Pe aceeași temă
Daca marea problema a integrarii Romaniei in UE este agricultura, marea problema a integrarii agriculturii romanesti in agricultura europeana este, fara indoiala, scoaterea in afara circuitului agricol propriu-zis a circa 2-3 milioane de oameni, caci in mod precis nu poate spune nimeni.
Si nu poate spune nimeni pentru ca, pe de o parte, nu se stie exact cati oameni lucreaza acum in agricultura romaneasca, iar, pe de alta parte, nu s-ar putea preciza de acum la ce niveluri se va realiza o compatibilizare minima, structural vorbind, a agriculturii romanesti cu agricultura europeana, mai ales ca aceasta din urma se va afla ea insasi intr-un proces de restructurare, printre altele, urmand ca, sub presiunile timpului si ale unor puternici parteneri comerciali externi (in frunte cu SUA), mecanismele si dimensiunile subventionarii sa se modifice.
Ce se cunoaste cat de cat exact este ca, in prezent, 47% din populatia Romaniei traieste la sate, desi populatia (cvasi)nomada de etnie roma trece ca traind la sate doar pentru ca nu are acte de identitate la orase. Dar cati dintre cei din mediul rural muncesc propriu-zis in agricultura constituie o pura aproximare. Populatia de etnie roma apta de munca inscrisa ca traind la sate ajunge sa fie considerata ca lucreaza in agricultura doar pentru ca aici nu exista inregistrari fiscale si contabile, in timp ce in industrie si in servicii asemenea inregistrari fiscale si contabile exista. In plus, o ceata groasa s-a asternut in ultimii ani asupra cifrelor statistice din cauza migratiei masive a romanilor la munca in strainatate, fenomen care, dupa estimari indirecte, inglobeaza indeosebi lucratori ai satelor.
Daca ar fi dupa evaluarile statistice cunoscute, pentru ca ocuparea in agricultura sa ajunga la 10% fata de aproape 40% in prezent - deci la un minim de compatibilitate cu procentul de 4% din tarile dezvoltate vechi membre ale UE -, ar trebui ca peste 3 milioane de oameni sa paraseasca activitatea agricola, indreptandu-se catre alte sectoare ocupationale. Chiar daca acceptam ideea ca amploarea dislocarii va fi in practica mai mica, realizam totusi dimensiunile si, deci, implicatiile economice, sociale si politice colosale ale fenomenului.
Uniunea Europeana - si ce sa mai vorbim de Romania - nu are de fapt si de fapt, o strategie de infruntare a acestui fenomen, pentru care deocamdata nu s-a facut, de altminteri, mai nimic. Mai precis, UE are o abordare de principiu, dar nu prea stie de unde sa apuce problema. In ce priveste Romania, lucrurile sunt mai clare: nu are practic nimic in vedere si, deci, nici nu face nimic. Asteapta eventual Bruxellesul sa decida cumva si sa impuna sa se faca ceva.
Abordarea de principiu a Bruxellesului combina niste alocatii de bani cu niste constrangeri pentru Romania. In primul rand, se limiteaza - lucru deja acceptat de Romania in cadrul negocierilor de aderare - suprafata arabila eligibila a tarii la circa 7 milioane de ha. Cu alte cuvinte, pentru vreo alte 3 milioane de ha de teren arabil, Romania este libera sa le utilizeze fie in alte scopuri, fie chiar sa le foloseasca pentru culturi, dar fara a primi drept de a face alocatii de sprijin din surse proprii sau europene. Se apreciaza ca limitarea suprafetei in cultura ar urma, in principiu, sa scoata din joc si vreo 1,5 milioane de lucratori agricoli (agricultori, tarani sau cum vrem sa-i numim!). Se conteaza pe faptul ca cei scosi din joc de catre stat prin diferite programe (precum renta viagera) sau de catre viata insasi prin constrangerile pietei vor fi indeosebi cei din agricultura de subzistenta. In aceeasi directie vor contribui impozitele agricole, care, odata introduse, nu vor putea sa fie suportate de exploatatiile agricole de subzistenta si chiar de catre cele de semisubzistenta, ci doar de catre exploatatiile comerciale, in relatii cu piata si cu capacitate de a face fata cerintelor si exigentelor pietei.
Cea de-a doua mare categorie de constrangeri vizeaza limitarea autoconsumului la sate si cresterea dependentei de piata a agricultorilor romani (prin cote de productie si suprafete de exploatare sau, pur si simplu, prin subventii selective). Masuri inhibitorii sunt prevazute pentru produsele ce intra cu prioritate in sfera autoconsumului (grau, porumb, alte cereale, carne de porc) si, dimpotriva, stimulatorii pentru culturile si productiile ce pot merge catre piata cu sanse de a gasi debusee (plante tehnice, lapte si carne de capra, melci). Agricultorul roman este impins catre piata si, prin dependenta de aceasta, este fortat sa devina subiect de selectie de catre aceasta. Nu intamplator, insa, culturile si produsele la care Romania este indemnata la inhibari sunt cele deja in exces pe piata UE, iar cele pentru care primeste stimulari sunt cele cu prezumtive nise pe aceasta piata. Mai pe sleau spus, in timp ce se va lasa ca piata sa scoata din joc "excesul" de forta de munca din agricultura romaneasca, se va incerca sa se protejeze piata comunitara de distorsiunile pe care inevitabil le va produce in Romania restructurarea agriculturii.
Sa nu uitam si constrangerile indirecte impuse prin obligatia conformarii la normele europene de mediu, de calitate, de securitate sanitara si de protectie a consumatorului, care vor scoate masiv din joc producatorii mici, indiferent daca din cultura agricola, din zootehnie sau din avalul de procesare, care in mod obiectiv nu vor putea rezista investitional si comercial.
Cea mai de anvergura expresie a abordarii UE este structura alocatiilor in domeniu pentru Romania. Intre 2007-2009, cand se vor pune bazele procesului integrarii efective, alocatiile europene pentru agricultura in sine, prin subventii acordate agricultorilor, vor fi submodeste: circa 260 de milioane de euro pe an! In schimb, alocatii de 3 ori mai mari (2,4 milioane de euro pe ansamblul celor 3 ani) se vor indrepta catre asa-numita "dezvoltare rurala", a carei miza este gasirea de alte ocupatii decat agricultura pentru populatia rurala. Cu alte cuvinte, fara de fapt ca aceasta sa paraseasca satul, pentru ca toata lumea este constienta ca nu exista alte sectoare care sa o absoarba! Ca banii europeni pentru aceste scopuri vor putea fi accesati doar pe baza de programe eligibile in ochii Bruxellesului constituie numai o latura a dificultatilor de implementare a procesului. Marea necunoscuta si incertitudine o reprezinta insa imprejurarea ca nimeni nu stie de fapt prin Romania sau pe la Bruxelles ce alte activitati, in afara celor legate de agricultura, vor putea fi derulate realmente, cu pondere, in satele romanesti si, mai ales, pentru cine!
