Pe aceeași temă
O propunere controversată a unui grup de parlamentari încearcă din nou să ofere o şansă producătorilor locali de alimente. Supermarketurile trebuie să închidă duminica pentru a lăsa loc altor forme de comerţ. Dar au producătorii români nevoie de o asemenea măsură?
Deputaţii din comisia de agricultură consideră că obligând supermarketurile să închidă duminica dau o şansă micilor producători, pentru că automat comerţul se mută în pieţe sau micile magazine de cartier unde ei ar fi prezenţi. Astfel, se mai echilibrează ceva din ponderea produselor importate, iar micii producători au o şansă mai bună să reziste pe o piaţă agricolă dezechilibrată profund la nivel european şi local. Dezechilibrul vine de la origini: politica de subvenţionare, prin care un producător francez beneficiază de sume de până la patru ori mai mari pe unitatea de produs decât unul român, iar unul polonez sau maghiar de sume duble. Subvenţiile tind să se echilibreze spre 2013, cresc pentru români de la an la an, dar întrebarea justificată este cine dintre producătorii români rezistă până atunci şi cine poate valorifica eventualele avantaje competitive, cum sunt preţul forţei de muncă sau preţurile mai reduse de transport, pentru a se aşeza temeinic pe piaţa românească. Pe o piaţă agricolă care e greu de considerat concurenţială la nivel european, mai contează o intervenţie administrativă în plus sau în minus, venită pentru a da o şansă unui domeniu mereu aflat în pagubă?
Contează. Dar nu trebuie evitate nici chestiunile concurenţiale. Nici ele nu sunt atât de discriminatorii la adresa producătorilor români încât să justifice asemenea măsuri de limitare a consumului şi a programului marilor supermarketuri. E drept, acestea au o poziţie de control. O poziţie „leonină“, cum se spune, acolo unde unul dintre partenerii comerciali are o poziţie de forţă în negocieri. Supermarketurile au o asemenea poziţie în relaţia cu micii producători: sunt interesaţi de volume mari, oferă preţuri mici, impun constrângeri, unele discutabile, din categoria taxelor de raft, pentru reglementarea cărora a apărut Codul de bune practici. Dar o asemenea poziţie de negociere o au şi băncile în relaţia cu solicitanţii de credite. Nu negociează un contract, ci mai degrabă impun unul, care se acceptă sau nu. Au apărut şi aici reglementări, dar nimeni nu s-a gândit să interzică băncilor să vândă credite vinerea pentru a face loc altor instituţii de creditare, care, până una-alta, vând credite chiar mai scumpe.
Situaţia este pe undeva similară supermarketurilor. Micile magazine nu au cum vinde produse mai ieftine la aceeaşi calitate decât supermarketurile, ţinând cont de volumul mai redus de vânzări şi de discountul pe care supermarketurile şi-l pot permite.
Întreaga chestiune a reglementărilor din supermarketuri vizează doar relaţiile cu ofertanţii de produse, nu şi relaţia cu clienţii de retail şi pleacă de la premiza că, pentru aceştia, costurile (de timp, confort şi nu în ultimul rând bani) sunt cel puţin aceleaşi în cazul cumpărăturilor din pieţe şi magazine de cartier. Evident, nu este aşa. Supermarketurile au ceva de oferit în plus şi acest avantaj pentru consumatorii de rând nu trebuie compromis.
Reglementarea nu are de fapt legătură cu comerţul (decât implicit), ci cu producţia. O zi fără supermarketuri ar trebui să însemne o zi obligatoriu cu produse româneşti şi asta ar însemna o şansă pentru producătorii români, de vreme ce aproape 20% din vânzările în supermarketuri se fac duminica. Dar, dacă aceste produse nu vor fi la fel de competitive ca şi cele din supermarketuri, e logic să avem un transfer al achiziţiilor în timpul săptămânii, alături de un abuz. Pentru că simpla interzicere de comercializare nu înseamnă un ajutor pentru producţie. În plus, am evitat să o spun până acum, dar oricum s-ar întoarce această măsură, ea este un abuz. A invoca practica altor ţări este o manipulare. În Occident sunt închise toate magazinele, e oprit tot comerţul duminica, nu doar cel de supermarket. Iar a miza doar pe pieţele agricole, de exemplu, este o iluzie. Întâi, ar trebui reglementat comerţul aici, cu marile şi vechile lui probleme de igienă, acces şi mai ales eliminarea intermediarilor şi evaziunea fiscală. Iar în ceea ce priveşte producţia locală, aici problemele rămân. Fie că vorbim de lipsa banilor şi accesul dificil încă la creditare, fie că vorbim de consultanţă agricolă slăbuţă sau mai ales de lipsa stimulentelor agresive pentru formele asociative care să permită atât creşteri cantitative, cât şi calitative, astfel încât să intre mai uşor pe poarta supermarketurilor.
Sprijinirea agriculturii se face pe principii de stimulare (acces mai uşor la credite sau eliminarea intermediarilor pentru preţuri mai bune la producător, acces la pieţe etc.), şi nu prin interziceri sau măsuri protecţioniste.
Asta nu exclude atenţia sporită pe chestiuni de poziţie dominantă: supermarketurile fac legea în marile oraşe şi, de aici la abuz, doar o supraveghere bună poate face diferenţa. Dar de la o situaţie problematică la problema unei interziceri e o cale lungă pe care parlamentarii nu au dreptul să o scurteze. //
