Pe aceeași temă
În războiul dintre pieţele financiare şi politicienii risipitori ai Europei sociale, declanşat oficial în 2010, odată cu revelaţia catastrofei financiare din Grecia, frontul de luptă s-a mutat în zona, oarecum teoretică, a ratingului.
Agenţiile de rating dau asaltul final asupra finanţelor sleite ale marilor datornici europeni. Un atac de imagine. În ciuda criticilor acerbe, agenţiile de evaluare financiară sunt, în încăpăţânarea lor de a descrie tacticos problemele ţărilor, băncilor sau companiilor pe care le penalizează, mai puternice decât oricând. Le poţi reproşa orice, însă nu argumentele economice puternice care însoţesc explicarea oricărei tăieri de calificativ. În acest final de an, în care liderii europeni sperau că ultimul summit ar putea cumpăra un armistiţiu cu pieţele financiare, agenţiile de rating s-au înviorat şi pun sub semnul întrebării calificativele economiilor din zona euro. Cam târziu, spun pieţele financiare, care penalizează deja chestiunea, dând bani cu împrumut la costuri din ce în ce mai mari oricărei ţări cu probleme. Paul Donovan, economistul şef al băncii elveţiene UBS, nu conteneşte să observe că „aceşti giganţi intelectuali“, care sunt agenţiile de rating, reacţionează tardiv şi sunt mereu în trena pieţei financiare.
Politicienii ale căror economii sunt penalizate, cum a fost cazul Ungariei, sau doar ameninţate, cum este cel al Franţei, au contestat vehement acţiunea agenţiilor de rating. Ministerul Economiei din Ungaria a reacţionat chiar furios, acuzând agenţia Moody’s că ar lansa un atac speculativ. Ungurii au contestat argumentaţia care a însoţit, în noiembrie, aruncarea economiei ţării vecine în categoria „junk“, de ţară considerată riscantă pentru investiţii. Realitatea este că în Ungaria planurile de consolidare fiscală s-au bizuit pe aşa-numitele politici neortodoxe, mai puţin pe reforme. Vistieria statului s-a umplut, pentru moment, cu banii confiscaţi de la Pilonul II de pensii, cel care a fost aproape naţionalizat, şi cu taxe temporare aplicate unor bănci care aveau deja pierderi. Ca atare, creditarea a îngheţat pur şi simplu, băncile penalizate nu mai aduc valută în ţară, cheltuielile statului depăşesc încasările, iar anul viitor Ungaria are nevoie de împrumuturi în valoare de 14 miliarde de euro. Bani pe care nu-i va găsi decât de la troika formată din FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Ungaria negociază un aranjament de împrumut mai relaxat, aşa cum are acum România, însă sunt şanse mici să obţină vreun ban în afara unui acord sever de tip stand-by.
La Paris, Michèle Alliot-Marie, fost ministru de Externe, a criticat dramatizarea eventualei tăieri a ratingului Franţei şi a declarat că „această faimoasă tăiere a tripletei de A are o putere limitată, iar agenţiile de rating n-au nicio influenţă“. În urmă cu trei luni, spunea ea, francezii nu ştiau ce-i aia triplu A. Ea a fost contrazisă de un sondaj care arăta că două treimi dintre francezi consideră că o eventuală pierdere a celor trei A, ratingul absolut atribuit unei ţări, ar avea consecinţe grave asupra economiei franceze. Paradoxal, ambele tabere au dreptate. Cea care dramatizează ştie că pierderea ratingului maxim se va concretiza în costuri mai mari ale împrumuturilor Franţei. Tabăra indiferentă, ilustrată de Michèle Alliot-Marie, simte, probabil, că dezastrul s-a produs deja, deoarece investitorii au penalizat împrumuturile franceze de mai multă vreme, iar tăierea ratingului ar fi o confirmare a sentimentului negativ al pieţei. Însă exerciţiul ritmat al avertismentelor transmise din birourile londoneze ale agenţiilor americane de rating, urmate de tăieri propriu zise, va ţine sub tensiune pieţele de bani şi va crea probleme unei Europe care se mişcă greoi spre federalizare. În joc este menţinerea bunăstării generale, condiţie absolută a păcii sociale. Agenţiile de rating, aceşti giganţi intelectuali care gestionează alchimia riscului, sunt creaţia pieţei financiare, a celor care împrumută banii, şi ca atare au obligaţia să ţină sub observaţie sănătatea fiscală a statelor care cumpără bani. Ele ar trebui deci, fără ezitare, să semnaleze orice risc de neplată a datoriei. În cazul Belgiei, Moody’s a ezitat. Iată de ce, la finalul săptămânii trecute, Belgia a pierdut două trepte din ratingul său de triplu A, deoarece agenţia a penalizat şi ceea ce trecuse cu vederea, anume susţinerea cu bani publici a falimentarei bănci Dexia.
Efectul asupra pieţei financiare va fi însă neplăcut, deoarece va impulsiona nervozitatea unei pieţe şi aşa periculos de volatilă. Totuşi, să nu uităm o observaţie interesantă a fostei şefe a partidului premierului britanic, David Cameron. Margaret Thatcher avertiza în anii ‘70 că, în mod tradiţional, proiectele sociale în exces creează haos financiar atunci când rămân fără banii altor oameni. Idee care a fost parafrazată de Bloomberg: „Socialismul este bun până în momentul în care nu mai poţi lua banii altor oameni“. //
