Pe aceeași temă
Auzim des de obligatia de a se mari salariile doar in limitele permise de cresterea productivitatii muncii. Obligatia vizeaza structurile de stat, deoarece se presupune ca in companiile private corelarea se respecta aproape automat, desi nimeni nu prea calculeaza productivitatea muncii, mai ales ca in multe sectoare nici nu prea este posibil. Atata doar ca, in structurile private, nu se fac cresteri de salarii decat in functie de rezultatele economice, care, intr-un fel sau altul, daca permit aceste cresteri, inseamna ca implica si castiguri de productivitate.
Respectarea corelatiei este pretinsa de fapt autoritatilor guvernamentale pentru cresterile de salarii in sectoarele bugetare. Corelarea este ceruta imperios de FMI, pentru mentinerea echilibrelor macroeconomice. Si responsabilii bancii centrale o invoca, pentru asigurarea controlarii inflatiei.
Sa trecem insa peste acest fapt si sa vedem in functie de ce reper anume se pretinde a se recurge sau nu la cresteri de salarii in sectorul bugetar, un sector in care, aproape prin firea lucrurilor, nu se poate calcula productivitatea muncii.
Reperul il constituie cresterea productivitatii muncii in industrie, singurul sector, de altminteri, in care acest lucru poate fi calculat cat de cat obiectiv. In agricultura, un asemenea calcul este foarte greu, iar in agricultura din Romania ar fi pur si simplu imposibil. Nu mai vorbim de totala irelevanta pentru alte sectoare a rezultatelor. In servicii, de asemenea, calculul este extrem de dificil, astfel incat - desi, odata cu dezvoltarea, grosul ocuparii fortei de munca se deplaseaza spre servicii, iar PIB-ul tinde sa fie obtinut cu preponderenta tot aici -, reperul de crestere a productivitatii muncii pe ansamblul economiei ramane ceea ce se intampla din acest punct de vedere in industrie. Faptul are si o motivatie economica. Cea mai mare productivitate a muncii exista in industrie si aceasta este si principala sursa de crestere a productivitatii muncii pe ansamblul economiei. Din ea isi trage seva si dezvoltarea serviciilor. Desigur, daca industria exista si progreseaza!
Or, tocmai aici este problema in Romania cu folosirea cresterilor de productivitate din industrie, ca reper pentru cresterile de salarii din economie in general si din sectorul bugetar in particular. Dupa o demolare fara egal in istorie prin amploare si rapiditate in perioada postdecembrista, industria din Romania nu a ajuns sa cunoasca nici acum de fapt vreo revenire. Aceasta nu a devenit in Romania actuala nici reper al dezvoltarii si nici sursa de propulsare a PIB-ului. Si, mai ales, continua sa fie desconsiderata. In Romania, cresterile de productivitate din industrie provin nu din cresteri semnificative de productie, ci, in continuare, din restructurari de personal. Industria din Romania, inclusiv cea sub controlul capitalului strain, exista mai ales in structurile care nu au apucat sa fie demolate (inca), intrucat de structuri noi este vorba doar in cazul activitatilor de lohn pentru componente auto, care au inlocuit in ultimii cativa ani activitatile de lohn pentru textile, care se desfasurau in amplasamente existente din trecut.
Daca nu constituie un reper al dezvoltarii economiei, ci, dimpotriva, un sector in defensiva, cum ar putea industria din Romania sa fie, prin cresterile de productivitate inregistrate, reper pentru cresterile salariale din intreaga economie? Cum li se atribuie relevanta generalizata tendintelor in productivitatea muncii tocmai dintr-un sector altminteri desconsiderat?! De ce nu li se atribuie o asemenea relevanta rezultatelor economice, altfel atat de cantate, din imobiliar, unde profiturile debordante ar reclama macar in sectorul cu pricina, si nu si in altele, salarii crescute exploziv fata de cele actuale?!
Sa nu trecem insa cu vederea nici faptul ca respectarea corelatiei cu cresterile de productivitate a muncii din industrie nu este pretinsa si eventualelor cresteri de curs valutar, cu toate ca problema se pune in termeni similari cu cea in privinta salariilor. In domeniul cursului valutar, se invoca insa cererea si oferta de pe piata, desi, in materie de salarii, acest element nu este acceptat, chiar daca - asa cum se intampla pregnant in ultimul timp - el actioneaza copios din cauza deficitului global si structural de forta de munca.
Repere? Dupa cum ne convine!
