O amnistie-prefaţă la pedepse fiscale mai mari

Deşi măsura de tăiere a unor penalităţi şi dobânzi de întârziere este necesară ambelor tabere, introducerea altor penalităţi de întârziere este o exagerare care ar putea duce la un efect contrar celui sperat de Fisc.

Marea surpriză a finalului de an va fi ar­hi­tectura bugetului care va susţine chel­tu­ie­lile statului din 2016. Cât va cheltui statul pentru educaţie, sănătate, cultură, si­gu­ranţă a cetăţeanului şi, mai ales, cât va mai investi în­tr-un an periculos de sărac în finanţări? În acest con­text se înscrie şi ultima ten­tativă de relaxare fiscală propusă de guvern, aceea prin care firmele şi per­soa­nele fizice vor fi scutite de plata penalităţilor pentru în­târziere şi a unei cote de aproape jumătate din dobânzile acu­mu­late. Avem de-a face deci cu o încurajare a contribuabililor pentru a mai face un efort de a scăpa de povara penalităţilor şi a do­bân­zilor. În esenţă, guvernul a propus anu­larea penalităţilor datorate de con­tri­bua­bili, dacă până la data de 31 martie 2016 îşi vor plăti datoriile acumulate faţă de Fisc până la data de 30 septembrie 2015.

În plus, contribuabilii vor mai putea be­neficia şi de o tăiere a unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor prin­ci­pa­le datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015, dacă până la 30 iu­nie 2016 vor achita restul de 45,8% din do­bânzile asociate datoriei faţă de Fisc.

Este o măsură destul de controversată, ca­re a fost primită cu entuziasm moderat de companiile cu datorii restante şi cu rezer­vă critică de către firmele care au res­pec­tat disciplina fiscală.

Se poate reproşa guvernului lipsa unei ana­lize aprofundate a situaţiei con­tribua­bili­lor, din care să rezulte amploarea fe­no­men­ului de acumulare de restanţe faţă de bugetele statului. Ar fi fost nevoie de o bază de date extrem de solidă, care să poată fi ulterior confruntată cu rezultatele măsurii de tăiere a unor pe­nalităţi şi dobânzi. În ab­senţa unor astfel de studii, care să descrie caracterul de urgenţă al acestei mă­suri, se aude destul de stri­dent comentariul critic al celor care sunt la zi cu pla­ta taxelor, nu fără eforturi. Acest tablou al nemul­ţu­mi­rii poate fi observat în co­mentariile publicului la fiecare articol des­pre măsura de relaxare fiscală. Mulţi din­tre comentatori sunt pe baricada ne­mul­ţu­miţilor, deoarece susţin că sunt ajutaţi rău platnicii.

Totuşi, nu aceasta pare să fi fost intenţia guvernului, ci nevoia de a recupera ceva din obligaţiile restante ale contribuabililor faţă de bugetele statului. Potrivit datelor pu­blicate de Fisc, obligaţiile restante ale contribuabililor faţă de bugetele statului se apropiau, în prima jumătate a anului, de suma de 20 de miliarde de lei. Un Fisc mai agresiv cu rău platnicii a reuşit să re­cu­pereze în acelaşi interval aproape 14 mi­li­arde de lei, sumă care cântărea ceva mai mult de o treime din suma totală restantă. Nu toată suma, deci. Această păsuire a pe­nalităţilor are deci un obiectiv precis: re­cuperarea unor sume mai consistente pentru a echilibra bugetul. Nu este vreo fa­voare făcută cu un scop anume, nu răs­punde unui strigăt de disperare, care ar pu­tea fi totuşi lansat de multe companii de stat cu mari pierderi, ci e pur şi simplu o tentativă de a aduce mai mulţi bani că­tre un buget slăbit de reducerea cotei de TVA, impozit care este un stâlp al bu­ge­tului.

Firmele şi contribuabilii persoane fizice ar trebui totuşi să profite de această portiţă deschisă temporar de Fisc, spune analistul financiar Dan Schwartz, deoarece lu­cru­rile se complică începând de anul viitor. „Întârzierile faţă de bugetele statului sunt intens penalizate la noi. Avem pe­nalităţi de întârziere, dobânzi aplicate su­mei datorate şi, începând din 1 ia­nua­rie 2016, vom mai avea şi penalităţi de nedeclarare. Va fi ceva mai complicat“, susține Schwartz. Cum se ajunge la datorii mari faţă de bugetele statului? Simplu: avem un sistem dual de pedeapsă, res­tanţa fiind acompaniată de dobânzi care se aplică la suma datorată şi de penalităţi consistente.

Astfel, până acum, pentru fiecare sută de lei datorată statului firmele plăteau do­bânzi în valoare de 11,88 de lei şi pe­na­lităţi î­n sumă de 7,9 de lei. Asta pentru că dobânda anuală percepută de Fisc este de 10,95%, aferentă unei dobânzi zilnice de 0,03%. Cam mult, nu-i aşa, în condiţiile în care statul se împrumută de la po­pu­la­ţie, de pildă, plătind o dobândă de 2,15% pe an. Vi se pare fair play? Nu prea e co­rect ca statul să plătească, atunci când îm­prumută bani din pieţe sau de la po­pu­laţie, de cinci ori mai puţin decât suma pe care o pretinde sub forma unei dobânzi. Penalizarea actuală este de 18,25% pe an, da­că însumăm cele două formule prin ca­re statul pedepseşte neplata. Anul viitor, dobânzile vor scădea 0,03 la 0,02% pe zi, ceea ce corespunde unei dobânzi anuale de 7,3%. La rândul lor, penalităţile co­boară de la de la 0,02 pe zi până la 0,01%, cu consecinţa imediată a unei cote anuale de 3,65%. În ciuda acestor reduceri, creş­te povara pe care un contribuabil cu în­târzieri de plată o va plăti prin intro­du­ce­rea penalităţilor de nedeclarare de 0,08% pe zi, adică 29,2% pe an. Într-un final, da­că o firmă sau o persoană nu va declara la fisc obligaţiile şi va întârzia plata ta­xe­lor şi impozitelor datorate statului, atunci va plăti în plus pe an o pedeapsă fiscală cât 40% din suma datorată.

În esenţă, deşi măsura de tăiere a unor pe­nalităţi şi dobânzi de întârziere este ne­cesară ambelor tabere, introducerea altor penalităţi de întârziere este o exagerare ca­re ar putea duce la un efect contrar celui spe­rat de Fisc: nu doar că nu va mări co­lecta statului, dar va arunca în faliment fir­mele mici şi mijlocii care nu au posi­bi­li­tatea să obţină linii de finanţare de la bănci pentru a-şi plăti la timp obli­ga­ţiile, ime­nse, datorate bugetelor statului.