Pe aceeași temă
Îngheţarea rambursării ratelor de credit, idee lansată de Mircea Geoană, este extrem de controversată.
Îngheţarea pentru un an a rambursării ratelor de credit de către firmele mici şi mijlocii a pus pe jar comunitatea oamenilor de afaceri, bancherii şi Banca Centrală.
Ideea, de inspiraţie italiană, a fost lansată în conjunctura bătăliei electorale de către Mircea Geoană, candidatul Partidului Social Democrat, şi s-a bucurat atât de susţinerea, firească, a oamenilor de afaceri, cât şi de sprijinul cercului de prieteni din sistemul bancar.
Modelul italian presupune, în esenţă, ca firmele cu un istoric de plată bun, care nu au întârzieri şi care pot dovedi că afacerile lor au fost direct afectate de criză, să poată fi păsuite pentru 12 luni de la plata unui credit, dar să-şi achite la timp dobânda şi comisioanele bancare asociate acestuia.
Există însă suspiciunea că modelul este greu de aplicat în România, deoarece, spre deosebire de Italia, unde guvernul a susţinut băncile în nevoie şi le promite acum facilităţi fiscale, autorităţile noastre nu au nimic la schimb. În plus, păsuirea ar putea seca banii pentru credite noi.
Un cadou inutil
„Este o idee cu caracter politic. Chiar şi în Italia băncile au intrat voluntar în schema de păsuire a datoriilor. De altfel, este dreptul băncilor să se ralieze unei asemenea propuneri, mai ales dacă ea ar fi însoţită de acadele fiscale“, spune consultantul financiar Bogdan Baltazar, fost preşedinte al BRD-Société Générale. „Orice bancă responsabilă îşi ajută clienţii atunci când aceştia au dificultăţi, dar o intervenţie a statului în afaceri private este neconstituţională”, susţine Baltazar.
„Unele bănci aplică deja ideea. De altfel, orice bancă bună analizează fiecare client, face aşa-numita restructurare a creditelor şi încearcă să nu lase să moară un client bun. Dar a obliga băncile să participe la o acţiune de păsuire a rambursării creditelor este, până la urmă, neconstituţional, deoarece se încalcă proprietatea privată. Nu poţi să aduci îngrădiri suplimentare, nu poţi să restrângi dreptul băncilor de a-şi conduce propria politică de creditare, desigur, conform reglementărilor BNR. Sper ca BNR să nu intervină în această chestiune, care este rezultatul exclusiv al unei negocieri şi al unei înţelegeri între parteneri de afacere.
Ar fi un cadou nefiresc, aproape tot atât de inutil ca şi neimpozitarea profitului reinvestit“, adaugă Baltazar. El spune că implicarea asociaţiei bancherilor în susţinerea acestei idei este exagerată. „N-are voie Asociaţia Română a Băncilor să angajeze băncile la aceste chestiuni, este doar o umbrelă pentru discuţii. ARB nu are competenţa de a se implica în chestiuni de fond, cum sunt politicile de creditare“, consideră Baltazar, fost vicepreşedinte al ARB.
Analistul economic Matei Păun consideră însă că măsura ar fi bună şi susţine că băncile româneşti nu ţin cont de realitatea economică, iar faptul că nu au primit ajutorul direct al statului, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, nu înseamnă că n-au avut de câştigat în afacerile lor cu acesta. „Sectorul bancar românesc nu a primit nici facilităţi fiscale, nici bani de la buget, însă a câştigat mult de pe urma finanţării deficitului fiscal. Ele iau bani din piaţă pentru care plătesc o dobândă de 8-8,5% şi împrumută statul cu 10% sau chiar mai mult. Acesta este un cadou pe care statul îl face băncilor care câştigă fără să-şi asume niciun risc de creditare, fără să cheltuiască bani în plus“, a observat Păun.
Bancherii se abţin deocamdată de la comentarii, deoarece consideră că nu sunt clare elementele acestei propuneri despre care Geoană declara că va fi adaptată la „realităţile româneşti“.
„Vom comenta propunerile atunci când ARB le va finaliza. Deocamdată sunt neclare, este evident că sunt foarte multe probleme care trebuie lămurite în această privinţă“, spune Patrick Gelin, preşedintele Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD) Groupe Société Générale. În opinia lui Andreas Treichl, preşedintele Erste Bank, grup financiar care controlează Banca Comercială Română, „orice soluţie bine articulată, menită să sprijine revigorarea economiei româneşti este salutară. În acest caz particular, aşteptăm ca propunerea să ia o formă concretă pentru a putea analiza impactul asupra noastră şi a clienţilor“.
Modelul francez n-a sedus politicienii
Comunitatea oamenilor de afaceri susţine ideea în speranţa că ea ar salva de la faliment multe firme care au probleme declanşate de criza economică. „Dacă aştepţi ca multe firme a căror piaţă s-a comprimat temporar să dea faliment, atunci nu vei mai avea contribuabili atunci când economia îşi va reveni“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El admite însă că ar fi fost poate mai eficientă apariţia instituţiei mediatorului bancar, propunere pe care AOAR a pus-o pe masa comunităţii bancare, fără rezultat însă. „Modelul francez, al mediatorului bancar, ar fi soluţionat multe dosare de creditare, dar el nu a fost agreat. Fiecare măsură acceptată de toată lumea este bună, până acum n-am văzut însă nimic concret“, a adăugat Pârvan.
Costurile bumerang
Modelul italian s-ar putea dovedi însă o armă cu două tăişuri, deoarece păsuirea ar avea exact efecte opuse intenţiilor, avertizează Baltazar. „Principalul este banul băncilor. Dobânda şi comisionul sunt sursele de acoperire a cheltuielilor şi de obţinere a profitului. O blocare mai mare de resurse ar avea ca efect scăderea posibilităţii de creditare a băncilor. Dacă nu-şi mai văd banii înapoi din ceea ce creditează, băncile sunt obligate să iasă pe piaţă şi să plătească dobândă pentru banii noi atraşi, asta în locul celor pentru care au plătit deja“, spune Baltazar. Un posibil efect ar putea fi şi creşterea dobânzilor asociate creditelor noi, însă este greu de crezut că băncile vor putea reacţiona aşa, spune Baltazar. În definitiv, „de ce să creşti dobânda creditelor noi pentru a păsui rambursarea vechilor împrumuturi?“. //
Politica modelului orb
Firmele vând mai puţină marfă, încasează cu mari sincope datoriile de la furnizori şi au în permanenţă nevoie de bani pentru plata taxelor şi a datoriilor către bănci. Lipsa banilor exercită o presiune puternică asupra firmelor mici şi mijlocii şi amânarea unor obligaţii de plată pare tentantă. Aşa a apărut modelul italian în piaţa electorală românească. Candidatul PSD a prezentat, modest, modelul italian, descris sumar, exact atât cât se aflase din presa italiană. Mircea Geoană nu a explicat însă cum a fost posibil ca guvernul italian să medieze un aranjament naţional între bancheri şi clienţii lor.
Sub bagheta ministrului Economiei, Giulio Tremonti, grupul de lobby al oamenilor de afaceri italieni, Confindustria, şi asociaţia băncilor din Peninsulă au semnat un pact privind păsuirea, pentru un an, a creditele firmelor cu dificultăţi. Implicarea viguroasă a guvernului italian în chestiune se explică atât datorită promisiunii acestuia că va oferi, la schimb, unele facilităţi fiscale, cât şi gestului de a prelua de la bănci creditele neperformante.
Sigur că băncile sunt dispuse să-şi asume riscuri dacă guvernul le acoperă spatele şi, mai mult, le susţine la greu. La noi, nu este însă cazul, deoarece a trebuit să negociem cu băncile străine să nu-şi scoată banii din ţară, deci guvernul are puţine argumente în medierea unor înţelegeri între bănci şi clienţii lor.
Nimeni nu contestă veritabilul balon de oxigen pe care l-ar primi firmele dacă s-ar aplica şi la noi modelul italian. Trebuie să nu-l aplicăm în orb, fără a analiza riscurile unei economii mult mai fragile decât cea din Italia. Trebuie măsurat riscul ca băncilor să le rămână mai puţini bani la dispoziţie sau să aibă costuri mărite, ceea ce îi va afecta pe toţi clienţii, inclusiv persoanele fizice.
Implicarea imediată a prim-viceguvernatorului băncii centrale, Florin Georgescu, în ceea ce este de fapt o propunere cu parfum electoral este, probabil, departe de statutul neutru atât de folositor BNR.
În definitiv, BNR n-a sărit în acţiune la propunerea AOAR privind mediatorul bancar, instituţie care rezolvă cam aceleaşi probleme. Însă modelul francez nu avea un vector politic să-l ridice. //
