Pe aceeași temă
Actualul model de dezvoltare occidental, ce s-a dorit a fi extrapolat la nivel mondial, are doua mari "defectiuni" cronice de sistem, cu implicatiile ecologice aferente: pe de o parte, se bazeaza pe consumul de combustibili fosili (petrol, carbune, gaze naturale), epuizabili la orizontul deceniilor si principalul motor al fenomenului incalzirii globale, iar pe de alta, este pradalnic si risipitor cu resursele naturale fatalmente finite ale Terrei. De aceea si avand in vedere si criza financiar-economica in curs, reforma sa devine inevitabila, iar spre a avea succes, ea trebuie sa mearga pana la inlocuirea lui cu un alt model, durabil si adaptat noilor realitati. In acest context, nu se poate ignora faptul ca am intrat intr-o era noua, antropocenul (P. Creutzen), in care, pentru prima data in istoria naturala a Terrei, o specie, omul, devenita o veritabila "forta geologica", domina si guverneaza mediul unei intregi planete. Civilizatia umana reprezinta principala cauza a amenintarilor si modificarilor environmentale. Drept consecinta, viitorul proiect mondialist trebuie sa porneasca de la aceste realitati si, pe cat posibil, sa le cuantifice semnificatiile. Filozofia sa are ca ax trecerea de la apararea omului fata de vitregiile naturii la protejarea acesteia fata de excesele actiunii umane!
Din punct de vedere teoretic, mai toata lumea este de acord ca asistam la esecul major si definitiv al proiectului mondialismului financiar-bancar (victorios post-1989) pentru a doua oara, in mai putin de un secol, dar tot de atatea ori invalidat ca solutie globala a problemelor socio-economice si, de aceasta data, si ecologice si ca se impune, deopotriva pentru iesirea din impas si afirmarea unei paradigme viabile a dezvoltarii, o reforma a sa, in privinta careia se propun de la simple paleative pana la abandonarea celei existente si adoptarea alteia, cu totul noi si cu adevarat durabile.
Astfel, partizanii "refondarii capitalismului" se pronunta, intr-o prima ipostaza, pentru ajustari minimale, care sa evite haotica "economie de cazinou" prin cultivarea unei noi "filozofii a managementului", bazata pe o etica profesionala, cea a "responsabilitatii globale", si nu pe cautarea profitului maxim ca pana acum, diseminata la nivelul tuturor intreprinderilor si sectoarelor economiei, inclusiv in privinta aspectelor environmentale (K. Schwab, presedintele Forumului Economic Mondial).
In acelasi spirit, F. Fukuyama (autorul bine cunoscutei lucrari Sfarsitul istoriei, altadata apropiat neoconservatorilor americani, astazi devenit adept al lui B. Obama) opteaza pentru "reinventarea" modelului american, in sensul pastrarii esentei acestuia, reprezentata de democratia liberala, cu promovarea unei profunde schimbari a mentalitatilor, corectarea exceselor si dezvoltarii unui nou val de institutii internationale, capabile sa gestioneze noile crize ale unei lumi mondializate.
Din aceasta perspectiva, G8 nu s-a adaptat la marile preocupari ale mondialismului, dovedindu-se clar ca problemele nu pot fi gestionate fara participarea tarilor cu economii emergente (China, India, Brazilia) si a celor in curs de dezvoltare, ceea ce a impus deja largirea sa la formula de 20 de state.
Primul summit al G20 din 15 noiembrie 2008, de la Washington, reunit sub presiunea crizei financiare, a aratat insa diversitatea pozitiilor oficiale si dificultatea adoptarii unor masuri radicale. Chiar daca s-a cazut de acord asupra necesitatii unei "noi reglementari", corecte (inainte de toate, responsabilitatea factorilor nationali, dar intarita prin cooperarea internationala a acestora si consolidarea normelor internationale acolo unde este necesar), se considera "vitala respingerea protectionismului" si necesara realizarea unui acord asupra modalitatilor unei noi liberalizari a comertului international, in cadrul ciclului Doha.
In orice caz, obiectul ultim ramane limitat la instaurarea unui nou echilibru intre interesul personal si cel partajat si a face ca acestea sa coexiste, fara tensiuni excesive intre ele, conform logicii ca nu trebuie respins profitul, care e motorul natural si atotputernic al oricarei economii, ci doar "imblanzit" prin reglementarea cailor de obtinere a sa, in jurul principiilor responsabilitatii si transparentei.
Urmand modelul lui New Deal, anuntat si promovat in SUA din initiativa presedintelui Fr.D. Roosevelt, in deceniile 4 si 5 ale veacului trecut, un posibil model european pleaca de la teza "inventarii" unui nou stat-providenta, in mod necesar la dimensiunile Europei si care sa fie deopotriva ecologist si social (D. Voynet). El ar permite grabirea tranzitiei catre o dezvoltare mult mai sobra si economa, promovarea unei mutatii substantiale la nivelul modului de a trai intr-o lume radical diferita, altfel si mai bine. Nu in ultimul rand, acest Green New Deal ar putea reprezenta un raspuns si la criza proiectului european, care rezida, mai ales, in absenta unei justificari solide a ratiunii sale de a fi in ochii cetatenilor continentului.
Trei sunt exigentele majore astfel afirmate: articularea, in sfarsit, a complexitatilor ecologice si sociale si evitarea jocului uneia impotriva alteia, in fata dezordinii economice, manifestarea atat a ambitiei, cat si a realismului in abordarea preocuparilor si ingrijorarile europene si, nu in ultimul rand, clarificarea aliantelor dintre stanga si ecologisti si asumarea adevarului ca prima nu va mai fi eficace si credibila maine, decat daca va fi transformata de ecologie, incepand de azi si fundamental.
Cum era de asteptat, perspectiva altermondialista ramane una radicala, care presupune respingerea actualului mondialism si prefigurarea altui proiect, in urma unui demers in trepte. Abandonarea dereglementarii pentru a putea iesi dintr-un "sistem toxic" prin impunerea de noi reguli si controlul tranzactiilor internationale, trecerea la o viziune noua, la esalon european.
Aceasta din urma ar presupune conversia la o economie verde, asumata ca o mare cauza nationala si europeana, concomitent cu stabilirea unei taxe minime asupra tranzactiilor si supunerea intreprinderilor transnationale la o "taxa unitara asupra profitului".
Din pacate, chiar minima reforma sub formula unui New Deal ecolo (imaginat dupa situatia SUA post-1933, sub administratia Roosevelt, mai ales odata cu venirea la Casa Alba a lui B. Obama), acceptata oficial, devine din ce in ce mai iluzorie in contextul actual.
Intr-o lume dominata mai ales de forta banului, este greu de crezut ca se va trece la masuri radicale de reforma ecologica globala, care cer, inainte de toate, investitii consistente. Asa, de exemplu, initiat cu fast si sperante drept un model de abordare si solutionare globala a problematicii environmentale, la nivel de tara, posibil de extrapolat international, proiectul francez Grenelle de l’environnement, a carui aplicare ar necesita 440 miliarde de euro, in perioada 2009-2020, si ar afecta 535.000 de locuri de munca, este deja pus la indoiala. Dupa cum pachetul energie-mediu, lansat in cadrul UE, cunoaste multe reticente si adoptarea sa a intrat deja in prelungiri, in ciuda insistentei Presedintiei franceze de a-l impune cat mai grabnic, din cauza implicatiilor de ordin economic.
Mai mult decat atat, planeaza pericolul major ca, sub povara crizei financiare si a recesiunii economice, problemele ecologice sa fie impinse in planuri marginale, amanate pentru vremuri mai bune si cu speranta ca se vor rezolva, daca se poate, de la sine.
Numai ca, in timp ce criza economico-financiara ramane una conjuncturala, oricum temporara, trecatoare, cea ecologista este una cvasipermanenta, cu mult mai greu de solutionat si de depasit. Istoria umana a mai cunoscut impasuri economico-sociale majore, precum cel din 1929-1933, o provocare environmentala de amploarea si profunzimea celei actuale, niciodata! De aceea, nici in asemenea conditii vitrege exceptionale, imperativul ecologic nu trebuie ignorat. Dimpotriva, fie si cu caracter limitat, exigentele sale se cuvin avute in vedere si exprimate adecvat, de pilda, in planul de actiune in 6 puncte anuntat in Declaratia de la Washington a G20, din 15 noiembrie, preconizatul Cod international de conduita "agreat si consolidat" ori reamenajarea competentelor institutiilor financiare internationale. Totodata, reevaluarea normelor mondiale de conduita si actiune nu poate ignora dimensiunea environmentala, alaturi de relansarea rolului si naturii reglementarii juridico-ecologice si consolidarea cadrului institutional, inclusiv prin rediscutarea proiectului unui ONU pentru mediu.
