Pe aceeași temă
Implicatiile nu stau sub semnul incertitudinilor. Sunt in general previzibile, necunoscuta ramanand doar dimensiunea in care se vor manifesta pentru operatori si, respectiv, consumatori.
Pe piata telecomunicatiilor, Romtelecom - devenit de curand in mod oficial o companie greceasca - pierde monopolul telefoniei fixe, desi evident ramane cel mai important operator. Odata cu liberalizarea pietei, detinatorul retelei - in cazul in speta Romtelecom - este obligat sa puna, contra cost, reteaua la dispozitia altor operatori, care pot practica alte tarife. Costurile la care alti operatori pot folosi reteaua sunt stabilite de o Autoritate de reglementare, care tine cont de conditiile pietei si de cerinta de manifestare a concurentei.
Aceste costuri - pe care in mod firesc noii competitori le doreau cat mai joase si Romtelecom cat mai inalte - au facut obiectul unor disputate negocieri in perspectiva liberalizarii pietei si au fost stabilite de Autoritatea de reglementare la niveluri, pana la urma, considerate rezonabile de ambele parti. Principalii noi competitori sunt companiile de telefonie mobila, societatile de transmisie TV prin cablu, serverii de Internet. Acestia vor inchiria folosirea retelei Romtelecom, urmand a oferi consumatorilor posibilitatea ca, in contul celui ce a inchiriat reteaua, sa telefoneze, evident la tarife mai mici decat cele de la Romtelecom, pentru a face concurenta acestuia. Ca procedura practica, cu un card preplatit, se poate intra, cu un cod, in reteaua computerizata a operatorului si de aici la destinatia dorita. Clientul este in legatura cu operatorul, in timp ce decontarea financiara a conexiunilor telefonice propriu-zise este o problema intre operator (in calitate de inchiriator) si Romtelecom (in calitate de posesor al retelei).
Cunoscandu-se situatia tarifelor de la care se porneste, implicatiile pentru consumatori sunt previzibile. Ca mostenire, convorbirile interurbane au fost considerate exceptionale - spre deosebire de cele intraurbane, apreciate drept necesare si uzuale -, avand tarife ridicate, suprafacturate, iar cele internationale au fost taxate chiar ca un lux, avand tarife prohibitive. Progresul tehnologic a anulat aceste categorisiri si a estompat diferentele. Astfel incat noii operatori se vor repezi pe segmentele care permit scaderi de tarife: adica interurbanele si mai ales internationalele.
Prin concurenta ce se va deschide, se apreciaza ca tarifele la convorbirile interurbane vor putea scadea in medie cu 30%, iar cele la convorbirile internationale chiar cu 50%. In schimb, s-ar putea ca tarifele la convorbirile intraurbane, pana acum subfacturate, sa creasca cu circa 20%.
Adevarata liberalizare a telecomunicatiilor se va produce insa in momentul in care pe piata transmiterii mesajelor vor intra efectiv societatile care au retele computerizate proprii, aparte de cea a Romtelecom, folosita acum in telefonia fixa si, prin incidenta, ca vector Internet. Sunt cateva asemenea societati, care, dupa indelungate si costisitoare investitii in retele proprii, isi pregatesc intrarea pe piata: Societatea Romana de Radiolocatie, CFR, Posta Romana, Societatea Electrica, precum si puternice companii de cablu care au iesiri directe pe satelit.
Consumatorii se pare vor fi marii avantajati: vor avea la dispozitie servicii mai multe, dar pe ansamblu vor plati mai putin. Exista insa din pacate un segment major care va ramane inca un timp - nu se stie cat! - in conul de umbra: mediul rural. Practic nici unul dintre noii competitori nu proiecteaza sa ia in atentie mediul rural, ca de altfel si fostul unic operator, Romtelecom.
Motivele sunt bine cunoscute si inca opereaza: investitii relativ importante, piata insa subtire (din cauza saraciei si locului masiv pe care il ocupa relatiile de troc si de economie de tip natural in satul romanesc actual).
Mai putin spectaculoase, dar nu mai putin interesante sunt implicatiile liberalizarii indirecte pe care o va constitui conectarea sistemului energetic national la cel al Uniunii Europene. Pentru consumatori implicatiile vor fi minime si din punctul de vedere al preturilor, si din punctul de vedere al calitatii. Dar pentru unitatile de productie din sistem s-ar putea ca efectele sa fie serioase, poate chiar dramatice in unele cazuri. In principiu, un mare consumator industrial, de pilda, isi va putea gasi un furnizor de energie electrica din Uniunea Europeana.
Desigur, daca are bani si constata ca il poate costa mai putin decat aprovizionandu-se din Romania. Furnizorul extern livreaza cantitatea convenita in sistemul energetic romanesc si acesta este obligat sa o puna la dispozitia clientului industrial roman. Intrucat, in mod evident, nu poate fi vorba in asemenea cazuri decat de clienti romani solvabili si bun-platnici, o extindere a fenomenului ar insemna o imputinare a bun-platnicilor catre producatorii romani de energie, care ar putea ramane astfel si mai captivi decat sunt la mana rau-platnicilor traditionali.
Nu este o implicatie de neglijat, avand in vedere starea generala a sistemului energetic national, impovarata de lipsa de eficienta, de precaritatile in ce priveste resursele de finantare, de nevoile stringente de reabilitari si modernizari, si confruntata cu anomalia cresterii tarifelor la cereri de consum in scadere.
