Populismele europene

Stefan Popescu | 11.10.2016

Ascensiunea Frontului Național și a Mișcării 5 Stelle s-a făcut în primul rând pe terenurile abandonate de partidele politice tradiționale.

Pe aceeași temă

Sunt oare alegătorii europeni tentaţi să voteze partide populiste, for­ma­ţi­uni care să pună în pericol cons­truc­ţia europeană și care să ducă la o re­pliere identitară na­ţio­na­lă?  Întrebarea se pune tot mai insistent în Franța și în Italia, două țări esențiale pentru construcția europeană. În He­xa­gon, ultimele sondaje arată că Marine Le Pen, candidata Fron­tului Național la ale­ge­rile prezidențiale care vor avea loc în primăvara lui 2017, se va califica sigur pe primul loc în pri­mul tur. Ea ar obține 28% din vo­tu­ri­le alegătorilor francezi, urmată de Alain Juppé, favoritul alegerilor pri­mare ale dreptei, aflat la 26% (sondaj BVA din 15 septembrie). Iar pre­șe­din­te­le François Hollande ar obține pu­țin onorabilul scor de 9%. În Bel Pae­se, Mișcarea 5 Stelle, fondată de co­mi­cul Beppe Grillo, se află aproape la ega­litate cu principala forță guver­na­mentală, condusă de premierul Mat­teo Renzi, Partidul Democrat (29,9 față de 31,1% - sondaj EMG din 3 oc­tombrie). Însă, în cazul în care can­di­dații celor două partide pentru un loc în parlamentul de la Roma ar ajunge în turul al doilea, raportul de forțe ar înclina în favoarea Mișcării 5 Stelle cu 52,5% față de Partidul Democrat, care ar obține 47,5%. Dacă privim și sociologia electoratului celor două par­tide, observăm că acesta provine din tot spectrul politic – este un elec­torat compozit, de stânga, de dreap­ta, ecologist, centrist, coagulat de fi­gurile carismatice reprezentate de Ma­rine Le Pen și Beppe Grillo și de dis­cur­surile acestora, care ating pro­ble­me­le reale ale societății : adâncirea cli­vajelor sociale, transformarea elitelor tradiționale în adevărate caste, dis­func­ționalitățile și excesul de regle­men­tare ale Uniunii Europene.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-1t.jpg

Marine Le Pen

 

Criza migratorie și terorismul islamic au accentuat această orientare a elec­toratului din cele două mari țări la­ti­ne, însă ascensiunea FN și M5S a fost amorsată cu mult înaintea apariției aces­tor probleme. De ce Virginia Rag­gi, candidata de 37 de ani a Mișcării 5 Stelle, a câștigat Primăria Romei? În pri­mul rând, electoratul a sancționat scandalurile de corupție în care a fost implicată administrația dominată de Partidul Democrat, gestiunea defec­tuoasă a orașului (în primul rând a de­șeurilor și a transportului), chel­tuielile excesive de funcționare a ad­ministrației urbei, creșterea gradului de sărăcie și prezența acelorași vechi figuri în oferta partidelor tradițio­na­le. Discursul Virginiei Raggi nu a avan­sat soluții miraculoase, dar a pro­mis transparență în cheltuirea ba­nu­lui public și corectitudine. De ce a câștigat alegerile pentru Primăria ora­șului Torino tot candidata M5S, Chia­ra Appendino, în vâr­stă de nu­mai 31 de ani, în fața unei figuri istorice a Partidului Democrat, Piero Fas­sino? Elec­toratul par­tidelor tra­diționale stă la coadă pentru a intra la mu­zeu, declara aceas­ta, în timp ce electoratul meu stă la coadă pen­tru că este sărac. În Franța, de exemplu, se poa­te face o paralelă între creșterea nu­mărului persoanelor plătite cu sa­la­riul minim pe economie și ascen­siu­nea FN. În prezent, peste 1,7 milioane de salariați se află în această situație, 12% din numărul total al angajaților. În plus, inegalitățile și precaritatea so­cială nu au încetat să crească. Frontul Național domină în rândul alegă­to­ri­lor șomeri, al tinerilor între 18 și 24 de ani (în jur de 35% în rândul celor ca­re se prezintă la vot) și mun­ci­to­ri­lor care trăiesc zilnic teama delocali­zărilor și restructurărilor activităților de producție. Totuși, în ciuda acestor tendințe, un partid care se află la 30% este un partid care este prezent în toate mediile sociale. În Franța, spre deosebire de Italia, există și un puternic sentiment suveranist pe ca­re nu îl mai întruchipează ca odi­ni­oa­ră partidul neo-gaullist Les Républi­cains, dar și o sensibilitate crescândă privind numărul mare de imigranți. Totodată, există în momentul de față o incapacitate structurală a partidelor tradiționale de a promova noi figuri carismatice și credibile în fața ale­gă­to­rilor, iar acest lucru contribuie la pro­gresia Mișcării 5 Stelle și a Frontului Național. Succesul Mișcării 5 Stelle reprezintă și simptomul dorinței elec­toratului pentru o democrație parti­cipativă, în care deciziile să nu se mai ia fără consultarea poporului. În­să curentul contestatar reprezentat de Mișcarea 5 Stelle în Italia și de Fron­tul Național în Franța nu pri­veș­te numai elitele politice, sistemul po­litic tradițional, ci și elitele antre­pre­noriale și cele academice, oligarhia presei. Există un anumit blocaj, man­darinat se numește în Franța, geron­tocrație în Italia, care afectează ascen­siunea socială a tinerilor fără reco­man­dare. Pentru moment, nu există pericolul ca cele două forțe politice să ajungă la guvernare sau, în cazul Franței, să ajungă la Palatul Elysée. În ultimă instanță, partidele tra­di­țio­nale încă au capacitatea de a opune așa-numitul „front republican“. Dar până când? Un alt preț plătit de par­tidele tradiționale este preluarea dis­cursului partidelor antisistem și ra­di­calizarea acestora. În Franța, de exem­plu, este o adevărată concurență în­tre Les Républicains, partidul lui Ni­colas Sarkozy, și Frontul Național pe tema imigrației, siguranței publice și identității naționale. De asemenea, aripa socialistă reprezentată de pre­mie­rul Manuel Valls a preluat parte din discursul securitar al Frontului Național. Această tendință nu face de­cât să consolideze ascensiunea par­tidului d-nei Marine Le Pen.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-2t.jpg

Beppe Grillo

 

As­cen­siunea Frontului Național și a Mișcării 5 Stelle s-a făcut în primul rând pe terenurile abandonate de par­ti­­dele politice tradiționale: cel al cla­se­­lor populare, dar și al capacității de a propune idei și oameni noi (elec­to­ra­­tul are impresia că dreapta și stân­ga tra­di­ționale țin, în fond, același tip de dis­curs, că propun aceleași figuri).

 

 

Contrarevoluția culturală

 

Opoziția Ungariei față de cotele de imigranți este și o respingerea modelului occidental de societate multiculturală, considerat un eșec.

 

Brexit-ul oferă o posibilitate fantastică pentru Ungaria și Polonia de a lansa o con­­trarevoluție culturală în Europa.“ Aces­te cuvinte au fost pronunțate de premierul Viktor Orbán cu ocazia Forumului eco­no­mic de la Krynica (sudul Poloniei) din 6-8 septembrie. Ele sintetizează cum nu se poate mai bine intențiile liderului de la Budapesta și ale partidului său, Fidesz, aflați la putere din 2010: o con­tra­re­vo­luție culturală în sânul comunității eu­ro­pene.

 

Vestea bună este că, spre deo­se­bi­re de Marea Britanie, Ungaria nu are un alt ori­zont decât cel european, iar Viktor Or­bán nu concepe viitorul țării sale în afa­ra Uniunii Europene. De altfel, nici nu și-ar permite. Dar dincolo de pragmatism și beneficiile evidente ale prezenței în UE (fondurile europene reprezintă 3% din PIB anual al țării), sunt alte considerente mai profunde care leagă Ungaria de cons­trucția europeană. Ba mai mult, țara ve­cină se consideră îndreptățită să pro­pu­nă un model pentru Uniunea Euro­pea­nă, dar acest lucru nu a apărut odată cu Vik­tor Orbán, ci cu mult înaintea lui. Acum doar s-a ivit momentul istoric de a-și (re)afirma acest rol. Identitatea Un­gariei s-a construit ca țară aflată la fron­tierele Europei și care are res­pon­sa­bi­li­ta­tea apă­ră­rii acesteia. Într-o epocă în ca­re Eu­ro­pa se confundă cu Occidentul, aces­t lu­cru era adevărat. Deși, după în­frân­gerea de la Mohács, în 1526, și până la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost ocupată de oto­mani (cu excepția teri­to­riilor ma­ghi­a­rofone din sudul Slovaciei) și apoi in­te­gra­tă în Imperiul Habsburgic, Un­garia s-a conceput aproape întot­dea­una ca o ma­re putere. Dualismul austro-un­gar i-a re­stabilit această conștiință, a unui rol apar­te, iar în 1896, la Budapesta se ce­le­bra cu fast demn de mare putere Un­ga­ria milenară. Tratatul de la Trianon nu a anulat ideea unei misiuni aparte a Un­gariei în Europa, iar ideea de centru eu­ro­­pean regional i-a fost întreținută de pre­zența comunităților maghiarofone pe traseul frontierelor sale orientale de odi­nioară.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-stefan-popescu-3t.jpg

Viktor Orbán

 

Dincolo de derivele autoritare ale dom­nului Orbán, ceea ce se întâmplă în Un­garia este expresia unei tradiții: po­po­rul un­gar a dominat de-a lungul se­co­lelor, da­că nu mereu în Ungaria, fără între­ru­pe­re în principatul Transilvaniei, un „po­por ales“, după cum se afirmă în pre­am­bulul care a amendat Constituția ungară din 2011. Ungaria se mai înscrie și într-o tradiție generală est-europeană, care transcende Grupul de la Vișegrad și care es­te aceea a omogenității culturale eu­ro­pene. Țările din Est nu au cunoscut im­por­tul masiv de mână de lucru din ță­rile arabe sau africane, așa cum s-a în­tâm­plat începând cu anii 1960 în Europa de Vest. Opoziția față de cotele de imi­granți este, dincolo de conotațiile se­cu­ri­tare și de traumatismul suferit de Un­ga­ria în ur­ma traversării sale de peste 400.000 de refugiați sirieni, afgani, ira­kieni, și res­pin­gerea modelului occidental de societate multiculturală, considerat un eșec. Na­țio­na­lizarea prin răscum­pă­rare a unor com­panii străine, taxarea băn­cilor, respin­ge­rea cotelor de imi­granți, deschiderea eco­nomică față de China (Ungaria este pe cale să devină pi­votul prezenței eco­no­mice chineze în Eu­ropa Centrală și de Est), apropierea tac­tică de Rusia sunt sem­nele noului model de Uniune Euro­pea­nă promovat de pre­mierul Viktor Or­bán, acela al „solida­ri­tă­ții flexibile“, în ca­re unele competențe de­legate ins­ti­tu­țiilor comunitare să re­vi­nă statelor na­țio­nale, o reacție la ten­din­țele de direc­to­rat, inclusiv indi­vi­dua­lis­mul în materie eco­nomică (North Stream II, afacerea Mistral), de care dau dovadă marile state europene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22