O toamnă decisivă pentru Grecia

În esenţă, Grecia nu vrea să iasă din zona euro, ba chiar a făcut eforturi inimaginabile să rămână în ea.

Va fi un început de toamnă fier­binte pentru spaţiul monedei uni­ce, cu Grecia în prim-planul dis­cuţiilor şi analizelor, cu o Spanie care continuă să con­sume bani pen­tru a-şi salva re­giunile de la fa­li­ment şi pentru a-şi ţine în viaţă băncile şi cu o Ita­lie care achită, lu­nar, nota de plată a unor decade de risipă. Între timp, Irlanda şi-a re­ve­nit, iar Portugalia este prea mică pentru a ţine prima pagină a zi­a­relor. Dacă lucrurile merg rău, Li­sabona este o victimă colaterală. Octombrie va fi, probabil, luna de­cisivă în care se vor arunca za­rurile pentru viitorul Greciei.

Un abandon de 1 trilion

Chestiunea eventualei ieşiri a Gre­ciei din zona euro a încins spi­ri­tele în ultima vreme. O serie de comentarii ale unor figuri im­por­tante din zona euro cum că o even­tuală ieşire a Greciei din clu­bul monedei unice ar fi o pro­ble­mă gestionabilă, deşi n-ar fi de dorit, a inflamat speculaţiile. Nu toată lumea consideră însă că exit-ul Greciei din zona euro ar fi chiar gestionabil. S-au derulat scenarii în mai toate birourile ana­liştilor din băncile şi din ins­titutele financiare ale lumii. Epu­izată de efort, toată această su­flare intelectuală a lumii fi­nan­ciare a conchis, ezitant, că nu se poate estima cu precizie o factură cât de cât corectă a eve­ni­men­tu­lui. Economiştii prestigiosului Institute of International Fi­nan­ce au estimat că un eventual exit al Greciei ar putea costa zona eu­ro în jur de 1.000 de miliarde de euro. Toată lumea pierde, în­ce­pând cu Banca Centrală Eu­ro­peană, băncile germane, franceze şi elveţiene şi continuând cu Spa­nia, Portugalia şi restul grupului de ţări cu probleme create de in­flamarea datoriei publice.

Estimările acestea au fost oa­re­cum confirmate ulterior de alţi analişti, care, mai precaut, au considerat că pierderile unui ase­menea exerciţiu ar depăşi lejer un trilion de euro, deşi, spun ei, nu pot fi estimate toa­te efectele ne­ga­tive. Ar fi un şoc greu de măsurat, care ar depăşi atât graniţele zonei eu­ro, cât şi forţa dis­tructivă a pră­bu­şi­rii băncii ame­ri­cane de in­ves­tiţii Leh­man Brothers, vă amintiţi, eve­nimentul care a declaşat ofi­cial criza globală actuală în sep­tembrie 2008.

Deşi interesele speculative se uită insistent la zona euro, o even­tu­ală alungare a Greciei ar pune sub presiune şi alte state în­glo­date până peste cap în datorii, cum sunt, de pildă, Statele Unite ale Americii sau Japonia, de­oa­rece ar deveni clar că, dincolo de un anumit prag al datoriei pu­blice, apar costuri imense care pe­nalizează risipa. Iluzia că o ţară cu o monedă flexibilă îşi poate uşura povara exerciţiului de scu­turare de datorii prin de­va­lo­ri­zarea monedei scapă din vedere preţul acestuia: haos în pieţele financiare, pericolul inflamării in­flaţiei şi scăderea puterii de cum­părare a cetăţenilor. Împreună, aceste efecte pot asasina spe­ran­ţele de creştere economică ale ţării care încearcă să-şi uşureze povara datoriilor prin de­va­lo­ri­zarea monedei şi pot instala in­fernul în pieţele financiare, ceea ce ar desăvârşi criza începută în 2008.

Încă 2 ani cu Troika

Grecia nu vrea însă să iasă din zo­na euro. Spaima că asta s-ar pu­tea întâmpla aproape că a golit cuferele băncilor sale, deoarece ce­tăţenii şi firmele şi-au trans­fe­rat valuta în afara ţării. După doi ani şi jumătate de proteste, greve şi ciondăneli politice, grecii au obo­sit, iar liderii lor au înţeles că nu pot gestiona un exit fără a de­clan­şa o dramă naţională lipsită de ori­zontul vreunei soluţii. Pre­mierul Antonis Samaras s-a aflat săptămâna trecută într-un tur­neu explorator, în care a încercat să convingă partenerii europeni că Greciei i-ar trebui o prelungire cu doi ani a acordului cu Troika finanţatoare, alcătuită din Fondul Monetar Internaţional (FMI), Ban­ca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană. Unul dintre argumentele sentimentale ale Gre­ciei este acela că suita de ale­geri succesive a produs o deraiere a programului negociat cu Troika de la scopul iniţial.

În viziunea Atenei, o relaxare a pasului austerităţii ar putea avea ca efect o reluare, înceată, a creş­terii economice, aşa încât, la fi­nalul unui ciclu de 7 ani, prin 2020, economia să se aşeze pe o traiectorie de creştere, într-un ritm anual de 3,7%. În condiţiile unui scenariu în care Troika ex­tinde cu doi ani actualul program de finanţare, se presupune ca efor­tul de tăiere a cheltuielilor să fie împrăştiat pe mai mult timp, de­venind oarecum suportabil. Da­toria publică ar putea ajunge, în 2020, la un nivel de 108% din pro­dusul intern brut (PIB), es­ti­mează Gikas Hardouvelis, eco­no­mistul şef al Eurobank EFG Group.

Pentru ca acest scenariu să fie acceptat de parteneri este, însă, nevoie de acţiune vizibilă din par­tea Greciei.

Deocamdată, Grecia şi-a în­de­pli­nit, timid, ţinta de deficit bu­ge­tar. În prima jumătate a anului, statul elen şi-a redus cu 12,9% cheltuielile, comparativ cu ace­eaşi perioadă din 2011. Tăierea salariilor şi pensiilor şi reducerea cheltuielilor administraţiei de la Atena a avut ca efect obţinerea unui deficit minuscul, de numai 490 de milioane de euro. Ceea ce pare un succes este însă o vic­torie „à la Pirus“, deoarece, la fel ca în România, reducerea fac­turii de cheltuieli a statului s-a produs prin amânarea unor plăţi către diverşi furnizori de bunuri şi servicii, prin producerea deci a celebrelor arierate.

Obţinerea unei noi tranşe de îm­prumut este condiţionată, de­o­camdată, de aplicarea reformelor ample în piaţa muncii. Aceste reforme ar putea avea un efect imediat negativ asupra economiei sale, deoarece influenţează ne­ga­tiv câştigul oamenilor şi, prin ri­coşeu, reduc consumul, iar eco­nomia Greciei este intens de­pen­dentă de consumul intern, care reprezintă cam 70-75% din PIB. Pe termen lung însă, spune Har­douvelis, efectele sunt mi­ra­cu­loase şi merg de la revirimentul economiei până la refacerea, treptată, a încrederii in­ves­ti­to­rilor în Grecia.

Partenerii europeni mai aşteaptă şi declanşarea programului de privatizare, care prin el însuşi ar putea hrăni bugetul, aduce in­ves­tiţii şi ar stimula economia. To­tuşi, conjunctura actuală este ne­favorabilă vânzării în câştig a vre­unui pachet de acţiuni la o com­panie elenă, ceea ce poate explica ezitările guvernanţilor şi amâ­na­rea programului.

Un coş de bani neatins

Grecia mai poate avea acces la puşculiţa fondurilor europene. Ea are la dispoziţie fonduri struc­turale şi de coeziune în valoare de 20 de miliarde de euro, însă birocraţia stufoasă şi in­ca­pa­ci­tatea bugetului sleit de a susţine cofinanţarea fac dificil accesul la aceşti bani. Totodată, Banca Eu­ropeană de Investiţii este pre­gă­tită să finanţeze proiecte greceşti, dacă acestea sunt creionate.

În esenţă, Grecia nu vrea să iasă din zona euro, ba chiar a făcut eforturi inimaginabile să rămână în ea. Într-un clasament al Or­ga­nizaţiei pentru Cooperare şi Dez­voltare Economică (OCDE), Gre­cia s-a plasat pe primul loc într-un lot de 30 de ţări în termenii reformelor, spunea recent, la Bu­cureşti, Constantine Papado­pou­los, secretarul general al Mi­nis­terului Elen al Afacerilor Externe. „Am recuperat jumătate din com­petitivitatea noastră. Am plă­tit un preţ uriaş în lupta pen­tru re­câştigarea rolului nostru na­ţi­o­nal. Ţara noastră a fost sus­ţi­nu­tă de zona euro şi alegerea noas­tră fundamentală este eu­ro­pea­nă“, a adăugat Papado­pou­los.

Deşi ancorarea în zona euro este condiţionată de ţinerea în frâu a cheltuielilor şi de continuarea reformelor, inclusiv de aplicarea lor, liderii europeni nu-şi doresc neapărat o alungare cu năbădăi a Greciei din club. Iată de ce can­celarul german Angela Merkel a recomandat politicienilor ger­mani să comenteze prudent ches­tiunea greacă. În chestiunea unui exit al Greciei, spune Paul Do­no­van, economist şef al grupului financiar elveţian UBS, „po­li­ti­cienii şi-au pierdut simţul te­rorii, au pierdut orice înţelegere a realităţii economice“. În opi­nia sa, nu există niciun zid care să protejeze Europa – şi, mai apoi, lumea – de o catastrofală ieşire a Greciei din zona euro. Iar dacă ar exista aşa ceva, adaugă Donovan, acel zid ar fi construit din lemn uscat de cea mai bună calitate, îmbibat cu benzină. De altfel, în urmă cu un an, când UBS evalua costurile economice, sociale şi politice ale unui exit al Greciei, se întrezăreau nu doar pierderi de bani, ci, atenţie, pe­ri­cole de dezmembrări ale unor state europene, acompaniate de vii revolte sociale.

Dar această lucidă privire arun­cată asupra dezastrelor pe care le-ar putea provoca o alungare a Greciei nu înseamnă că statul elen va primi bani necondiţionat. Dimpotrivă, va trebui să-şi adap­teze finalmente economia la rit­mul european. //