Pe aceeași temă
1. Cât costă de fapt creșterea salariilor bugetarilor prevăzute de noua Lege a salarizării unitare? 10 miliarde pe an, cât anunță guvernul, sau 30 de miliarde? Cu cât va fi grevat PIB-ul și de unde va lua guvernul banii necesari?
2. Calculele spun că, pentru a se ajunge la nivelul salarial prevăzut pentru anul 2022, ar trebui ca salariul minim pe economie să ajungă la 2.500 de lei. Care sunt efectele unei astfel de măsuri asupra economiei reale și asupra mediului privat?
3. Una dintre soluțiile evocate este creșterea veniturilor la buget prin modificarea fiscalității - introducerea așa-numitului impozit pe gospodărie. Există o estimare a efectului asupra bugetului?
4. Majorările de salarii într-un sistem bugetar supradimensionat și nereformat, creșterea pensiilor, venituri bugetare insuficiente și incerte, corupție generalizată sună foarte similar cu scenariul grecesc. Care este riscul ca România să alunece în acest scenariu?
5. Cum va fi afectat bugetul de impozitarea zero a veniturilor de până în 2.000 lei?
1. 10 miliarde pe an este estimarea guvernului. E greu de spus în acest moment care va fi impactul asupra bugetului, căci există foarte multe variabile. Spre exemplu, nu există nici în acest moment o situație precisă a numărului de persoane încadrate pe funcții și al salariilor aflate astăzi în plată. Sigur, este legitim să ne punem problema care e efortul bugetar pentru punerea în aplicare a acestei legi. Altfel, riscul e ca, după o scurtă perioadă de aplicare, să ne aflăm într-o situație similară cu a altor legi, precum 284/2010, care s-a aplicat selectiv, ceea ce a contribuit la situația de haos din acest moment în sectorul bugetar.
Este nevoie de predictibilitate, precum și de voință politică pentru aplicarea unui astfel de proiect. Faptul că implementarea ei este eșalonată pentru șase ani, care practic depășește cadrele actualului program de guvernare, introduce o mare doză de incertitudine privind aplicarea legii în timp și în integralitate. Aplicarea creșterii se face integral din primul an pentru unele sectoare de activitate (sănătate, demnitari), în timp ce salariații altor sectoare beneficiază de o creștere reală abia după anul 2020, ceea ce echivalează în bună măsură cu „blana ursului din pădure“.
Salariile în România, atât cele din sistemul public, cât și cele din sistemul privat, ca procent total din PIB, nu reprezintă decât 31,5%, cel mai mic nivel din toate statele UE, pe când media europeană este de 47%. Așadar, există un argument serios în favoarea necesității creșterii salariilor atât în sistemul public, dar mai ales în domeniul privat, care se poate face numai prin deblocarea negocierilor colective.
Tot în termeni de procent din PIB, pentru plata angajaților din sistemul public, dacă ne raportăm la Europa, unde media este undeva la 12%, la noi procentul este în jur de 8%, după o scădere constantă în anii care au urmat aderării. Este la fel de adevărat că noi stăm prost și la capitolul colectare a veniturilor, prin urmare, creșterea veniturilor angajaților din sistemul bugetar trebuie să se realizeze în paralel cu creșterea nivelului de colectare și scoaterea la lumină a economiei subterane.
2. Proiectul prevede o creștere a salariului minim de 100 de lei pe an până în 2020 inclusiv, după care are loc un salt de 375 lei pe an în următorii doi ani, un scenariu destul de fantezist, aș spune. Noi am propus o creștere de 200 lei pe an, ceea ce este mai realizabil.
3. CNS Cartel ALFA a susținut întotdeauna impozitul progresiv, care permite o redistribuire a valorii adăugate brute mai echitabilă la nivel de societate, cu condiția să se aplice cota maximă veniturilor ce depășesc de 6-7 ori salariul mediu pe economie. Cu alte cuvinte, efortul fiscal al celor cu venituri mai mici va fi mai mic decât al celor cu venituri mai mari. La momentul actual, nu avem decât niște declarații politice privind înlocuirea filosofiei de impozitare, de la așa-zisa cotă unică la venitul global, așa încât nu putem avea un punct de vedere detaliat.
4. Nu ne aflăm în aceeași situație. Grecia are problemele pe care le are în principal pentru că datoria sa publică este de 300% din PIB. La noi, datoria publică e undeva la 45% PIB. Mai mult decât atât, supradimensionarea sistemului bugetar există doar la nivel de percepție publică, în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Procentul de angajați la stat din total angajați este, conform INS, de 15%, în condițiile în care pentru țările OECD media este de 21%. Spre exemplu, în țările nordice, pe care le invidiem ca model social, peste 30% din angajați (deci dublu ca procent față de România) sunt angajați publici.
Nu în ultimul rând, în vederea unei reformări este necesară o investiție serioasă în informarea sectorului, investiție în formarea personalului; altfel nu înseamnă decât să mutăm încă o dată în spatele cetățeanului contribuabil proasta gestiune a serviciilor publice de interes general, în special prin alocarea din timpul liber ce va trebui realocat acestora.
5. Este numai o creștere a deductibilității de la valoarea actuală la 2.000 lei. Va crea un șoc în bugetul de stat, care poate fi compensat numai prin creșterea gradului de colectare. Măsurile de la întrebarea de mai înainte ar putea fi începutul.
Deși din 2015 guvernul este membru al platformei de promovare a muncii nedeclarate, nu am constatat că se dorește măcar modificarea definiției, în vederea alinierii la definiția europeană („orice activitate remunerată care este legală în ceea ce privește natura ei, dar nu este declarată autorităților publice, luând în calcul diferențele sistemelor de reglementare din statele membre“). //
