Pe aceeași temă
Economii puternice, ca Marea Britanie, sau lovite brutal de criză, ca Irlanda, lansează planuri de tăieri masive de cheltuieli guvernamentale. Străzile Franţei, paralizate de greva petroliştilor, sunt luate cu asalt de cei care protestează împotriva reformei pensiilor, care propune mărirea vârstei de pensionare. Reforma pensiilor este doar un pretext de furie, susţin analiştii, în realitate multă lume se teme de programe mai agresive de austeritate şi de finalul unei epoci de aur în care salariaţii au beneficiat de drepturi şi beneficii care sunt acum în pericol.
Argumentele care însoţesc planurile de austeritate ale guvernelor sunt legate de pericolul deficitelor fiscale imense, care alimentează datorii greu de suportat de economie.
Lecţia britanică
Britanicii şi-au botezat chiar planul de austeritate ca fiind o strategie de reducere a datoriei publice şi au anunţat că este agreată de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Obligată să pompeze bani pentru a-şi susţine sistemul bancar afectat de criza financiară şi rulând o factură masivă de cheltuieli militare, Marea Britanie a fost suspectată intens de analişti, la începutul lui 2009, că ar putea apela la FMI. Au evitat asta. Deşi aproape că nu există bază de comparaţie între economia noastră şi cea britanică, ceea ce se întâmplă la Londra poate fi o lecţie pentru noi.
Chestiunea care poate fi comparată este teama că ritmul de îndatorare a ţării este periculos de alert şi nu poate fi susţinut pentru multă vreme fără a prăbuşi economia. Marea Britanie acţionează pentru că vede cum datoria publică ia amploare. Aparent, nici Marea Britanie nu are o problemă acută a datoriei. Unii analişti din şcoala liberală a lui Keynes susţin chiar că nivelul său, de 70% din produsul intern brut (PIB), este tolerabil. Aşa credem şi noi despre datoria noastră. Dar viitorul financiar al Marii Britanii anunţă turbulenţe: ţara va împrumuta anual 100 de miliarde de lire sterline, ceea ce va asigura o creştere susţinută a datoriilor.
Anunţul ministrului de Finanţe britanic, George Osborne, potrivit căruia statul va reduce, până în 2015, 490.000 de locuri de muncă ale bugetarilor, a creat nişte frământări. Experţii spun că cifra ar ascunde de fapt ritmul firesc de retragere din câmpul muncii a unor angajaţi dintr-un spaţiu public a cărui dimensiune este de şase milioane de salariaţi. În esenţă, aceste reduceri de personal vor recalibra stafful public la dimensiunile sale din 2005. Strategia de austeritate a britanicilor se bizuie pe ipoteza că mediul de afaceri va crea 1,5 milioane de locuri de muncă în acelaşi interval de timp.
Nu în ultimul rând, deficitul fiscal al Marii Britanii stă ţanţoş în apropierea pragului de 10% din PIB, adică peste nivelul din 1976, când ţara a apelat la banii FMI. Gest pe care guvernanţii britanici vor să îl evite de data asta. Analiştii nu se tem de iminenţa unor revolte sociale în Marea Britanie, în ciuda unor avertismente primite de la sindicate. Ei consideră că legislaţia britanică în materie de sindicate este mai strictă, iar publicul nu manifestă prea multă simpatie pentru protestatari, spre deosebire de francezi. Totuşi, pieţele financiare privesc cu rezervă planul britanic de austeritate, căruia îi reproşează faptul că ar putea arunca economia în recesiune, deoarece retează posibilitatea statului de a interveni. Însă nu trebuie uitat că în acest moment Banca Angliei pare să fi dat drumul la tiparniţa de bani pentru a finanţa cumpărarea de titluri de stat la dobânzi joase, ceea ce îngrijorează mai mult. Fie şi temporar, când o bancă centrală dă drumul la tiparniţa de bani creează inflaţie şi aceasta se întoarce, ca un bumerang, împotriva dobânzilor, pe care le măreşte.
Noile standarde
Nu doar datoriile marilor economii sunt decalibrate, ci întregul comerţ global. Statele Unite ale Americii au ajuns la finalul săptămânii trecute la un compromis cu China şi Germania, marii exportatori ai lumii, în încercarea de a construi un echilibru între valuta care iese din ţară şi cea care intră, ecuaţie descrisă de contul curent. În realitate, este vorba de comerţ şi efectele lui.
Sună familiar, deoarece modelul unei asemenea standardizări poate fi găsit în criteriile de la Maastricht, care asigură stabilitatea economiilor din Uniunea Europeană. Asul din mâneca americanilor este tot tiparniţa de bani, pe care sunt dispuşi să o acţioneze în caz că deficitele comerciale nu sunt ţinute sub control, iar ţările exportatoare nu-şi întăresc monedele. Aici apare ameninţarea aşa-numitului război al monedelor, cu protagonişti principali SUA şi China. Americanii reproşează în special chinezilor faptul că îşi menţin artificial o monedă slabă, subvenţionându-şi practic exporturile, care devin mai ieftine şi mai profitabile. Compromisul este pe cale să se realizeze, deoarece americanii au cedat şi au promis Chinei o reconfigurare a FMI, în care ţările emergente vor avea puteri de vot sporite. Aşa-numita reformă a FMI este de fapt anunţul începerii unei noi epoci, în care China îşi impune un model economic, care a susţinut de altfel economia globală ferind-o de prăbuşire. Noua epocă va fi deschisă competiţiei între pieţe. Lumea afacerilor a sesizat de mult acest aspect şi a reacţionat în ultimul deceniu, mutându-şi masiv investiţii şi afaceri în ţările emergente. Noua eră a competitivităţii poate da însă o lovitură brutală standardelor de viaţă liniştită „à la française“, cu limitele sale de 35 de ore de lucru săptămânale stabilite prin lege. Începând din acest an, Germania şi, discret, China pot impune standarde de prudenţă privind nivelul datoriilor publice ale unor ţări şi al cheltuielilor. Americanii s-au arătat şi ei preocupaţi de impunerea unor criterii de tip Maastricht, de dragul stabilităţii fluxurilor comerciale. Ei transmit un mesaj simplu: vreţi ca noi să cumpărăm ceea ce voi produceţi? S-o facem planificat.
Micul Paris al marilor datorii
România semnalizează restului lumii un oarecare autism şi o mare inconsistenţă. Bucureştiul, acest mic Paris al Europei de Est, este, de ceva vreme, scena unor proteste organizate împotriva austerităţii care va să vină. N-are prea mare importanţă faptul că nu ştim deocamdată cât de auster vom trăi în 2011, neavând un buget şi codul lui de legi fiscale pe masă. Importantă e atitudinea de respingere a oricărei reglementări care ar putea emana din Palatul Victoria. Aleşii neamului, membri ai Cabinetului Emil Boc, s-au zăpăcit sub această constantă presiune a străzii şi a unor analişti de ocazie şi au votat în totală confuzie reducerea taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază, după ce tocmai o măriseră de dragul ţinerii în frâu a deficitului fiscal. Toate astea s-au petrecut sub ochii stupefiaţi ai delegaţiei de negociatori ai Fondului. Legi impopulare, dar necesare, care ar putea consolida fragilele finanţe ale ţării, sunt jucate la ruleta politică. Politicienii nu par să priceapă prea multă economie şi nu au o viziune globală, în care să includă viitorul ţării în aceste vremuri complicate. Părem o insulă, locul în care ne străduim să nu se întâmple nimic, vorba lui Sadoveanu. Nu suntem o insulă şi nici măcar nu ni s-a întâmplat ceva inedit. Am devenit o ţară de negustori de terenuri şi de case, din care mulţi au scos şi au pierdut bani. Ne străduim să culpabilizăm bancherii pentru largheţea cu care au dat credite şi ne facem că nu pricepem ce e ăla risc. În paralel, ne-am jucat cu legile proprietăţii, de dragul şi în folosul câtorva care au câştigat bani. Probabil vom plăti noi, contribuabilii, pentru că unii au făcut bani din averile altora, acelea confiscate de comunişti. Nu putem învăţa de la nemţi, care dau un mesaj de exagerată prudenţă, însă când naţiunea cea mai liberală din Europa, cum e Marea Britanie, pune la cale austeritatea, e cazul să înţelegem că nimeni nu ne va susţine risipa. Spre deosebire de Marea Britanie, care-şi poate răsfira datoria pe termen îndelungat, nouă ni se dau bani pe termen scurt, de maximum cinci ani. În aceste condiţii, aproape că nu mai contează că datoria noastră publică e doar 29% din economie, deoarece în fiecare an vin la scadenţă sume imense, care ne vor sufoca. //
* * *
Criteriul comerţului
Grupul celor 20 de mari economii ale lumii, G20, a discutat la Seul problema fluxurilor comerciale dezarticulate. Patru ţări au un excedent al balanţei de cont curent, datorat exporturilor: Arabia Saudită (6,7%), Germania (6,1%), China (4,7%) şi Rusia(4,7%). Urmează Japonia, Coreea de Nord şi Argentina. La polul opus găsim Statele Unite (-3,2%), Australia, Africa de Sud şi Turcia. Americanii cer ca nici deficitul, nici excedentul de cont curent să nu depăşească 4% din economie.
Cursa îndatorării
Anul viitor România va avea nevoie să împrumute cel puţin 31 de miliarde de lei doar pentru a-şi finanţa un deficit fiscal estimat la 6% din PIB, potrivit prognozei ING Bank. Prognoza nu ia în calcul datoriile ajunse la scadenţă. Datoria publică va urca la 44% din PIB în 2011 şi la 45,4% din PIB în 2012. Fără un nou acord cu finanţatorii oficiali, deci fără banii viraţi de UE direct bugetului, România va căuta lunar 6,4 miliarde de lei în piaţa financiară.
* * *
Taguri:
competitie, austeritate, criteriul comertului, micul Paris, monede.
