Razboi in Caucaz

HELENE CARRERE D’ENCAUSSE*

Presedintele georgian a facut un mare serviciu Rusiei

Razboiul ruso-georgian este in mod cert un conflict traditional intre doua sta­te, cu o miza aparent clara, soarta Osetiei de Sud, dar el dezvaluie, inainte de toate, vointa puternica a celor doua parti de a re­pu­ne in discutie, dupa mai bine de 20 de ani, echilibrele geopolitice existente.

Pentru a intelege evenimentul si pre­siu­nile asupra eforturilor de pacificare, este utila revenirea la originile conflictului si la pretextul care l-a declansat. In ceea ce priveste Osetia de Sud, presedintele Saa­kasvili a revendicat dreptul de a re­sta­bili integritatea teritoriala a tarii sale in anii 1990. Populatiilor minoritare - osetini, abhazi, adjari etc. -, acceptate de Lenin si Stalin in 1922, doar pentru distrugerea sen­timentului national georgian, li s-a re­cu­noscut un statut de autonomie culturala si administrativa in sanul republicii. Acest sta­tut le-a permis dezvoltarea unei limbi proprii si, mai ales, afirmarea unei iden­ti­tati culturale. Odata cu colapsul URSS, s-a facut auzit glasul acestei Georgii multiet­ni­ce. Micile popoare au auzit apelul lui Bo­ris Eltin de a lua "atata independenta cata vor", mai ales ca se confruntau cu po­litica ultranationalista a primului pre­se­din­te al Georgiei independente, Gamsa­kur­dia, care respingea diferentele natio­na­le de pe teritoriul georgian. Raspunsul ose­tinilor si al abhazilor a fost secesiunea si razboiul. Aceste popoare si-au pro­cla­mat o independenta contestata de Geor­gia, ignorata de comunitatea internatio­na­la, dar pe care Rusia le-a transformat pro­gresiv intr-un amplasament leninist-sta­linist, in incercarea de a reduce osti­li­ta­tea georgiana la adresa ei.

Dupa venirea la putere, in 2003, a lui Saakasvili, criza latenta dintre Moscova si Tbilisi s-a transformat intr-o veritabila con­fruntare. Presedintele georgian a afi­sat o dubla ambitie: sa restaureze autori­ta­tea georgiana asupra intregului teritoriu si, mai ales, sa se impuna in fata SUA drept cel mai bun aliat al lor din Caucaz, pentru a putea elimina Rusia.

Aceasta ambitie secunda este ade­va­rata cauza a conflictului din august 2008. Soarta osetinilor si a abhazilor conteaza prea putin pentru Rusia, dar ea a aprins fo­cul separatismului pentru a-l slabi pe Saa­kasvili cu zelul sau atlantist. Aici este vorba despre instrumente de actiune ru­sesti, si nu de o logica a actiunii. Miza con­flictului pentru Moscova este puterea pierduta de aproape 20 de ani, umilinta ca a pierdut un imperiu si care incearca za­­darnic sa-si construiasca cu fostele po­se­siuni un nou tip de comunitate, chiar daca potentialii parteneri se razvratesc im­­potriva sa si se intorc spre Occident si SUA.

Pentru Rusia a fost de nesuportat fap­tul ca SUA, care domina singure scena in­ter­nationala, s-au angajat sa-i elimine influenta traditionala din Asia Centrala si Caucazul de Sud. De mai bine de 20 de ani, Rusia a trebuit sa faca fata declinului de putere, apropierii NATO de frontierele sale si unui joc international in care nu a fost auzita, chiar daca si-a pastrat statutul de membru permanent in Consiliul de Secu­ritate. Popularitatea lui Putin din tim­pul celor doua mandate prezidentiale a in­­carnat renasterea Rusiei si refuzul decli­nului.

In tentativa de a inlatura Rusia de pe scena internationala, Georgia a avut un rol important. In acest context trebuie si­tuat pariul pentru care Saakasvili a sa­cri­fi­cat cu usurinta interesele tarii sale. Dupa 2003, el a jucat pe cartea americana im­­po­triva Rusiei, convins ca este sustinut in orice conditii de SUA si ca Rusia nu va reactiona in fata unui presedinte Bush ho­ta­rat sa-si apere micul aliat. Pornind de la aceasta certitudine, Saakasvili a trecut la dis­cursul cu privire la necesitatea de a instaura autoritatea georgiana in Osetia prin folosirea fortei, neglijand doua lu­cruri: angajamentul crescut al Rusiei in re­giu­nile separatiste, prin distribuirea de pa­sa­poate rusesti locuitorilor acestora, si re­cu­noasterea de catre SUA si cateva state europene a independentei Kosovo, in ciu­da protestelor rusesti. Rusia nu a prege­tat sa invoce Kosovo ca precedent posibil pentru recunoasterea viitoare a Osetiei de Sud si a Abhaziei. In fine, Saakasvili a su­praestimat importanta Georgiei pentru geopolitica mondiala, ignorand ca la un anume moment dat, ea ar putea cantari mai putin in calculele americanilor decat ne­cesitatea unei sustineri din partea Ru­siei in problema Iranului.

Raspunsul rus a fost, fara nicio indo­ia­la, disproportionat. Rusia a profitat de oca­­zia oferita de Saakasvili pentru a opri erodarea pozitiilor sale si lanseaza un semnal evident lumii, prin care arata ca exista limite ale actiunilor menite s-o sla­beasca, mai ales in Caucaz.

Acest semnal se adreseaza, inainte de toate, statelor pe care Rusia le tine aproape de ea. Este semnificativ ca Ucrai­na, care, la fel ca Georgia, forteaza in­tra­rea in NATO, a ramas mai degraba ta­cu­ta in aceasta criza. Ea nu este mai pu­tin ostila Rusiei decat Georgia, dar oficialii sai par sa fi inteles lectia. La ora nego­cie­rii este important sa se tina cont de cau­zele profunde ale conflictului. Daca prese­din­tele Medvedev a anuntat ca a pus capat ostilitatilor, daca s-a aratat dispus sa accepte planul de pace care i-a fost pro­pus, inseamna ca acordul sau vizeaza rea­litatea existenta, si nu aparentele pri­vind fictiunea integritatii teritoriale geor­giene.

Viziunea rusa porneste de la ceea ce a obtinut: Georgia ingenuncheata, trupele sale izgonite din teritoriile separatiste, o dezbatere internationala asupra viitorului acestor doua mici state nerecunoscute, dar pentru care dezastrul georgian ar pu­tea accelera recunoasterea.

In definitiv, acest razboi a confirmat re­intoarcerea Rusiei pe scena interna­tio­nala, o Rusie sigura pe ea, care isi afi­seaza fara complexe interesele nationale si, ceea ce este nou, acceptarea de catre co­munitatea natiunilor dezvoltate a acestei Rusii.

Saakasvili, prin proiectul sau ne­bu­nesc de a provoca Rusia, i-a facut proba­bil cel mai mare serviciu din ultimii ani.

* Hélène  Carrère d’Encausse este istoric, secretar permanent al Academiei Franceze, autor a peste 20 de volume despre istoria URSS.

PAVEL FELGENGAUER*

Aceasta operatiune a fost planificata de mult timp

Intr-un articol aparut in iulie, ati anuntat ca Rusia se pregateste sa patrunda in Osetia de Sud si Ab­ha­zia. Dispuneati de informatii operationale ale Sta­tu­lui Major?

Nu. Eu am facut aceasta apreciere dupa ce am ob­ser­vat miscarile si operatiunile militare rusesti din aceas­ta luna in regiune, coroborate cu declaratiile res­pon­sabililor politici si provocarile continue ale osetinilor si abhazilor la adresa georgienilor. La 30 mai "trupele cai­lor ferate" rusesti au fost desfasurate in Abhazia. Spre deosebire de armatele occidentale, armata rusa isi transporta armata pe platforme de tren. Sosirea acestor trupe anunta, in realitate, venirea fortelor rusesti. De­cla­ra­tiile oficialilor dupa proclamarea independentei Ko­so­vo si cererea de a adera la NATO formulata de Tbilisi mi-au atras, de asemenea, atentia. Generalul Baluievski, fos­tul sef al Statului Major al armatelor rusesti, a afirmat ca Rusia isi rezerva dreptul de a utiliza fortele armate daca fostii sateliti ai URSS vor intra in NATO. Apoi au in­­ce­put provocarile osetinilor, pilonarea satelor geor­gie­ni­lor. Saakasvili nu putea sa nu reactioneze.

Saakasvili a cazut in capcana?

Nu avea de ales. Rusii ar fi intrat mai devreme sau mai tarziu, asa cum s-a intamplat si in Cecenia, in au­gust 1999. Preparativele de razboi erau in desfasurare in­­­ca din luna aprilie. Saakasvili stia toate aceste lucruri. El s-a gandit ca, daca va declansa un atac asupra capitalei osete, Tinvali, si va bloca tunelul Roki, va putea preveni patrunderea tancurilor rusesti care erau deja comasate in alta parte a frontierei. Georgienii i-au zdrobit repede pe osetini, dar nu au avut timp sa ajunga la tunel. Rusii au in­­ceput sa se miste in momentul in care georgienii au intrat in oras. Cele doua armate s-au luptat in Tinvali timp de doua zile. Armata rusa a fost surprinsa de re­zis­ten­ta georgienilor si a trimis aviatia ca sa termine treaba. La ordinul lui Saakasvili, georgienii s-au retras. Contrar a ceea ce se spune, ei au putut salva cele mai impor­tan­te resurse umane si materiale.

Care este obiectivul armatei ruse?

Obiectivul invaziei nu a fost atins, acesta consta in a im­piedica definitiv Georgia sa intre in NATO. Autoritatile rusesti vor sa distruga armata georgiana si regimul po­li­tic actual, cu presedintele Saakasvili, fata de care Vla­dimir Putin nutreste o ura la fel de puternica ca cea fata de Mihail Hodorkovski. Judecand dupa datele expertilor, rusii par sa aiba in vedere pentru Georgia o formula de stat federal cu puteri foarte limitate, a carui securitate sa fie asigurata de armata rusa. Adjunctul sefului de Stat Ma­jor rus, generalul Nogovitine, a spus in mod deschis ca vrea sa impuna "limitari armatei georgiene".

La 18 august existau temeri ca rusii vor ataca Tbilisi?

Asa cum a spus Gleb Pavlovski, la Kremlin este in desfasurare o lupta pentru putere, un scandal intre cei care vor "sa termine treaba" si grupul birocratilor miliar­dari care nu au niciun interes in acest sens. Bursa se prabuseste, afacerile lor pierd milioane. Acest grup nu agreeaza cearta cu Occidentul, care afecteaza eco­no­mia. Occidentul are instrumente de presiune, el poate de­ranja puterea rusa daca impune sanctiuni financiare. Dar Occidentul nu face nimic, cu exceptia retoricii, iar Rusia va fi tentata sa merga pana la capat. Toata elita po­litica este de acod ca regimul Saakasvili si Georgia trebuie distruse, dar nu este de acord cu pierderea ba­nilor. Dupa informatiile celor care au fost la Tinvali prin tunel, rachetele Totchka se afla in acest loc si ar putea viza capitala, daca este necesar. Totul va depinde de fer­mi­tatea Occidentului. Rusia testeaza. Ea va merge atat de departe cat ii va permite Occidentul.

* Pavel Felgengauer este analist militar rus.

(Traducere si adaptare dupa Le Figaro, 13 august 2008, de Ileana Racheru)

FRANÇOISE THOM*

Lasitate occidentala fata de Rusia

Invadarea Georgiei de catre Rusia a scos la iveala demoralizarea profunda in care se afla occidentalii. De altfel, chiar con­stientizarea acestei demoralizari a in­­cu­rajat Moscova, determinandu-i pe con­du­­catorii Kremlinului sa actioneze intr-un total dispret fata de comunitatea inter­na­tio­nala. Iar norii care s-au adunat pe sce­na internationala prevestesc ca, in cu­rand, am putea fi paralizati, daca vom ac­cep­ta o vasalizare completa. Oricat ne-ar costa, trebuie sa iesim din coconul politic co­rect in care am trait atatia ani, trebuie sa regasim curajul si luciditatea pe care ge­neratiile post-’68 credeau ca le pot sus­penda pentru totdeauna. Trebuie sa ince­tam sa mai fim lasi si, pentru aceasta, avem nevoie, inainte de orice, sa privim cu mintea limpede evenimentele care ne-au facut KO. Altfel, indoiala si confuzia ne pa­ralizeaza.

Una dintre cauzele acestei confuzii tre­bu­ie cautata in razboiul psihologic pe care Moscova l-a dus impotriva occi­den­ta­lilor de la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Rusia a stiut sa ne inoculeze o cul­pa­bilitate corosiva pentru ca am castigat Razboiul Rece. S-a plasat constant in rolul victimei, incat refrenul diplomatiei fran­ceze a fost, de-a lungul acestor ani, "sa nu umilim Rusia". In numele acestui prin­cipiu, Rusia a beneficiat de o indul­gen­ta exceptionala de care s-a folosit si de care a abuzat. Ce alta tara din lume poa­te sa-si permita sa rada de pe fata pa­mantului orase, sa-i spolieze pe straini, sa-i asasineze pe opozanti dincolo de gra­nite, sa-i hartuiasca pe diplomatii straini, sa-si ameninte vecinii, fara sa starneasca alt­ceva decat slabe proteste?

Pozand mereu in victima, Rusia a reu­sit sa-i convinga pe occidentali ca ei sunt responsabili de dezastrul din primii ani de dupa caderea comunismului, cand cauza reala tinea de mostenirea lasata de co­mu­nism si de caracteristicile noii elite ivite pe ruinele statului sovietic. Tot asa cum Hitler a mizat pe culpabilitatea starnita in Eu­ropa prin Tratatul de la Versailles, la fel si rusii ne-au paralizat vointa, obligan­du-ne sa asumam deziluziile lor din anii Eltin. Altfel, lucrurile au mers: am largit NATO, am facut razboi in Iugoslavia, am pro­clamat independenta Kosovo. In reali­ta­te, turnanta pe care a luat-o Rusia spre ceea ce avea sa devina dictatura puti­nia­na a fost croita inaintea acestor eveni­men­te. Sa ne reamintim criza din toamna lui 1993, cand Eltin a dat o lovitura Du­mei, impunand adoptarea unei noi Con­sti­tu­tii, care punea intre paranteze separa­rea puterilor, inchizand astfel calea Ru­siei spre o democratie liberala europeana, to­tul in numele unei renasteri imperiale.

Propagandistii Kremlinului au asimilat la perfectie frazeologia occidentala, ma­nipu­land-o cu stralucire. Inca o data, pre­ce­dentul creat de Hitler, care a stiut sa-si ascunda pana in 1938 planurile de cu­ce­rire sub sloganul "dreptul popoarelor de a dispune de ele insele" si "dreptul po­po­rului german la autodeterminare", este deosebit de instructiv: regimurile au­to­ritare stiu sa-si concentreze minciuna in­­­tr-o raza laser devastatoare, tintuind cen­trii nervosi ai democratiilor pietrificate.

De aceea, inainte de orice, sa ne de­ba­rasam de aceasta culpabilitate bolnavi­cioa­sa. Sa ne reamintim cum a ajuns Vla­dimir Putin la putere, prin provocari si un razboi dus impotriva cetatenilor rusi. Sa ne reamintim ce a realizat el in cativa ani: su­punerea totala a tarii, redistribuirea pro­prie­tatilor in favoarea clanului sau, orga­nizarea unei propagande sistematice de ura contra occidentalilor, ocultarea crime­lor comunismului, reabilitarea lui Stalin, o co­tidiana spalare a creierelor cetatenilor rusi, carora le inculca paranoia, cultul for­tei si al spiritului de revansa.

Rusia pe care o vedem actionand as­tazi in Georgia atesta succesul intreprin­de­rii de a crea un om nou cu nimic mai pre­jos decat predecesorul sau bolsevic. In fata acestei Rusii periculoase ne aflam. Sa incetam sa ne acuzam, gasind Rusiei mii de scuze care nu servesc decat ca jus­tificare a lasitatii noastre. Rusia ne spune ca-si apara interesele legitime, invadand o tara independenta. Iar in cancelariile oc­ci­dentale sunt destui gata sa-i recu­noas­­ca Rusiei implicita "sfera de influenta", pen­tru a-i "linisti, potoli" complexul de in­­cercuire (cu aceleasi argumente, anglo-sa­xonii au justificat abandonarea Poloniei in 1944-’45).

La toate acestea trebuie reamintit ca, doar cu o saptamana inaintea lansarii ope­ratiunilor de anexare a Georgiei, Rusia a ce­dat discret Chinei teritoriile contestate si care, in 1969, constituisera miza unui raz­boi intre cele doua tari. In acest caz, patriotii rusi de serviciu, gata oricand sa revendice teritorii ale tarilor vecine, n-au avut glas. Concluzia e simpla: Rusia ii pan­­deste cu furia ei pe occidentali si tarile care se indreapta spre Europa si Sta­tele Unite. Ea se pretinde incercuita de NATO, dar nu se ingrijoreaza deloc pentru "sfera ei de influenta" in fata unei Chine agresive, dinamice si periculoase. Lucrul pe care Rusia il uraste si de care se teme e libertatea. Ne pandeste cu avi­di­tate semnele de slabiciune, de orbire, de coruptie si de capitulare preventiva - si are, slava domnului, chiar prea multe oca­zii ca sa se bucure. Or, fiecare demi­sie cheama o alta si mai mare.

Cat timp va dainui o Europa inde­pen­denta, aliata cu Statele Unite, Rusia se va simti incercuita. Realizarea pretinselor interese de securitate ruse trece printr-o aservire in cercuri succesive a tuturor ve­ci­nilor occidentali si meridionali. Cu cat mai repede vom decripta aceasta logica pa­ranoica a Moscovei, cu atat mai rapid vom putea imagina/gasi remediile. Dar a incuraja bolnavul in nebunia lui nu ser­veste la nimic. Iar a crede ca el se va vin­deca fara o proba a realitatii este iluzoriu.

*Françoise Thome este istoric, profesor de istorie contemporana la Universitatea Paris-IV-Sorbona

(Traducere si adaptare dupa Le Monde, 20 august 2008, de Rodica Palade)

ILEANA RACHERU

Eforturi diplomatice in criza georgiana

• 19 august: ministrii de Externe ai statelor membre NATO se reunesc la Bruxelles, in cadrul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a discuta despre evenimentele din Caucazul de Sud. Reprezentantii statelor membre ale Alian­tei anunta suspendarea intalnirilor din cadrul Con­si­liu­lui NATO-Rusia pana la retragerea definitiva a tru­pe­lor rusesti din Georgia. Declaratia comuna data la sfar­si­tul reuniunii mentioneaza ca "solutionarea pasnica si de durata a conflictului din Georgia trebuie sa se ba­­zeze pe respectarea deplina a principiilor suve­ra­ni­ta­tii, integritatii teritoriale a Georgiei". Textul de­cla­ra­tiei comune rea­fir­ma sustinerea NATO pentru eforturile Geor­giei de a ob­tine MAP (Membership Action Plan) si anunta crea­rea unei Comisii NATO-Georgia cu sar­cina de a supra­ve­ghea relatiile acestui stat cu Alianta.

• 21 august: Rusia anunta ca va suspenda actiunile pe care le desfasoara in comun cu NATO. Osetia de Sud si Abhazia cer Moscovei sa le recunoasca independen­ta.

• 22 august: Anatoli Serdiukov, ministrul Apararii al Fe­deratiei Ruse, afirma ca Rusia a finalizat retragerea tru­pelor sale de pe teritoriul georgian. Soldatii rusi in­sta­lea­za puncte de control in apropierea portului Poti si in sa­tul Karatela din apropiere de orasul Gori, pretextand ca sunt trupe de mentinere a pacii.

• 23 august: Gordon Johndroe, purtator de cuvant al Casei Albe, afirma ca Rusia a incalcat acordul de pace in­­cheiat cu Georgia, deoarece a plasat puncte de control si baze militare ale soldatilor sai pe teritoriul georgian.

Intr-o discutie telefonica purtata cu presedintele rus, Dmitri Medvedev, Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, cere urgentarea retragerii soldatilor rusi din regiunea Poti. Cei doi presedinti au subliniat necesitatea adoptarii unei rezolutii de catre Consiliul de Securitate al ONU cu privire la situatia din Georgia si desfasurarea unui me­ca­nism international coordonat de OSCE, care sa inlo­cu­ias­ca trupele rusesti ramase pe teritoriul georgian.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, inainteaza Fran­­tei, stat care detine presedintia UE, propunerea de a organiza o "conferinta a vecinilor" cu scopul de a "spri­jini economic Georgia". Merkel propune participarea la conferinta respectiva a Armeniei si Azerbaidjanului si ex­clu­de prezenta Rusiei.

Turneul diplomatic al presedintelui Romaniei

In zilele de 20 si 21 august presedintele Traian Ba­ses­cu viziteaza Ucraina, Moldova, Azerbaidjan, Georgia si Turcia pentru a face o "analiza exacta cu privire la im­pactul evenimentelor din Georgia asupra regiunii (Caucazului) si a Romaniei". Alegerea ca destinatie a vi­zitelor prezidentiale a celor 5 state nu este intam­pla­toa­re. Potrivit lui Traian Basescu, pe teritoriul Moldovei, Azer­baidjanului si Georgiei exista conflicte inghetate (Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia si Osetia de Sud) care ameninta securitatea Romaniei.

In Ucraina, Traian Basescu se intalneste cu prese­din­te­le ucrainean, Victor Iuscenko, prilej cu care reafirma sustinerea Romaniei pentru statul ucrainean in ceea ce priveste acordarea MAP acestei tari.

In cadrul conferintei de presa sustinuta la Chisinau im­­preuna cu presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Traian Basescu apreciaza ca situatia din Tras­nis­tria este similara cu cea din Kosovo si Osetia de Sud, cu exceptia absentei conflictului din aceasta regiune.Du­pa intrevederea cu presedintele Turciei, Abdullah Gül, Traian Basescu anunta ca Romania va participa la Black Sea Harmony, o "initiativa a Turciei de descu­ra­­­jare a terorismului si proliferarii armelor de distru­ge­re in masa in Marea Neagra".

Traian Basescu se intalneste, la Tbilisi, cu Mihail Saa­kasvili, presedintele Georgiei. In timpul unei con­fe­rin­te, Traian Basescu precizeaza ca Romania "sustine fara rezerve integritatea teritorila a Georgiei", pledeaza pentru initierea de negocieri directe cu Rusia ca mo­da­li­ta­te de rezolvare a disputelor ruso-georgiene si apre­cia­za ca respectarea acordului ruso-georgian de inceta­re a focului este o "prioritate". Traian Basescu reafirma sustinerea Romaniei pentru obiectivul Georgiei de a primi statutul de MAP din partea NATO si anunta ca gu­vernul de la Bucuresti va ajuta umanitar populatia geor­giana.

Cu prilejul vizitei efectuate in capitala azera, Baku, Traian Basescu apreciaza ca solutionarea conflictului din Nagorno-Karabah nu se poate realiza fara men­ti­ne­rea integritatii teritoriale a Azerbaidjanului.