Volkswagen: Das Auto, Die Krise

Dan Apostol | 29.09.2015

Pe aceeași temă

Criza VW poate reprezenta pentru Germania o amenințare mai mare chiar decât datoria grecească.

 

Anul trecut, i-am cumpărat soției o ma­șină: trebuia să fie confortabilă, ușor ma­nevrabilă (obligatoriu cutie de viteze au­to­mată), să aibă consum redus, motor mo­dern, puțin poluant, încăpătoare, numai bună de mers la serviciu, la piață și de dus copilul la școală. Ah! Și să fie bună la preț, adică excelent raport preț/calitate. Am luat așadar un Volkswagen Golf 6 Va­riant Blue Motion din 2010. Adus direct din Germania, pentru că, nu-i așa, 100.000 de km făcuți pe autostrada lor nu în­seamnă mai nimic la o mașina Made în Germany.

 

Astăzi mă întreb și eu - ca mi­lioane de alți posesori de VW care urmăresc scandalul ce zgu­duie din temelii până mai deu­năzi robusta companie nem­țească - dacă am dat banii pe o mașină cu performanțele pe care chiar credeam că le are. Și dincolo de asta, mai îngrijorat sunt, alături de ceilalți în cauză, dacă nu cumva Das Auto mă va face să pierd câ­teva sute de euro ca preț al minciunii lor. Nu cumva Die Krise al lui Das Auto va atinge la buzunar pe mulți nevinovați: po­sesori de VW, acționari ai concernului, pen­sionari deținători de titluri VW la bur­să, angajați care ar putea să-și piardă job-urile în eventualitatea unei prăbușiri a mi­nunatei Das Auto?

Căci Die Krise este o problemă de bani. Este o problemă de încredere într-un brand construit zi de zi în aproape un se­col de eforturi de a deveni producătorul au­to numărul 1 mondial. De fapt, este o problemă de încredere pierdută într-o sin­gură zi și o problemă de miliarde de euro ce vor fi pierdute de aici înainte în săp­tămâni al căror număr nimeni nu-l poate ști azi.

Presa de pretutindeni citează experți care încearcă să ghicească valoarea pagubelor ce vor sta în cârca Volkswagen sau chiar în cârca întregii industrii auto. Avocații spe­cializați în procese cu statul strâng rân­durile pe lângă marile corporații auto. Iar avocații specializați în procese colective își freacă mâinile sperând că vor convinge cât mai mulți posesori de VW să pretindă uriașe compensații financiare, din care să-și hrănească la rândul lor foamea de bani.

Gigantul auto numărul 1 mondial, simbol al ingineriei germane, a fost forțat să-și admită public minciuna: modelele VW Jetta, Beetle, Golf și modelul Audi A3, vân­dute în Statele Unite din 2009 încoace, pre­cum și VW Passat, din 2014 până în prezent, toate au beneficiat de „ajustări“ ale emisiei de gaze. Cam jumătate de mi­lion de autoturisme ale producătorului ger­­man au trișat astfel la examenul de noxe, convingându-i pe cumpăratorii ame­ricani că merită banii lor.

Dar jumătate de milion este doar o mică felie din cele 11 milioane de mașini îm­prăștiate de VW pe piața globală, toate fiind dotate cu aceeași tehnologie min­ci­noasă. Nu este încă limpede dacă toate aceste autoturisme, în ciuda tehnologiei lor, încalcă sau nu regulile de emisii de noxe, iar unele voci oficiale din chiar guvernul berlinez susțin că trișarea testelor de emisii din Statele Unite nu este deloc singulară.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1332/foto_apostol.jpg

Centrala care deserveşte uzina Volkswagen din Wolfsburg, Germania

 

Care este povara de pe umerii VW? Potrivit BBC, EPA (En­vi­ronmental Protection Agency, Agenţia de protecția mediului, n.a.) susține că mașinile diesel vândute în SUA dispun de un soft special care este latent până când sesizează că mașina este testată pentru emisii, moment în care „se trezește“ și modifică per­for­manțele mașinii (viteza, arderea mo­to­ru­lui, presiunea aerului, tracțiunea pe roți), în așa fel încât să fie în parametrii ceruți de norme.

„Creierul ascuns“ al acestor mașini VW știe când mașina rulează pe un banc de test și îi „ajustează“ indicatorii din mers. Iar când mașina rulează pe șosea, „cre­ierul“ se culcă la loc și lasă motorul să-și facă treaba. Adică să emită în aer noxe de peste 40 de ori mai mari decât nivelul ad­mis în SUA.

Iar știrile de ultimă oră (la momentul scrierii acestui articol) dezvăluie că min­ciuna VW era cunoscută de mai de mult. Potrivit publicației germane Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, un inginer al producătorului auto german își avertiza în 2011 compania că trișează la testele de emisie. Iar BBC citează publicația Bild am Sonntag, care citează la rândul ei surse ano­nime, spunând că o anchetă internă a descoperit că furnizorul de piese Bosch a avertizat încă din 2007 Volkswagen să nu utilizeze softuri menite doar pentru teste de companie și nicidecum pentru utili­zarea pe șosea a mașinilor. Replica Volks­wagen la materialul BBC: „nu comentăm speculații ale ziarelor“.

„Am băgat-o pe mânecă!“ Cam asta a fost reacția inițială a șefului american al VW, Michael Horn. Șeful șefului, adică fostul cap al întregului concern german, Martin Winterkorn, și-a dat demisia după câ­teva ore (prea lungi și acelea), re­cu­noscând că renumitul producător auto a distrus încrederea publicului și con­su­ma­torilor, lăsându-l pe urmașul său, Mat­thias Müller, venit de la divizia Porsche, să spele rufele murdare.

 

Circa 7 miliarde de euro sunt „pu­se bine“ să acopere costurile ime­diate ale retragerii celor 500.000 de mașini din piața ame­­ricană. Dar lumea financiară consideră că acestea sunt doar miliardele de debut în ceea ce ar putea fi prăbușirea celui mai mare pro­ducător mondial de au­toturisme și mai ales în prăbușirea unui simbol al corecti­tu­dinii și seriozității in­gineriei germane.

Se vorbește deja de amenzi astronomice pe care EPA le-ar putea impune, cam 37.500 de euro pentru fiecare mașină „prin­să“ trișând normele de emisii. Cam 18 miliarde de euro în total. Asta fără să mai vorbim de amintitele posibile procese cu consumatorii sau cu acționarii care pierd bani zi de zi pe fondul prăbușirilor cu 30% a cotațiilor VW la burse. În plus, întreaga industrie auto prezentă pe piața de capital este trasă în jos de nota mare de neîncredere care îi cuprinde într-o cli­pită pe investitori.

Mai mult, aici nu mai vorbim de o „si­tuație americană“. Investigațiile au pornit în toată lumea, din Coreea de Sud până în America Latină și, bineînțeles, cu mai mul­tă vigoare parcă în statele Europei Occi­dentale: Marea Britanie, Franța, Italia și mai ales Germania, unde VW a vândut aproa­pe 3 milioane de mașini. Jumătate din vânzările VW în Europa sunt mașini diesel.

Oamenii simpli abia au început să se în­trebe: VW ne minte, cine altcineva face la fel? Anchetele pornite vor arăta, probabil, dacă minciuna este generalizată sau aruncă doar VW la colțul infamiei. Dar mulți producători auto au început deja să se dezvinovățească: concernul german BMW, constructorul de mașini Ford, gru­pul Renault-Nissan sunt printre primii care s-au grăbit să susțină că nu folosesc softuri ascunse menite să păcălească tes­tele de emisii.

 

Presiunea pe diesel este din ce în ce mai mare, mai ales că, odată cu scandalul VW, se aud și mai bine vocile care susțin că re­gu­lile europene de testare trebuie întărite, că mașinile cu motoare diesel ca­re circulă pe drumurile europene folosesc tehnologii în general mai înapoiate decât cele din piața americană și că majoritatea acestor autoturisme depășesc normele de poluare, dacă sunt verificate în rularea pe șosele, și nu pe standurile de testare. Ceea ce ar duce și la ideea că, date fiind stan­dardele europene mai scăzute decât cele americane, Europa nu a avut nevoie să trișeze testările de emisii de noxe și că presiunea s-a pus doar pe piața extrem de competitivă a SUA. Consecința - susține un expert citat de BBC News - ar fi că, da­că și alţi producători auto vor avea re­zul­tate „suspecte“ în piața europeană, vom asista mai curând la o schimbare a stan­dardelor de testare decât la o acțiune în justiție și la aplicarea de amenzi.

Dar, indiferent ce se va întâmpla în viitor, prezentul ne arată că motoarele diesel trec prin cea mai mare criză de la in­ven­tarea lor și până azi. Așa cum Volkswagen trăiește azi cea mai nefastă perioadă din întreaga sa existență de peste 70 de ani.

Piața americană de autoturisme diesel rămâne înghețată la o palidă felie de 1% din întregul parc auto al SUA. Dar piața europeană de mașini diesel ar putea fi pusă în faţa unui colaps real: o schimbare peste noapte către benzină, și asta în plină campanie ecologistă care cere interzicerea accesului de mașini diesel în marile orașe ale bătrânului continent.

Economiști germani citați de The Guar­dian avertizau la sfârșitul săptămânii tre­cute că scandalul VW face nesigură creș­te­rea economică a țării. Criza VW poate re­prezenta pentru Germania o amenințare mai mare chiar decât datoria grecească. O atât de mare amenințare, încât Germania ar putea să fie prea preocupată să se re­facă pe sine decât să mai fie atentă la pro­ble­mele Europei, să aloce cote obligatorii de migranți, să pompeze în salvarea Gre­ciei, să finanțeze economii șchiopătânde precum a României sau Bulgariei, să acuze Rusia de agresivitate în relația cu Ucraina ș.a.m.d.

„Buba“ Volkswagen s-a spart taman acum, iar Das Auto devine o Die Krise nu doar a Germaniei, ci a întregii Europe.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22