Pe aceeași temă
În primele şase luni, suma investiţiilor străine directe s-a oprit la o cifră fatidică: 666 de milioane de euro, nici măcar un miliard.
Trăim timpuri confuze. Ne bucurăm că inflaţia s-a calmat şi se apropie, pentru prima oară în istoria noastră postcomunistă, de ritmul de creştere al preţurilor din Europa civilizată, aşezată. Totuşi, aşa leşinată cum e, inflaţia e mai mare decât toată creşterea, anemică, a salariilor, deci roade puterea de cumpărare a oamenilor.
Politicienii se laudă pe la televizor cu realitatea creşterii economice, iată, înviorată de expansiunea exporturilor industriei auto şi de un an agricol excepţional.
Privită în detalii însă, această creştere economică este extrem de firavă: dacă excludem însă influenţa agriculturii. Economiştii de la Raiffeisen Bank au efectuat acest exerciţiu şi au obţinut o creştere economică în trimestrul al doilea al acestui an de numai 0,2%!
Ritm insuficient pentru a susţine un reviriment solid al economiei. Adâncindu-ne în detalii, gestul americanilor de la uzinele craiovene Ford de a întrerupe producţia timp de o săptămână, deoarece vânzările de automobile ar înregistra un recul ar trebui să ne îngrijoreze.
Călcâiul lui Ahile în economia noastră pare a fi consumul, inhibat de salariile mici (cele mai mici din Uniunea Europeană), de perspectiva incertă a locurilor de muncă şi de reţinerea băncilor de a credita consumul.
Statistica oficială tocmai a lansat ceva cifre mai optimiste care descriu o îmbunăţire a vânzărilor comerţului intern în iulie. E relativ, spun economiştii de la Unicredit, care avertizează că revirimentul sectorului comercial este departe de a se întrezări, în ciuda acestor îmbunătăţiri, datorate, în principal, tot unei recolte mănoase, care a susţinut atât consumul de mărfuri alimentare, cât şi autoconsumul, cel din grădina proprie. Viitorul e incert în domeniul comercial, deoarece nu există ingrediente ale creşterii. Ce anume l-ar putea însufleţi?
O mărire a salariilor, de pildă, însă aici micile creşteri sunt anulate de rata inflaţiei, aşa încât salariul mediu real a scăzut cu 1,8% în iulie. Creditele de consum sunt aproape interzise. Pe de o parte, salariile astea mici şi incertitudinile privind locurile de muncă au tăiat apetitul românilor pentru cumpărături pe credit. Pe de altă parte, băncile digeră cu greu un portofoliu imens de credite neperformante: cam o cincime din împrumuturile acordate în perioada euforică a creditării nu mai sunt rambursate. Aşa încât creditele de consum sunt o piesă de colecţie în portofoliul băncilor, care poate fi cucerită de un număr extrem de mic de clienţi, atât de mic încât nu se vede în statistici.
Piaţa de muncă arată un şomaj în creştere, provocat de o deteriorare a economiei. Perspectivele creării de noi locuri de muncă sunt vagi, aproape inexistente. Investiţiile străine directe, cele care au creat locuri de muncă şi au ridicat salariile în perioada explozivă a economiei, între 2006 şi 2008, sunt infime.
În primele şase luni, suma investiţiilor străine directe s-a oprit la o cifră fatidică: 666 de milioane de euro, nici măcar un miliard. Dacă aruncăm o privire în statistica investitorilor, prezentată de Registrul Comerţului, observăm că doar din Cipru au intrat în ţară investiţi în valoare de 273 de milioane de euro. Dar e greu de crezut că oamenii de afaceri ciprioţi au, aşa, un impuls de a investi vânjos în România, acum când la ei criza tăvăleşte piaţa financiară a ţării. Probabil sunt bani plasaţi acolo de românii care au vrut să-şi camufleze averile şi profiturile în ceea ce părea, până în primăvara acestui an, un paradis fiscal.
Tot în zona paradoxurilor se mişcă şi contul curent, acest indicator care măsoară diferenţa între valuta care intră în ţară şi cea care iese. Şi aici avem, iată ce minune, un excedent, un surplus, care însă nu trebuie să ne bucure prea tare. Desigur, s-au mai înviorat plăţile dinspre fondurile europene, însă ceea ce a creat surplusul este frânarea importurilor. În esenţă, scăderea importurilor descrie tot o neputinţă a consumatorilor români de a mai cheltui bani pentru produsele de import.
O economie suspendată în aerul rarefiat al corupţiei, penalizată de investitori pentru asta, evitată de aceştia deoarece nu vor să-şi rişte banii. Cine ar risca investiţii într-o ţară în care marile companii ale statului pot intra peste noapte în insolvenţă? Spectrul declanşării procedurilor de insolvenţă, sport naţional în ultimele 12 luni, îngheaţă apetitul investitorilor de a face afaceri în România, deoarece se tem că pot livra mărfuri sau pot presta servicii care nu vor mai fi vreodată plătite. În tot acest timp, guvernanţii, care înţeleg greu cum e treaba cu economia şi legătura dintre creşterea ei şi bunăstarea cetăţenilor, trăncănesc liniştiţi despre tot felul de fleacuri politice. //
