Pe aceeași temă
Misiune intr-adevar ingrata, pentru ca, in vreme ce partidul ii cere sa dea o perspectiva luminoasa asupra actualei guvernari si viitorului tarii sub aceasta, tot partidul ii pretinde noi si noi fonduri pentru programele pe care le deruleaza sau pe care le are in intentie.
De altfel, insasi supravietuirea bugetului il obliga pe d-l Tanasescu la aceste noi biruri, caci socoteala de acasa nu se prea se potriveste cu cea din targ! Mai precis, in cazul in speta, nu prea iese la socoteala cresterea economica din statistici cu cea din economia reala.
Aceasta din urma nu prea o urmeaza pe cea din statistici, fiind “mai zgarcita” si nu tocmai sanatoasa, astfel incat fondurile pe care ar fi trebuit sa le genereze nu se regasesc nici la populatie si nici macar la dispozitia bugetului. Asa ca tot cu inasprirea fiscalitatii trebuie sa se descurce!
Nu este de mirare ca, impreuna cu functionari din minister demult harsaiti intr-ale fiscalitatii, d-l Tanasescu a apelat, de vreun an de zile, la tot felul de stratageme prin care sa mareasca birurile fara sa apara oficial ca ar fi vorba de asa ceva sau prin care sa prezinte lucrurile ca o relaxare fiscala, desi in realitate povara impunerii nu avea sa se reduca.
O operatiune tipica pentru acest gen de stratageme a fost asa-numita reducere a fiscalitatii asupra fortei de munca.
Prevazand o anumita micsorare a cotelor procentuale in ce priveste doar contributiile sociale (pentru pensii, sanatate si ajutor de somaj), aceasta, prin sistemul de calcul si prin combinare cu impozitarea propriu-zisa pe salariu, se dovedeste in practica mai degraba o rocada decat o relaxare fiscala. Cei cu salarii mari vor incasa net chiar mai putin decat inainte. Pentru angajatori nu exista practic nici o degrevare fiscala.
Singurii care se aleg cu ceva sunt cei cu salarii mici, care insa vor incasa doar cu 3 – 4% mai mult in castigul net (adica mai nimic). S-ar putea spune “mai mare daraua decat ocaua”! O intreaga tevatura pentru a nu se schimba aproape nimic pe ansamblu: nici bugetul nu se alege cu ceva in plus, nici angajatul nu ajunge, pana la urma, sa simta ca ar obtine ceva semnificativ pentru buzunarul sau! In schimb, angajatorii mai trag o injuratura la adresa autoritatilor in materie!
Dar aceasta tevatura cu relaxarea fiscala era, de fapt, necesara ca abureala pentru a acoperi trei impuneri “tari” in decurs de un an, ce vor fi fost sever resimtite: introducerea TVA (19%) in constructii, cresterea de la 6% la 12,5% (si apoi la 25% peste un an) a impozitarii profitului realizat din activitati de export si aplicarea impozitului agricol. In toate aceste cazuri nu era posibila nici o stratagema, nici o farsa sau o diversiune. Singurul lucru care s-a putut face a fost de a se pune cat mai multa surdina recurgerii la aceste noi biruri si de a le trece in contul presiunilor FMI.
Situatia bugetului pare insa atat de tensionata incat nici introducerea acestor noi impozite sau mariri de impozite nu se arata suficienta. Asa ca s-a trecut la alte incercari, doua dintre ele fiind notabile. Una a vizat impozitarea avantajelor in natura acordate salariatilor.
Stratagema - nu stim, totusi, pe cine a putut amagi?! - a fost ca, vezi Doamne, o asemenea impozitare ar fi existat mai demult, punerea ei pe rol aparand acum doar in contextul adoptarii normelor de aplicare a unei reglementari mai vechi (de pe vremea cui, desigur a fostei guvernari?!). A doua incercare urmarea includerea dobanzilor si a dividendelor in schema de impozitare a venitului global.
A fost un “clasic” balon de incercare, care a explodat in ceea ce priveste dobanzile, caci oamenii au inceput sa-si retraga depozitele din banci!
Incertitudinile se mentin insa in ceea ce priveste dividendele, nestiindu-se ce soarta va avea pana la urma initiativa initiala!
Esecul proiectatei includeri a dobanzilor in schema de impozitare a venitului global - gratie unei remarcabil de rapide replici din partea populatiei - a fost dublat de esuarea unei stratageme in sine de mascare a introducerii de noi biruri. Este semnificativ in aceasta privinta ce s-a intamplat in Municipiul Bucuresti. In principiu s-au adoptat, probabil in scopuri de propaganda, masuri de reducere a impozitelor pe imobile. In schimb, pentru a nu se diminua incasarile fiscale, baza de impozitare urma sa fie sporita cu suprafata balcoanelor si a unor terenuri aferente locuintelor.
O complicatie aiuritoare si neoperationala! Cand s-a constatat ca, din cauza balcoanelor din apartamente in Balta Alba sau a unor terenuri de pe langa locuinte in Ferentari, se ajunge sa se plateasca impozite mai mari decat pe spatii corespondente in Primaverii, s-a renuntat la prevederile legate de noua baza de impozitare, astfel incat in Bucuresti, pentru 2003, s-au platit, tinand cont de inflatie, impozite mai mici pe cladiri decat in 2002. Cum ar urma sa se descurce primariile bucurestene intr-o atare situatie nu se stie!
Si toate acestea pentru ca nu s-a apelat la formula cinstita si operationala de a se pretinde direct si deschis, fara masti sau camuflaje, impozite mai mari de la un an la altul in functie de rata inflatiei!
La capitolul stratageme si abureli sa nu uitam diversiunile prin care se cauta a se disimula modul in care este finantat falimentarul sistem de pensii.
Falimentar, din cauza politicii nesabuite de scoatere anticipata a oamenilor la pensie in loc de a-i scoate in somaj, de s-a ajuns ca sistemul sa aiba mai multi beneficiari decat contribuenti si, deci, sa fie intr-o criza realmente imposibil de solutionat. Falimentar totodata, din cauza fabuloaselor neplati ale obligatiilor catre acesta din partea intreprinderilor de stat producatoare de pierderi, dar si a unor societati private cu acoperire clientelara. Banii sunt luati de la sistemul de sanatate si de la cel de ajutorare in caz de somaj. Pentru a se masca respectivele deturnari de fonduri - care au desfiintat practic organizarea in sistem de asigurari - a fost inventata unirea, intr-o cota unica, a contributiilor sociale pentru pensii, sanatate si ajutor de somaj, precum si plafonarea indemnizatiilor de somaj in ciuda mentinerii contributiilor in functie de salarii, ceea ce reintroduce, in Romania asa-zis postcomunista, o ruinatoare devalmasie comunista.
Avand in vedere bulibaseala din sistemul fiscal romanesc, contributia sa, de acum dovedita, la descurajarea initiativei si activitatii economice, la promovarea injustitiei sociale, autoritatile in materie, in loc de a se stradui prin diverse stratageme sa ascunda introducerea de noi biruri care complica si mai grav situatia, ar face mai bine sa deschida o dezbatere publica sincera si concreta in legatura cu o reforma fiscala cat mai urgenta si cat mai radicala. Aceasta a devenit absolut necesara si, intrucat nimeni nu detine monopolul abordarilor de succes in domeniu, o dezbatere publica la obiect este indispensabila.
