Pe aceeași temă
Discuţiile legate de buget, care au început să intre în prim-planul dezbaterilor politice, sunt axate în general pe modul cum se împart banii. Se disting câştigătorii de perdanţi, se interpretează politic victoriile de acest gen, se fac comparaţii cu anul precedent şi se încearcă alocarea unor sume pentru diverse obiective susţinute politic sau chiar de importanţă strategică.Desigur, aceste discuţii au importanţa lor. Una mai limitată azi decât altă dată, din cel puţin două motive. Sumele puse în discuţie sunt tot mai mici – de vreme ce bugetul îşi păstrează o structură predeterminată aproape imposibil de modificat. 60% din cheltuieli sunt alocate de la bun început pentru salarii, pensii şi dobânzi. Diferenţa faţă de anul trecut este ca şi inexistentă în privinţa cheltuielilor stricte. Cheltuielile salariale scad pentru 2011 cu un procent din totalul cheltuielilor bugetare, cele cu dobânzile cresc în schimb cu aproape unul, iar cele sociale la fel. Schimbările sunt aproape incrementale comparativ cu anul 2010 şi pare aproape descurajant după atâtea reduceri de venituri şi tăieri de cheltuieli sociale. Dar, faţă de 2009, diferenţa este majoră şi arată mai puţin schimbarea fundamentală care s-a produs (aşteptăm execuţia bugetară pentru 2010 şi 2011 pentru a confirma acest lucru), cât drama socială prin care s-a trecut anul acesta. Măcar să fie cu folos, aşa cum ar părea, comparând cu anul 2009.
Marea modificare vine din cheltuielile salariale, care scad de la 24% din buget la 20. Din păcate, din perspectiva bugetului pare un efort inutil. Scăderea cheltuielilor salariale se compensează cu creşterea cheltuielilor cu dobânzile, aşa că, după un an cumplit de greu, bugetul rămâne din nou blocat în proporţie de 60% cu cheltuielile de salarii, pensii şi dobânzi. Dacă la acestea mai adăugăm transferurile, care s-au triplat faţă de 2009, ajungem la o alocare preliminară a bugetului de aproape 70%. Ceea ce înseamnă că, dacă Legea salarizării unice şi Legea pensiilor devin active, rămân de discutat şi alocat vreo 30% de procente din buget, adică maximum 60 de miliarde de lei. Ce bătaie va ieşi pentru banii aceştia! Concluzia acestor cifre procentuale este că tot efortul lui 2010 riscă să fie în van, în cazul în care constrângerile asumate acum nu vor continua să fie active pentru anii care vin. În cel mai bun caz, eliberarea bugetului de sub propriile sale constrângeri va fi posibilă în anii care vin. Tendinţa actuală însă de a diminua cheltuielile salariale crescând dobânzile şi împrumuturile, fără să le vedem în investiţii (în 2011 bat pasul pe loc la 15% din totalul cheltuielilor), nu schimbă în bine fundamentele bugetare.
Al doilea motiv pentru care discuţiile legate de cum se împart banii bugetului riscă să fie cam depăşite este că certitudinea veniturilor este cam exagerată. Problema bugetului stă mai mult în slaba garantare a veniturilor prognozate, nu în asigurarea cheltuielilor şi aşa predeterminate. Cel mai important semn de întrebare în privinţa veniturilor stă în taxa pe valoarea adăugată. Creşterea netă faţă de 2010 este de 20%. Desigur, anul acesta am avut o majorare a TVA pentru 5 luni, nu pentru 12. De asemenea, se mizează pe faptul că s-a ajuns la fundul sacului în privinţa consumului. E o premisă subţire, pentru o creştere de venituri foarte mare. În plus, toate aceste calcule depind de o creştere economică de 1,5%, cam neconvingătoare. De unde să vină această creştere, aceasta este întrebarea fundamentală a anului viitor şi de ea depind şi veniturile din TVA, şi toate celelalte estimări. Dar dacă ar fi să luăm în calcul un an cu creştere zero, cum sugerează tot mai mulţi, ar însemna, simplu, 10 miliarde de lei buget mai puţin. Cu aceştia, dintr-o dată cheltuielile care se tot dispută în aceste zile se reduc la maximum 50 de miliarde de lei. În jurul acestei sume trebuie să se învârtă toate energiile creative ale organizatorilor bugetului pe 2011. Toate aceste constrângeri pornesc din confirmarea cifrei de deficit bugetar pentru anul viitor de 4,4% PIB. Asta înseamnă doar 24 de miliarde de lei care se pot cheltui în plus faţă de încasări. Şi atâta vreme cât FMI va avea un cuvânt de spus în România, această cifră a deficitului este prognoza cu cea mai mare probabilitate să se împlinească. În fond, dacă dorim ca tot efortul de anul acesta să nu fie unul fără sens, ea trebuie să impună constrângerile anului viitor.
Toate acestea fac ca miza banilor rămaşi să fie una imensă. Tentaţia celor 50 de miliarde de lei pe care statul îi mai poate cheltui pe bunuri, servicii şi investiţii este cu atât mai mare, cu cât suma reprezintă foarte puţin nu doar faţă de necesităţi, ci pentru a satisface o clasă politică cu prea multe şi prea strânse interese de afaceri. Va urma un an în care bătaia pe banul public va fi mai dură ca în orice alt an şi sunt prea puţine mecanisme active care să ne dea încredere în corectitudinea proceselor. //
Taguri:
buget, cheltuieli, Legea pensiilor, Legea salarizarii unitare, TVA.
