Pe aceeași temă
Guvernul şi-a evaluat modul în care a coordonat pachetul de măsuri anticriză şi a ajuns la concluzia că a reuşit să pună în practică cea mai mare parte a conţinutului acestuia.
Pachetul de măsuri anticriză s-a coagulat cu oarecare dificultate, după ce guvernul a cerut mediului de afaceri să vină cu propriile propuneri. Unele dintre propunerile comunităţii oamenilor de afaceri erau nerealiste, altele imposibil de finanţat de către un buget care era condamnat de criză la austeritate. Negocierile pentru conţinutul pachetului de măsuri anticriză explică şi întârzierea cu care s-a conturat acesta. Practic, pachetul de măsuri anticriză a apărut în preajma negocierilor acordului cu Fondul Monetar Internaţional, în urmă cu aproximativ 100 de zile, care a încurajat măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.
În esenţă, pachetul anticriză are trei tipuri de măsuri: de relansare a economiei, de protecţie a categoriilor sociale vulnerabile şi de finanţare a economiei.
Bani pentru infrastructură
Relansarea economiei se bazează într-o proporţie mare pe injectarea a 37,9 miliarde de lei (aproximativ 9 miliarde de euro) în infrastructură, sumă care reprezintă aproximativ a cincea parte din bugetul statului şi 7% din produsul intern brut (PIB) estimat al României. Premierul a spus că statul a cheltuit în şase luni o treime din aceşti bani – respectiv 12,5 miliarde de lei –, însă, pentru a evalua eficienţa programului, este necesară o transparenţă completă a cheltuielilor.
„Chetuirea banilor bugetului pentru investiţii e o soluţie anticriză bună, însă acum cât de eficiente sunt aceste cheltuieli, pentru ce fel de investiţii sunt alocate?“, ne-a declarat Nicolaie Alexandru Chidesciuc, economist şef al ING Bank România.
Efectele injecţiei de bani în economie nu se văd însă imediat, spun analiştii, ci de-abia anul viitor. „Impactul finanţării infrastructurii se va observa după 2010, dacă se începe acum. În general, în investiţiile în infrastructură e o inerţie care face ca efectele să se vadă în timp“, spune Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR).
În plus, existenţa unui plan de investiţii în infrastructură pe care şi l-a asumat guvernul coagulează alte finanţări de la instituţiile financiare internaţionale, inclusiv accesarea fondurilor europene, a observat Anghel.
Bugetul nu susţine facilităţi fiscale
Capitolul dedicat relansării economiei are însă şi o restanţă: neimpozitarea profitului reinvestit, chestiune care sensibililează mediul de afaceri. Întârzierea aplicării măsurii pe care guvernul a acceptat-o se datorează lipsei unui acord din partea Comisiei Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Guvernul încă mai speră că ar putea aplica măsura în al doilea semestru al anului, însă mai ales FMI ar putea respinge propunerea, doarece consideră că România nu-şi permite să ofere facilităţi fiscale într-un an în care va avea un deficit bugetar masiv.
Din păcate, recesiunea creează un cerc vicios în care dificultăţile cărora le fac faţă companiile se reflectă în bugetul de stat, care primeşte mult mai puţini bani faţă de programul pe care şi-a croit cheltuielile. Ministerul Finanţelor estimează că în acest an va încasa cu 12 miliarde de lei mai puţini bani decât şi-a planificat, ne-a declarat secretarul de stat Gheorghe Gherghina. Spectrul unor încasări sub aşteptări la bugetul statului se contura clar încă de la începutul anului, ceea ce explică în mare parte de ce pachetul de măsuri anticriză nu conţine şi facilităţi fiscale, o armă utilizată de toate marile economii ale lumii în lupta cu recesiunea.
„Nu ştiu în ce măsură ar trebui să ne concentrăm acum pe acordarea unor facilităţi fiscale, chiar dacă situaţia economică arată prost, pentru că nu ne putem permite. Deşi rezultatul investiţiilor în infrastructură, de pildă, nu se vede imediat, ele îţi pot ajuta economia, facilităţile fiscale au şi un revers al medaliei; trebuie inversate. Dai facilităţi fiscale într-un an, dar anul viitor te vezi nevoit să ridici taxele ca să recuperezi ce ai cheltuit atunci“, avertizează Chidesciuc.
Pe altă parte, spune Anghel, „guvernul a moştenit un deficit bugetar masiv şi o factură de cheltuieli salariale încărcată peste posibilităţi. Îngheţarea salariilor trebuia făcută de mult“.
Setul de măsuri pentru finanţarea economiei, care debutează cu achitarea datoriilor către firme, urmată de compensarea taxei pe valoarea adăugată şi completată de programul „Prima casă“ pare aproape complet. Îi lipseşte doar capitalizarea CEC Bank, care are nevoie şi ea de acordul Executivului Uniunii Europene. Deocamdată, CEC Bank şi-a capitalizat o parte din profit, injecţie în valoare de 230 de milioane de lei. Restanţa acestui capitol este chestiunea legislaţiei parteneriatului public-privat, pe care comunitatea oamenilor de afaceri o consideră o componentă estenţială pentru susţinerea investiţiilor în infrastructură.
Partea de protecţie a categoriilor sociale vulnerabile din pachetul măsurilor anticriză nu are restanţe. Guvernul a instituit pensia socială minimă, a urcat pensiile cu 2% de la 1 aprilie şi a decis să le majoreze cu 3% de la 1 octombrie, a compensat medicamentele în proporţie de 90% pentru persoanele cu pensii mai mici de 700 de lei.
Deşi pare imposibil de evaluat deocamdată efectul pachetului de măsuri iniţiat de Cabinetul Boc, un lucru este clar: fără existenţa lui, FMI nu semna vreun acord cu România, iar în lipsa acestuia leul se prăbuşea, investitorii ocoleau ţara, fondurile europene îngheţau, iar Banca Europeană de Investiţii şi colega ei, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) nu ne alocau niciun euro.
Fără artilerie grea, dar cu capcane electorale
Deşi nu este prima oară când România face faţă unei recesiuni economice, aplicarea unui program articulat de măsuri anticriză este o premieră pentru autorităţile de la Bucureşti. E adevărat că şi fostul Cabinet liberal a prezentat, la finalul anului trecut, după ce s-a lămurit că economia nu mai „duduie“, o schiţă de măsuri anticriză, căreia criticii îi reproşau că este pur şi simplu o manevră electorală. Considerând că România va rezista în faţa crizei globale, Cabinetul Tăriceanu îşi propunea să injecteze minimum 10 miliarde de euro în următorii patru ani pentru investiţii în economie, să micşoreze cota de asigurări sociale (CAS) cu 10% şi să aloce 220 de milioane de euro pentru construcţia de locuinţe sociale.
Pus în situaţia să gestioneze o criză în plină desfăşurare, care a atacat brutal chiar veniturile bugetului de stat, Cabinetul Boc a păstrat din schiţa fostului guvern doar suma de 10 miliarde de euro dedicată investiţiilor, pe care a decis să o injecteze în economie într-un singur an. Cu vistieria goală, Cabinetul Boc a ignorat sugestiile de reducere a CAS şi a căutat stimulente care nu presupun mari cheltuieli din bugetul statului, de tipul mecanismului de garantare a creditelor ipotecare din programul „Prima casă“.
Din păcate, România nu-şi permite reducerea fiscalităţii, artileria grea a marilor economii în lupta cu recesiunea, din cauza unui buget de mică amploare, subţiat şi mai mult de reducerea încasărilor. Nu poate fi vorba nici de injectarea în economie a unor sume consistente de bani, după modelul german, din acelaşi motiv. Iată de ce sunt îngrijorătoare unele intenţii cărora le dă târcoale liderul PSD, Mircea Geoană, de a prelua în prăvălia statului „o mare bancă şi o companie mare energetică“. E vorba, probabil, de „răscumpărarea“ BCR şi Petrom. Numai că, oricât de tentantă poate fi ideea, ca mesaj pentru electoratul naţionalist, reversul medaliei este risipa. Statul român nu-şi va putea permite în următorii trei ani să cheltuiască vreun leu pe aşa ceva, deoarece a intrat în chingile procedurii de deficit excesiv a Comisiei Europene şi i se cere să revină la nivelul de deficit de 3% din PIB în 2011, nu de altceva, dar în caz de nereuşită ratează calendarul de adoptare a euro.
