cum opoziţia nu doar că profită de greşeli, dar le inventează şi acolo unde ele nu există – sunt inevitabile. Era de aşteptat că televiziunile mogulilor vor ieşi la vânătoare de morţi, că le vor pune în cârca guvernului titrând în neştire „reforma care ucide“. Realitatea TV a mers până acolo încât a regizat leşinul unei babe în direct. Scena din faţa spitalului din Urlaţi e epocală. Reporteriţa îi face precipitat semn unei femei, care, până atunci, extrem de vioaie, aplauda şi huiduia de zor, să intre în vizorul camerei, unde, să vezi drăcie!, leşină în strigătele spăimoase ale regizorului-jurnalist. „O ambulanţă, o ambulanţă!“, urla Realitatea. „Da′, de unde maică, că s-a desfiinţat spitalul“, vin răspunsurile mult aşteptate. Remarca lui Raed Arafat către o ziaristă cuprinde, în miezul ei, întreaga situaţie: „Domnişoară reporter, lăcustele nu înţeleg, doar devorează“. Era previzibil şi că PSD va îndemna la răzmeriţă şi îşi va pune primarii şi consilierii să îşi umfle piepturile în calea viiturii spitalelor desfiinţate. Chiar şi numai din aceste motive, strict electorale, reorganizarea spitalelor necesită mult mai multă grijă şi viziune. Necesita o impecabilă comunicare.
Şi aici, ajungem la un punct nevralgic pentru întreaga guvernare. Scuza permanentă, reproşul cel mai uşor de asumat este „proasta comunicare“. În fond, ce înseamnă ea? La prima vedere, doar inexistenţa unor buni comunicatori şi a preocupării pentru subiect („noi muncim, nu comunicăm“). La a doua privire însă, observăm, şi sănătatea a scos cel mai bine în evidenţă asta, că este vorba de o crasă nesimţire şi incompetenţă. De un fundamental dispreţ pentru cetăţean. Atenţie însă, de dimensiuni egale în cinism (cuvânt atât de drag RTV-istului Cătălin Striblea, care organizează seară de seară emisiuni de linşaj în direct a lui Cseke, Boc şi tot ce mişcă în zona puterii) cu cel al opoziţiei. Dacă guvernul se apucă să sape fără să scoată oamenii din case, opoziţia şi telemoguliziunile îi îndeamnă să intre în greva foamei şi să moară acolo în semn de protest. //
Articole pe aceeasi tema:
Reorganizarea spitalelor
Ce urmează?
Citeste si despre: Cseke Attila, ministrul sanatatii, desfiintarea spitalelor, FMI, politizare.
