Redevențele: echitabile pentru toate părțile sau ștreang pentru investiții?

Va fi finalizat în curând proiectul legii care reglementează regimul redevențelor. O lege care ar trebui să găsească o formulă de echilibru rezonabilă între nevoile bugetare imediate și interesele geostrategice pe termen lung în domeniul energiei.

La baza relației statului cu economia pri­va­tă trebuie să stea un sistem legislativ și fis­cal care să se construiască pe câteva prin­ci­pii clare, ușor de înțeles, de aplicat și de res­pec­tat de ambele părți. Într-o astfel de ecuație, un ast­fel de cadru de re­gle­men­tare și taxare trebuie să realizeze un echilibru în­tre interesele a trei părți fun­da­mentale: 1) cetățenii, deși cel mai adesea ei sunt uitați, deci consumatorii; 2) economia privată a țării, com­paniile producătoare și fur­ni­zorii de servicii, „piața“, cum se spune generic; 3) statul însuși, cu întreaga sa structură administrativ-birocratică pe care o putem reduce la un concept sim­plu, și anume la bugetul public. Dacă vor­bim de industria de petrol și gaze, o in­dus­trie strategică, importantă – poate cea mai importantă a României –, echilibrul din­tre cele trei părți mai sus menționate tre­buie realizat mai ales când vine vorba de spațiul fiscal și de sistemul de re­de­ven­țe, taxe și impozite la care este supusă in­dus­tria. În cazul redevențelor, regimul a­ces­tora trebuie să răspundă atât nevoilor sta­tu­lui, cât și nevoilor industriei și con­su­ma­to­rilor­. Din perspectiva con­su­ma­to­rului, trebuie să fie realizate siguranța a­pro­vizionării și accesul competitiv la pro­dusele energetice. Din perspectiva sec­to­ru­lui de petrol și gaze, sistemul trebuie să re­pre­zinte și să ofere un cadru de re­gle­men­tare și un sistem fiscal care să asigure continuitatea producției, continuarea pro­gra­me­lor de investiții care dau sus­te­na­bi­li­tatea producătorilor, precum și ma­xi­mi­zarea valorii investiției pentru acționari.

Ne apropiem de o finalizare a pro­iec­tului noii legi care va sta­bili sistemul de redevențe pen­tru resursele naturale, mai ales pen­tru petrol și gaze. Până acum, atât Agenția Națională pentru Re­sur­se Minerale (ANRM), cât și echipa de la Ministerul de Finanțe au anunțat că pro­iec­tul va avea la baza filosofiei sale toc­mai această ecuație de echilibru, de câștig al tuturor părților implicate: consumatori, pro­du­cători, buget public. Recent, Gheor­ghe Duțu, președinte al ANRM, a precizat într-un interviu pentru Mediafax că so­cie­tă­țile care vor face explorări/exploatări la mare adâncime în largul mării, precum și com­pa­niile cărora le vor fi concesionate peri­me­tre epuizate vor beneficia de re­du­ceri ale unor taxe. Prin această declarație, șeful ANRM confirmă că echipa comună a ANRM și a Ministerului Finanțelor Pu­bli­ce semnalează faptul că noul regim fiscal va ține cont de gradul ridicat de risc al in­ves­ti­țiilor și de natura zăcămintelor. Un re­gim fiscal care prevede o povară fiscală mai mică în cazul zăcămintelor mature și al celor epuizate este de natură să în­cu­ra­jeze investitorii să facă cheltuieli majore de capital în tehnologii moderne, avan­sa­te, costisitoare, care ar putea asigura pro­duc­ția, astfel încât, pe lanțul economic, să se asigure continuitatea locurilor de mun­că, dar și a veniturilor la bugetul de stat.

Dar, pe măsură ce ne apropiem de lan­sa­rea în dezbatere publică a proiectului, exis­tă riscul sporirii în zona politică și cea pu­bli­că a discursului popu­list, incorect argumentat, în jurul unei teme sen­si­bile, lăsând la o parte ar­gu­men­tele experților. Este mult mai ușor să vorbești în spațiul public de mi­li­ar­de­le pe care statul și le-ar dori încasate în vistierie de­cât să acorzi atenție și mi­li­ar­de­lor investite ani la rând de producătorii de petrol și gaze, mi­li­ar­de care se regăsesc în locuri de muncă, în infrastructură modernizată și tehnologii de ultimă generație, în creșterea si­gu­ran­ței în cadrul operațiunilor, în stabilizarea și creșterea producţiei, în realizarea de des­co­periri onshore și offshore, în rea­li­zarea unor recorduri tehnice in­ter­na­ţio­nale sau în abordarea unor noi frontiere, precum explorarea la adâncime.

Să înțelegem mai bine contextul: la nivel regional, există un risc politic major, avem un conflict în plină desfășurare în ve­ci­nă­ta­tea României şi a bazinului Mării Negre. Vorbim de un bazin cu potenţial de ex­ploa­tare a hidrocarburilor, cu co­ne­xiu­ne la resursele Mării Caspice și cu legături fa­cile către Europa Occidentală. Să nu ui­tăm și rolul important jucat de resursele ener­ge­tice în relaţiile dintre Uniunea Europeană și Rusia, dar și în conflictul din Ucraina. Avem, așadar, un risc politic re­gio­nal crescut. În astfel de condiții, primii care își manifestă neîncrederea sau re­zer­va față de regiune sunt investitorii stra­tegici. O zonă cu risc politic și militar ri­di­cat este o zonă care îi alungă pe in­ves­ti­torii noi, amână proiectele de investiții în­ce­pu­te, îngheață afacerile în derulare. In­ves­tiţiile vor continua doar dacă sunt asi­gu­rate condiţii de siguranță și sta­bi­li­ta­te politică, care să genereze asigurarea com­pe­titivităţii şi viabilităţii acestora pe termen lung. Iar stabilitatea politică implică și stabilitatea cadrului de re­gle­men­tare și a sistemului fiscal.

În acest context regional, România îşi poa­te menţine poziţia favorabilă și își poate asi­gura independenţa energetică doar prin continuarea investiţiilor în sectorul petrol și gaze, un sector economic intensiv din punctul de vedere al cheltuielilor de ca­pi­tal. De unde și solicitarea repetată legată de predictibilitatea legislativă. Guvernul Ro­mâ­niei a anunţat în câteva rânduri modificarea sistemului de redevenţe și, cum spuneam la început, pare să se apro­pie de finalizarea proiectului. Investitorii se așteaptă ca Executivul să se distanțeze de tendințele politicianiste populiste și să tra­teze cu seriozitate subiectul, ținând cont tocmai de contextul economic, po­li­tic și militar regional, pentru că in­ves­ti­torii nu vor continua proiectele lor și nici alții nu vor fi atrași de economia au­toh­to­nă, dacă nu se asigură un cadru pre­dic­ti­bil. Sectorul de petrol și gaze cere in­ves­ti­ții pe termen lung, care se recuperează în zeci de ani, iar cei care alocă resurse financiare pentru dezvoltarea producției nu o vor face, dacă nu primesc certitudini cu privire la recuperarea investițiilor și garanții de stabilitate politică, legislativă și fiscală.

Guvernul anunţă un regim fiscal pentru societăţile care vor face explorări la mare adâncime şi care va ține cont de gradul ridicat de risc al in­ves­ti­țiilor și de natura zăcămintelor.

Există un risc real de apariție a unui dis­curs populist, axat exclusiv pe beneficiile ime­diate ale bugetului statului și mai puțin pe beneficiile pe termen lung ale si­gu­ran­ței naționale, ale dezvoltării eco­no­mi­ce susținute a sectorului energetic, care are în România cel mai mare număr de an­ga­jați la nivel european. Nevoia de dez­ba­tere publică este reală, dar dezbaterea tre­buie realizată responsabil. Atunci când se dis­cu­tă modificările la actualul sistem de redevențe, ar trebui să primeze ar­gu­men­tele aduse de specialiști, de experți, deo­po­tri­vă din sectorul de petrol și gaze, pre­cum și cei din spațiul academic. Iar odată sis­temul decis și adoptat, el trebuie lăsat neschimbat pentru cel puțin 10 ani de acum încolo, asigurându-se astfel pre­dic­ti­bi­litatea și stabilitatea de care au nevoie, deopotrivă, producătorii și investitorii în industrie, consumatorii și, nu în ultimul rând, veniturile bugetare. De aceea re­gi­mul de redevenţe ar trebui să fie stabil pe întreaga durată a concesiunii.

Apoi, regimul fiscal, de re­de­ven­ţe şi de reglementare, trebuie să fie nu doar stabil, ci (mai ales) şi competitiv: deciziile de in­ves­tiţii se bazează pe cadrul fis­cal existent la începutul proiectului. În­cre­de­rea investitorilor trebuie menţinută prin asigurarea unui regim fiscal şi de re­gle­men­tare competitiv, pentru a atrage in­ves­tiţii, şi trebuie să reflecte riscurile sem­ni­fi­cative de ordin geologic, tehnic, ris­cu­ri­le de cost şi preţuri de piaţă, pe care şi le asumă investitorii. Veniturile su­pli­men­tare la bugetul de stat ar trebui să vină din producţia suplimentară ob­ţinută, nu pe baza unui nivel ridicat al redevenţelor, ca­re descurajează in­ves­ti­ţi­ile. Totodată, Ro­mâ­nia trebuie să asigure pieţe deschise şi com­petitive. Piaţa ga­zelor trebuie să fie deschisă şi liberalizată, con­form legislaţiei de energie. In­fra­struc­tura trebuie dez­vol­ta­tă, atât in­fra­struc­tura de transport şi sto­care a gazelor, cât și interconexiunile din­tre conducte. Im­po­zitarea profiturilor su­pli­mentare tre­buie să fie un instrument ne­utru, ast­fel încât proiectele care sunt pro­fi­tabile înainte de taxare să rămână pro­fi­tabile şi după ce o astfel de taxare este aplicată. Statul trebuie să primească o parte rezonabilă din profiturile ac­ti­vităților petroliere upstream, dar im­po­zi­tul su­pli­mentar pe profit și restul im­po­zi­te­lor trebuie să fie competitive, în com­pa­ra­ţie cu alte jurisdicţii similare, să reflecte îm­păr­ţirea riscurilor de pro­fi­ta­bi­litate între stat şi investitori și să se raporteze la spe­ci­ficul local. Mai trebuie să se țină cont de declinul natural al producției, de ma­tu­ri­ta­tea zăcămintelor, de localizarea re­sur­selor şi accesibilitatea acestora, de teh­no­lo­gi­ile folosite, de tipul de operaţiuni - la suprafaţă sau în adâncime.

În fapt, nu există, în plan universal, un sis­tem fiscal și de redevențe optim, pe care să-l putem importa pur și simplu. Pentru că acesta trebuie adaptat contextului na­țio­nal și regional. Însă ce ne putem pro­pu­ne este să introducem un sistem de taxare care să răspundă câtorva cerințe esențiale fundamentale într-o ecuație de echilibru prin care să se aducă și venituri con­sis­ten­te la bugetul public, dar să se și faciliteze dez­vol­tarea eco­nomică prin promovarea in­ves­tițiilor.