Pe aceeași temă
Dincolo de măsuri – una, zece sau 28, câte a numărat recent premierul Emil Boc –, economia se sprijină printr-o raportare egală şi corectă a statului la agenţii economici. Deci, pe principii. Şi cel puţin două – plata la timp a contractelor şi lipsa favoritismelor – nu sunt acum respectate.
Dacă privim lista de decizii mai mult sau mai puţin legate de criză ale Guvernului Boc, avem o lecţie deschisă a încurcăturilor create de la prima casă la ultima plată. Rezultă mai mult o serie de perturbări ale economiei – care, aproape fiecare în parte, ar trebui penalizate de Consiliul Concurenţei –, decât stimuli. Nu se întâmplă aşa, pentru că nu se merge până la capăt cu principiile concurenţei şi pieţei libere sau se pleacă de la bun început de la premisa, de prea multe ori validă la noi, că piaţa este deja într-un deranj concurenţial manifestat fie printr-o concurenţă redusă, ceea ce explică în parte tensiunile inflaţioniste, fie prost regularizată.
Speranţa că există decizii de politică economică ce pot schimba starea economiei româneşti e în bună măsură iluzorie, de vreme ce simpla şi singura măsură sigură, a investiţiilor publice, este aproape imposibilă. Din păcate, mijloacele de a ajuta corect economia, pentru orice guvern în România, sunt limitate, ceea ce implică, pe de altă parte, că orice intervenţie guvernamentală fie este deficitară, fie minoră. Guvernul nu are bani, nu are loc de deficite şi, mai mult, nu şi-a plătit nici măcar facturile la zi.
Dacă guvernul ar vrea să facă ceva cu adevărat util şi de impact pentru economie, singurul lucru care îi stă la îndemână este să achite suma de peste un miliard de euro contraparte a unor lucrări deja efectuate, sumă blocată de un guvern care se laudă cu măsurile anticriză, în timp ce economia este pe tobogan şi firmele mari sau mici se închid pe capete. Guvernul are mereu tentaţia de a descoperi soluţii minune sau prezentate ca atare printr-un mecanism pervers de propagandă prost făcută.
Prima chestiune mereu discutată şi analizată la Bucureşti, dar şi la Bruxelles, o reprezintă ajutoarele de stat. Faptul că mai primeşte câte unul, cu acordul Bruxellesului sau pentru care are acceptul Concurenţei, nu schimbă cu nimic situaţia de fond - o anumită apetenţă pentru intervenţii preferenţiale.
Orice guvern care nu este profund impregnat de un liberalism sănătos, care vede în stat problema, şi nu soluţia (o idee dragă unor politicieni demodaţi astăzi) are tendinţa de a interveni, iar orice intervenţie de genul acesta este abuzivă. A interveni nu înseamnă implicit a guverna, dar, în căutarea efectelor, încălcarea regulilor concurenţei este primul pas. O asemenea încălcare, chiar dacă mai mică şi cu un impact limitat, este programul „Prima casă“, prin generaţia de subprime pe care o poate genera. În schimb, o încălcare până la abuz este noua măsură cu care va defila Guvernul Boc în zilele următoare, ca şi cum în urma ei ar pune un motoraş la creşterea economică: acordarea de facilităţi fiscale tinerilor care îşi înfiinţează companii.
E drept, premisele de la care se pleacă sunt absolut corecte şi reale. Una dintre ele vizează apetenţa redusă pentru antreprenoriat în România. Avem cele mai puţine companii raportate la numărul de locuitori din România. A doua, la fel de reală (dar mă îndoiesc că guvernul chiar ştie de ea), este că avem o problemă cu tinerii, şi nu atât cu bătrânii. Cei mai mulţi săraci ai României sunt tineri, cei mai mulţi şomeri sunt tineri. Şi, privită pe termenul mediu şi lung, asta înseamnă prelungirea unei probleme pentru anii care vin. Dar rezolvarea nu se face cu facilităţi.
A-i feri pe viitorii antreprenori de una dintre cele mai dificile, dacă nu cea mai dificilă relaţie de afaceri - plata impozitelor şi taxelor – este ca şi cum i-am creşte pe viitorii antreprenori în condiţii de seră. Cum îi vom lăsa liberi, fără anticorpi, riscă să se îmbolnăvească. Asta dacă nu vor avea grijă de ei alţi lupi bătrâni ai pădurilor întunecate din economia românească şi le vor transfera câteva zeci de firme deja funcţionale pe capul lor, pentru a scăpa de fisc. Ne vom trezi cu câţiva antreprenori care nu vor şti cu ce se ocupă firmele lor, primite brusc de la părinţi, rude sau prieteni pentru a scăpa de taxe sau în cel mai bun caz de antreprenori învăţaţi de la bun început cu favoritisme. Nu vom rezolva nici problema antreprenoriatului şi nici cea a tinerilor, pentru că ambele nu se rezolvă pocnind din degete.
Ambele ţin de cultură, educaţie, exemplu şi încredere. Actualul guvern nu poate furniza niciuna dintre aceste ingrediente şi atunci recurge la favoritisme. În fond, este acelaşi lucru ca atunci când acorzi contractele doar unor firme apropiate, pentru simplul motiv că nu sunt bani pentru toţi. Şi această logică a banului public este cea care a motivat, în mare măsură, interesul pentru politică şi guvernare al multora dintre cei care acum iau decizii. //
Cuvinte cheie: economie, concurenta, firme, curs, schimb
