Pe aceeași temă
Acest simtamant degenereaza adesea in aprecieri neprofesionale fara acoperire - mai mult de rezonanta politica -, cum ca importurile alimentare ar fi ajuns sa reprezinte 60-70% din consum. Din fericire, deocamdata este vorba doar de o senzatie, si nu de o realitate, chiar si numai tinand cont de faptul ca, in timp ce simtamantul cu pricina se creeaza pe baza situatiei din marile orase, aproape jumatate din populatia tarii traieste in mediul rural, unde se practica masiv autoconsumul.
Dincolo de interpretarile politice interesate, plasarea sub semnul uzualului a cresterii importurilor alimentare este facuta mai curand in raport cu o ipotetica pozitie a Romaniei in plan agricol international decat in raport cu situatia reala a agriculturii romanesti.
Liberalizarea comertului exterior dupa 1990 era absolut normal sa produca o crestere abrupta si masiva a importurilor la acele sortimente alimentare care nu se produc in general sau sezonier in Romania (precum tropicale sau alte fructe), importuri interzise practic pana atunci. In ce priveste restul alimentelor, ceea ce s-a intamplat in domeniul importurilor s-a datorat aproape exclusiv diferentelor de competitivitate.
Agricultura romaneasca este profund ineficienta, atat din cauza faramitarii exploatatiilor agricole, cat si din cauza costului extrem de ridicat a tot ceea ce reprezinta aport al industriei in cadrul produselor agricole (ingrasaminte, lucrari agricole, echipamente etc.). Doar costul infim al fortei de munca agricole in Romania mai face ca unele produse alimentare romanesti sa tina pasul concurential cu produsele straine.
Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agro-alimentare romanesti este pusa insa in evidenta nu atat de tendintele la import, ci mai degraba de prabusirea exporturilor de produse agro-alimentare. Nivelul acestora in anul 2000 nu mai reprezenta nici un sfert din cel consemnat anual inainte de 1989. Cea mai probabila explicatie este ca in trecut Romania reusea sa vanda sub costuri respectivele produse - fapt greu evidentiabil in conditiile inconvertibilitatii monedei nationale -, dar un asemenea lucru a devenit mereu mai dificil in conditiile liberalizarii preturilor si comertului exterior, convertibilizarii leului si desprinderii din devalmasie a producatorilor si comerciantilor, cand au iesit la iveala treptat si n-au mai putut fi ignorate raporturile pret-costuri, iar pierderile la export, daca existau, n-a mai fost cine sa le finanteze. In orice caz, deficitul de aproape 800 milioane dolari anual la care s-a ajuns in comertul cu produse agro-alimentare este cauzat nu atat de capacitatea de crestere a importurilor, ci de caderea dramatica a exporturilor.
Privind la rece si nu emotional, Romania nu este o exceptie, ci confirma o regula: tarile subdezvoltate (si Romania este, ne place - nu ne place, o tara subdezvoltata) sunt, din exact motive de slaba competitivitate a produselor agro-alimentare, importatoare nete, si nu exportatoare nete, adica importa mai mult decat exporta astfel de produse.
Romania, nu de azi, de ieri, importa mai mult decat exporta produse alimentare! Odata scoasa de sub clopotul izolarii si aruncata in competitia internationala, prin liberalizarea comertului exterior din 1990, era inexorabil ca agricultura romaneasca sa fi dat in nas, mai devreme sau mai tarziu, din cauza lipsei de competitivitate.
In conditiile existente, cele mai importante tendinte pe care le pun in evidenta statisticile in ce priveste importurile alimentare nu trebuie sa mire. In masura in care competitivitatea produselor romanesti a ramas constanta - si de fapt foarte scazuta -, importurile alimentare au urmarit fidel curba consumului. Atat timp cat consumul alimentar, estimat prin vanzarile in comertul cu amanuntul, a crescut, au sporit si importurile.
Dimpotriva, cand acesta s-a prabusit, in conditiile politicii de restrangere a destabilizatoarelor dezechilibre interne si externe, si importurile au scazut.
Ramane un mare semn de intrebare daca Romania are, sau nu, a-si arunca debila si dezorganizata agricultura in aventura dezarmarii vamale: pentru ca, daca o face, evident isi scoate din joc producatorii proprii, iar daca nu o face, pierde orice sansa de a-i obliga sa se competitivizeze vreodata.
In orice caz, importurile au devenit, in atatea cazuri, in functie de situatie, de la un an la altul, un factor de reglare a pietei interne, in absenta de fapt a unei organizari serioase si stabile a acesteia, cum s-a intamplat si s-a repetat in ce priveste carnea, uleiul, zaharul si oteturile.
Romania nu va putea inversa actualele tendinte de scadere a exporturilor si de crestere a importurilor de produse alimentare pana cand nu va reusi sa-si competitivizeze cat de cat agricultura.
Lucru care nu se va putea produce insa decat pe termen lung, pentru ca nu e vorba doar de agricultura, ci si de industrie, furnizorul principalelor "input"-uri agricole. Ceea ce se poate face la un orizont de timp nu prea indepartat este punerea cat de cat pe picioare a unei industrii de prelucrare a produselor agricole primare, pentru ca, in buna masura, din cauza gradului extrem de scazut de procesare, produsele romanesti sunt scoase acum din joc nu numai de pe pietele externe, dar si de pe piata interna!
