Recesiune în 2016? Improbabil!

Este improbabil ca România să experimenteze recesiunea în 2016. Este o nuanță apreciată de matematicieni între improbabil și imposibil, dar referitor la acest subiect este importantă distincția.

În 2008 erau puțini economiști care su­gerau iminența unei recesiuni în 2009. În acest moment, există câteva voci care au aruncat în discuția publică ideea recesiunii în 2016, ca și spaima în ca­zul unor politici gu­ver­na­men­tale aparent greșite.

Indiferent cât de ino­por­tu­ne vor fi deciziile gu­ver­na­mentale, începând cu acest moment (în limita con­strân­gerilor de sistem ine­rente) nu au puterea de a arunca economia României în recesiune în 2016.

Motivele pentru care drobul de sare nu va cădea în 2016 sunt multiple. Deciziile eco­nomice se manifestă cu întârziere în afec­ta­rea economiei, iar economia României es­te modelabilă ușor ca sistem adaptativ complex și este aceea a unei țări bogate cu caracteristici de economie emergentă aparținând Uniunii Europene. Această re­a­litate face ca deciziile să se propage cu o întârziere mai mare decât în cazul unei eco­nomii mature și să beneficieze de su­pa­pe numeroase din economia gri.

Economiile emergente prezintă o serie de ris­curi din perspectiva fluxurilor și deze­chilibrelor globale. Cu toate acestea, reali­ta­tea geopolitică a României și contextul economic fac ca aceasta să fie mai puțin expusă la acest tip de analiză. 

2016 este un an electoral, ceea ce va face ca abordarea economică să aibă o în­cli­na­ție naturală spre măsuri tactice pre­elec­to­rale de stimulare. Existența buffer-urilor și excedentelor face ca aceste pro­ceduri să fie la îndemână și ușor de aco­modat fără a recurge la mă­suri de com­pensare abra­zi­ve.

Discuția privind un nou pro­­gram cu FMI (care nu poate fi decât similar celui ce operează în Maroc) va aca­para cea mai mare parte a anului 2016 și, deși puțin fezabil în prima parte, va menține credibilitatea pie­țe­lor în abordarea economică a României. Du­pă întârzieri majore în gestionarea nou­lui program de finanțare eu­ropean 2014-2020, anul 2016 va fi pri­mul care va be­neficia din plin de această nouă sursă de finanțare.

Demersul de asanare a economiei ro­mâ­nești, generic apelat drept intervenția DNA, începe să devină credibil la nivelul in­vestitorilor autohtoni și străini. Su­pli­mentar, acesta face ca o serie de segmente aflate la contactul cu economia gri să fie scoase la lumină.

Posibila schimbare guvernamentală va ge­ne­ra cel puțin inițial o serie de accelerări la nivelul reformelor structurale. Aceste pu­see reformatoare au rolul de a funcționa asemănător unei pârghii.

Setul de legi aflate în dezbatere publică ori la nivel parlamentar care vizează, de exem­plu, o primenire a modului de ges­tio­nare a companiilor și entităților de stat și in­tro­du­cerea obligațiunilor ipotecare nu fac de­cât să îmbunătățească mediul de afa­ceri.

Optimismul general la nivelul populației și antreprenorilor, după o perioadă pre­lun­gi­tă de contracție, se poate deja percepe în deciziile de achiziție și în cele de in­ves­tiție. Optimismul are în România o inerție mare, care trece de obicei cu mult de un eventual punct de inflexiune al schimbării majore în realitatea economică.

Motivele pentru care nu se poate vorbi de imposbilitate sunt legate de problemele ce pot apărea în segmentul intermedierii fi­nanciare și, respectiv, în schimbări bruște ale celorlalte componente ale mixului de politici economice. Slăbiciunile la nivelul segmentelor de intermediere financiară pot fi gestionate în timp util prin ins­tru­men­tarul dezvoltat în ultima perioadă și prin noile inițiative de tip bancă de in­ves­ti­ții și dezvoltare, care probabil va acționa în interiorul Eximbank, sau a unui Fond Suveran.

Deși nu poate arunca economia în re­ce­siu­ne în 2016, actuala manieră inoportună de guvernare afectează major potențialul de creștere a economiei, granularitatea creș­te­rii și, desigur, posibilitățile de dezvoltare ale țării.

Momentul în care bucuria guvernanților es­te că a crescut produsul pe cap de lo­cui­tor, în principal, datorită scăderii po­pu­la­ți­ei ar trebui să fie momentul ca analizele eco­no­mice în spațiul public să nu mai fo­lo­sească ca punct de atragere a atenţiei ni­velul zero și alarme legate de recesiune, ci incapacitatea de a readuce economia pe o traiectorie de creștere cu volatilitate re­dusă în jurul potențialului de 5%.