Pe aceeași temă
Bazat mai ales pe revirimentul francez şi pe constanţa opţiunilor germane şi nordice, dar şi cu notabile creşteri în „zone mai defavorizate“, precum Grecia şi Spania, avansul ecolo la nivel european (de circa 3 procente) se explică prin prioritatea acordată de UE în ultimii ani problematicii ecoclimatice, care, alături de cea energetică, reprezintă o preocupare comunitară definitorie, asumată de Uniune la rang de leadership mondial.
Succesul Verzilor, în general (grupul lor ajungând, de la 34, la 55 de mandate în noul Legislativ comunitar, constituit la 14 iulie), şi în Franţa, în special (unde adunarea Europa Ecologie a obţinut 16,3% din voturi, iar cu celelalte formaţiuni de aceeaşi orientare, scorul ecologist a ajuns la peste 21% din opţiunile electoratului Hexagonului), la alegerile europarlamentare din 7 iunie, ridică o întrebare fundamentală: e vorba de un incident, de un fenomen conjunctural, ori de o veritabilă relansare, după o oarecare eclipsă, a ecologismului politic pe vechiul continent? În orice caz, din perspectivă geografică şi nu numai, el rămâne unul limitat la ţările din vestul UE, din moment ce statele central-estice, recent asociate, nu au trimis niciun parlamentar „verde“ la Bruxelles, astfel că, la 20 de ani de la căderea comunismului, ecologia politică nu pare a fi prins rădăcini semnificative în zonă.
În Franţa, aderenţa la adunarea Europa Ecologie, iniţiată ca o formulă de a propune altceva decât oferta partidelor tradiţionale, a venit mai întâi din partea alegătorilor de stânga, care au părăsit un Partid Comunist căzut aproape în desuetudine sau alte relicve ale stângii extreme, şi, mai ales, de la numeroşii dezamăgiţi de prestaţia şi situaţia din Partidul Socialist. S-a adăugat un tot mai consistent vot „aideologic“, al cetăţeanului preocupat de starea mediului său şi soarta, din această perspectivă, a generaţiilor viitoare, de obicei, absent de la scrutinurile politice. Polul ecolo a atras apoi prin plaja sa mult lărgită a ofertei propuse, care s-a întins de la cea a minusculului Partid al Verzilor (decăzut la ultimele alegeri la 2–3% din opţiuni), cele ale partizanilor altermondialistului J. Bove, a continuat cu mesajele anticorupţie ale ex-magistratei E. Joly şi, mai departe, cu proiectele bine articulate şi motivate ale apropiaţilor ecoteleastului N. Hulot (promotorul celebrului Pact ecologic de la alegerile prezidenţiale din 2007), până a ajunge la militantismul versat şi spectaculos al lui D. Cohn-Bendit.
Născută pe acest fundal, iniţiativa acestuia din urmă, Europa Ecologie, îşi reclamă cu îndrăzneală drumul propriu, refuzând orice alianţă cu centrul sau stânga şi a oferit marea surpriză de la 7 iulie, cu un scor aproape egal (diferenţa e de zecimale!) cu cel al Partidului Socialist!
În compunerea, construcţia şi funcţionarea sa, Europa Ecologie îşi propune să încarneze spiritul proiectului de civilizaţie pe care îl promovează, cel al unei societăţi care refuză să sacrifice diversitatea în favoarea unicităţii ori a fragmentării, cel al unei adunări în care multiplicitatea parcursurilor individuale este producătoare de valori comune mai degrabă decât de ambiţii personale şi, în sfârşit, cel în care convingerile sunt surse de dialog şi de schimb de idei şi experienţe cu alţii. Adică o structură politică de tip nou, prefigurată în existenţa şi practica formaţiunilor ecologiste de până acum, dar îmbogăţită şi ridicată la rang de proiect politic nou, de viitor. Şi, în spiritul „internaţionalist“ al iniţiatorului său, inedita structură politico-asociativă trebuie să se decline la nivel european.
Noua ecologie politică declară că a sfârşit cu vechile definiţii dreapta-stânga, fiind critică faţă de stânga tradiţională şi departe de dreapta. Mai mult decât atât, ea îşi propune să definească, într-o manieră modernă, o ecologie socială care să stimuleze transformarea modurilor noastre de producţie şi de viaţă drept „cheie“ a soluţionării marilor probleme de mediu. Acesta pare a fi saltul de la environmentalismul anilor 1970, perceput mai ales ca o nevoie şi dimensiune superioară a calităţii vieţii, la cel preponderent ecoclimatic, sinonim cu supravieţuirea speciei şi dreptul la viaţă. În acest context, analizând succesul din 7 iunie, un sociolog remarca, în mod semnificativ, faptul că, „în anii 1990, categoriile socio-profesionale superioare votau ecolo pentru a proteja florile din grădină, dar acum sensul acestui vot s-a schimbat: el se exercită cu gândul la viitorul copiilor şi atinge toate categoriile sociale“. Într-adevăr, spre deosebire de etapa anterioară, noua ecologie politică oferă un răspuns propriu, adecvat la criza economico-financiară actuală, în care domnia finanţei să fie înlocuită cu cea a echităţii, iar liberul arbitru cu reglementarea raţională nu se mai limitează la aspecte strict environmentale: în spatele încălzirii globale şi cel al prezervării accesului la „bunurile comune“ sunt descoperite şi relevate inegalităţile sociale, într un cuvânt, un proiect durabil pentru a se depăşi un impas major. //
