Pe aceeași temă
E recesiune şi căderea va depăşi aşteptările autorităţilor. Pieţele financiare, contribuabilii şi chiar politcienii ştiau asta. Întrebarea care ne frământă este cum ieşim din ea. Putem relua creşterea economiei relaxând taxele. Dezbaterea e în curs.
Actuala vizită a echipei Fondului Monetar Internaţional (FMI) a debutat cu bănuiala unei dispute conceptuale între FMI şi Banca Naţională a României (BNR). Subiectul care ar fi tensionat discuţiile pare să fi fost modalitatea şi ritmul în care ar trebui ca ţara să-şi reia creşterea economică. Deşi dinspre zidurile solide ale băncile centrale n-au răzbit multe detalii, zvonul unor disensiuni a inflamat imaginaţia presei. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului băncii centrale, a comentat chestiunea în limbajul sibilinic al băncii centrale. Ţintind esenţa, ocolind detaliile. El spune că România nu-şi poate permite, deocamdată, „să poarte două fronturi, unul pentru sănătatea bugetului, altul pentru ieşirea din recesiune. Cred că anul ăsta trebuie să mergem pe un singur front - însănătoşirea bugetului“.
Economistul şef al diviziei româneşti a ING Bank, Niculaie Alexandru Chidesciuc, nu vede însă nicio disensiune conceptuală între FMI şi BNR. „Este o falsă problemă. Banca centrală şi FMI vorbesc aceeaşi limbă. N-ai cum să ai creştere economică până când nu-ţi rezolvi dezechilibrele structurale profunde. Sau poţi s-o obţii, însă pe termen scurt, cum am mai avut într-un trimestru de anul trecut, însă nu a putut fi menţinută. Înainte de orice, trebuie să-ţi rezolvi problemele. Dacă nu faci asta, poţi să ai un trimestru de creştere indusă prin cine ştie ce mecanim fiscal sau monetar, însă apoi urmează căderea“, ne-a declarat Chidesciuc.
Totuşi, dezbaterea publică din ultima vreme a apăsat pe ideea unei posibile relaxări a fiscalităţii prin reducerea cotei unice până la nivelul de 10%, egal cu cel al vecinilor din Bulgaria şi Ungaria, ţări cu care suntem într-o competiţie regională pentru atragerea şi menţinerea investitorilor străini, de care, iată, Vasilescu admite că avem nevoie ca de „aer şi soare“. El a lăsat să se înţeleagă faptul că la Ministerul Finanţelor se ia în considerare o variantă de relaxare a fiscalităţii, pentru a face faţă competiţiei cu vecinii. Detaliile lipsesc în această chestiune, iar dinspre Palatul Victoria, vocile ministrului Finanţelor şi ale premierului se limitează la comentarea momentului actual, evitând precizările privind fiscalitatea anilor ce vor urma. Pentru moment, se relaxează doar firmele mici şi mijlocii, care nu vor mai plăti birul fixat pe faptul că au permisiunea de a face afaceri, numit impozit minim. El va fi înlocuit cu un impozit forfetar, ceea ce este, în linii mari, cam acelaşi lucru.
Capcana cursului „fix“
Deocamdată, economia României rămâne în recesiune, cu o cădere a produsului intern brut (PIB), estimată de guvernanţi, undeva între –1,7 şi -1,9%. Nu este singura ţară din aşa numita Europă emergentă care bălteşte în recesiune. Bulgaria, Lituania, Letonia, într-o mai mică măsură Estonia şi Croaţia constituie un grup compact despre care analiştii cred, la unison, că nu va evita recesiunea în 2010. Numitorul comun al acestor ţări, care rămân captive recesiunii, este faptul că au un curs de schimb al monedelor naţionale inflexibil, fixat în funcţie de euro, a observat Chidesciuc. Aceste ţări n-au deci supapa cursului de schimb, cu ajutorul căreia se pot atenua unele efecte ale crizei economice. Noi o avem, însă, într-un anume sens, cursul leului a fost oarecum fixat în nişte limite convenabile celor care au credite în valută, adică mai bine de jumătate din clienţii băncilor, fie că sunt firme sau persoane fizice. Deci, iată cum un dezechilibru major, al creditelor luate în valută, apasă pe ceea ce ar fi trebuit să fie un mecanism de luptă cu recesiunea şi nu dă astfel posibilitatea băncii centrale de a stimula, în plus, exporturile, prin lăsarea monedei să se devalorizeze liber. Ar fi fost însă un pericol prea mare pentru ţară, chiar dacă n-ar fi existat drama datoriilor în euro ale afacerilor şi ale cetăţenilor săi, deoarece intensitatea numeroaselor crize politice ar fi prăbuşit leul la cote greu de imaginat.
Da, moştenirea
În esenţă, putem atribui mersul împleticit al economiei româneşti unui complex de factori, printre care moştenirea – da, moştenirea – dezastruoaselor decizii luate în anul electoral 2009. Dincolo de dezechilibrele produse de pomeni, se poate observa că preţul plătit pe împrumuturile scumpe din piaţa internă se tot măreşte. În primul semestru al anului, cheltuiala cu plata dobânzilor s-a mărit cu 21,6%. Se mai plătesc facturile orbirii din primele luni ale anului trecut, când noii guvernanţi continuau pe linia pomenilor, îşi construiau un buget iluzoriu şi şi-au programat cheltuieli giganteşti din câştiguri inexistente.
Încercarea, reuşită, a magistraţilor de a-şi conserva privilegiile a dus la mărirea TVA, măsură şoc pentru o economie şi aşa fragilă. În fine, inundaţiile au dus la cheltuieli neprevăzute, greu de finanţat dintr-un buget aşa de subţire, şi au spulberat speranţele într-un an agricol salvator pentru economie. Exportul s-a mai înviorat, numai că el nu cântăreşte decât un sfert din economie.
Deci, scăderea economiei depăşeşte aşteptările guvernanţilor, care, reamintesc, lucrează după un buget alcătuit în condiţiile optimiste ale revirimentului economic. Asta înseamnă că, dacă vor cheltui aşa cum şi-au propus, deficitul bugetar, acea diferenţă negativă între încasări şi plăţi, se va adânci. Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, susţine că nu se va întâmpla asta. De altfel Finanţele au afişat statistica la zi a bugetului, în care se poate observa un mic succes, ca să zic aşa, descris de declaraţia cum că deficitul fiscal al primelor şase luni, de 18,07 miliarde de lei, se situează „sub limita ţintei de deficit, în sumă de 18,2 miliarde de lei“, prevăzută în aranjamentele cu FMI. Există însă suspiciunea că acest mic „succes“ a putut fi raportat datorită ascunderii sub preş a arieratelor, acele datorii către firme pe care statul întârzie să le plătească. Nici nu este greu s-o facă, deoarece majoritatea firmelor au întârzieri la plata obligaţiilor fiscale, fiind în mare parte lipsite de instrumentul liniilor de credit, şi statul intră în analiza „compensării“ a datoriilor sale cu ale lor. Cerc vicios din care ieşirea se întrezăreşte ca o luminiţă la capătul tenebros al unui tunel.
Epoca barocă a birurilor
Autorităţile de la Bucureşti au amânat schiţa de buget pentru 2011, an în care aproape toată lumea speră să ieşim din recesiune. Motivul acestei amânări stă în fiscalitate, unde s-a instalat un pompierism periculos. Ridicarea temperaturii fiscale, prin mărirea taxei pe valoarea adăugată (TVA), este una dintre cauzele rămânerii în recesiune, iar adoptarea sa a lovit ca un trăznet, într-un moment inoportun. Ideea lărgirii bazei de impozitare poate provoca efecte negative pe piaţa muncii, fără a vârî neapărat mulţi bani în vistieria ţării. Multe companii vor întrezări perspectiva interesantă de a lucra mai degrabă cu nişte colaboratori vremelnici, pentru care nu plătesc taxe pe muncă, şi îşi pot astfel reduce din cheltuieli şi din efective. Adevărata problemă este dimensiunea barocă a taxelor pe muncă. E clar că o ţară măcinată de corupţie cronică va respinge eficient o fiscalitate exagerată. Singura şansă de a aduce în legalitate afaceri şi câştiguri este o fiscalitate prietenoasă. Sărăcia unei mari părţi a populaţiei rurale ar putea inhiba iniţiativele Finanţelor de a sili pe toată lumea să plătească biruri. În practică, ori pui maşină de bon fiscal la tarabă, în piaţă, ori abandonezi discursul. În plus, există încă afaceri care n-au treabă cu TVA-ul, această minunată taxă pe consum: vânzările directe de produse cosmetice, sub umbrela unor mărci populare. O fostă şefă a uneia dintre aceste companii îmi declara senină că firma sa ar plăti TVA, însă ministrul Finanţelor nu prea ar fi de acord. Deocamdată, firma, care nu-şi prezintă cifra de afaceri din România şi nici profitul impozabil, a investit masiv prin Moscova. Nimeni n-a sesizat însă vreo intenţie a Fiscului de a lămuri chestiunea banilor săi câştigaţi din taxarea a tot ce se vinde sub soarele sau, mă rog, sub frunza ţării. //
* * *
Contează încrederea
„Nu este o idee prea bună să faci schimbări în fiscalitate, în economie, când ţara e în recesiune. Oamenii devin nervoşi. Banca centrală are dreptate. Mai întâi, te asiguri că ai o politică stabilă, că guvernul nu va cheltui peste măsură, că balanţa de plăţi e confortabilă. De îndată ce ai obţinut încrederea pieţelor financiare, atunci ratele dobânzilor pot să scadă şi astfel economia îşi poate relua creşterea, pe baze sănătoase, de încredere“, ne-a declarat Mark Mobius, şeful Franklin Templeton.
Verdict unanim
Fără excepţie, economiştii şi-au refăcut negativ prognozele privind economia românească în 2010. Cea mai optimistă evaluare, în care economia va scădea cu 0,2%, vine de la City Bank, însă ea a fost lansată înainte de majorarea TVA. Unicredit vede o scădere cu 2,5% a economiei. Un grup compact de analişti – de la Raiffeisen Bank, ING şi Volksbank – estimează o cădere cu 3%. Pentru 2011, cerul prognozelor e senin, cu excepţia ING, unde Chidesciuc vede o continuare a problemelor şi, deci, a recesiunii.
