Siria, un faliment finanţat de corupţie

Nimeni nu îndrăzneşte să avanseze vreun scenariu de redresare a economiei siriene, devastate de războiul intern. Comunitatea internațională are nevoie de timp pentru a înţelege ce a mai rămas dintr-o ţară spulberată, în esenţă, de corupţie.

Conflictele prelungite din Siria au falimentat afaceri şi industrii, au fracturat teritoriul ţării şi au distrus economia, susţine Cen­trul pentru Cer­ce­tări asupra Po­li­ti­ci­lor Siriei (CCPS). Nimic ne­aşteptat în aceas­tă concluzie. Di­mensiunile fe­no­menului sunt însă dramatice. Ex­per­ţii CCPS descriu un peisaj dezolant al economiei si­ri­e­ne, cu un şomaj cronic, im­po­si­bil de rezolvat. Peste 2,9 mi­li­oa­ne de angajaţi au devenit şomeri şi şi-au consumat de mult pu­ţi­ne­le resurse financiare. Deşirarea statului este vizibilă şi în sta­tis­tici. Cea oficială înregistrează acum doar şomajul şi inflaţia. Restul datelor se opresc la anul 2010.

Eşecul reformelor

Paradoxal, „Primăvara siriană“ a fost şi o respingere a reformelor, care se întrezăreau, cu lentoare, dar care presupuneau în esenţă reducerea subvenţiilor statului. To­tuşi, nu trebuie subestimată reacţia unei populaţii tensionate de autoritarismul patriarhal al con­ducerii rigide practicate de Bashar Al-Assad, care continuă li­nia dură a tatălui. Liberalizarea ti­midă lansată de autorităţile si­ri­e­ne a apărut din necesitatea de a pri­mi fonduri europene, con­di­ţionate însă de reforme. În 1995, Uniunea Europeană, pe atunci formată din 15 ţări, a bătut pal­ma cu 12 ţări mediteraneene, in­clu­siv cu Siria, şi a conturat în timp cadrul unui parteneriat am­plu. În ultimii 20 de ani, acordul de la Barcelona a livrat statelor me­diteraneene 16 miliarde de eu­ro şi a asigurat finanţări prin Ban­ca Europeană de Investiţii care atin­geau, anual, 2 miliarde de euro.

Miza reformelor nu era însă doar banul comunitar, ci şi atragerea investiţiilor din statele UE. Ceea ce s-a şi în­tâm­plat, cu implicarea francezilor de la Total sau a gi­gan­tului bri­ta­ni­co-olandez Shell în industria pe­trolieră. Siria a fă­cut paşi timizi de modernizare a economiei, ini­ţial dominată şi fi­nanţată exc­lu­siv de bănci de stat. Bănci pri­va­te, în general cu ca­pi­tal regional, au apărut la în­ce­pu­tul mi­le­niu­lui, ini­ţiate ca un par­te­ne­riat între statul si­rian şi in­ves­ti­tori din Li­ban, Ior­da­nia şi ţările Gol­fu­lui. De altfel, sta­tis­tici ofi­ciale ara­tă că mai mult de jumătate din in­ves­tiţiile străine s-au concentrat pe afa­ceri bancare şi de asigurări. Tur­bu­lenţele au prins băncile siriene pe o linie confortabilă, cu active de peste 40 de miliarde de do­lari. Si­ri­enii au acceptat şi pro­vo­carea te­lefoniei mobile în 2012, când au apă­rut două companii: una cre­a­tă în casă, în familie chiar, ca par­te­ne­ri­at între vărul preşe­din­te­lui, mi­li­ar­da­rul con­tro­versat Rami Ma­khlu­of, şi com­pa­nia egip­teană Ora­s­com Telecom, şi a doua, ini­ţial con­tro­la­tă de grupul li­banez Mi­ka­ti, ul­te­rior preluată de sud-afri­­canii de la MTN. A apă­rut şi bur­sa de va­lori din Da­masc în 2009, con­tu­ra­tă în jurul ac­ţiu­ni­lor bancare.

Industria petrolieră a Siriei se află în colaps

Dar nu libertatea de a comunica a alimentat revolta populară, ci in­tenţia autorităţilor de a reduce sub­venţiile la energie, inflamată de repulsia populaţiei faţă de o eli­tă politică coruptă. Preţurile sub­venţionate la carburanţi, de pil­dă, mult mai joase decât cele din ţările vecine, au stimulat apa­ri­ţia unei pături de con­tra­ban­dişti ale căror afaceri ilegale, ne­ta­xa­te, con­s­tau în vânzarea pro­du­se­lor ief­ti­ne din Siria în Tur­cia, Li­ban şi Ior­dania. Aceşti aven­tu­ri­eri au fre­mă­tat de ne­mul­ţumire în faţa re­for­me­lor. Co­rup­ţia a de­pă­şit cap­aci­ta­tea de în­ţe­le­gere a poporului, iar deschiderea eco­no­mică nu a creat o clasă de mijloc puternică, ci a trans­ferat niş­te mo­nopoluri de stat în mâini pri­va­te. A apărut o elită de afa­ceri de­pendentă de elita po­li­tică, cu o in­tensificare a corupţiei.

Sub limita sărăciei

În primele luni ale crizei, salariul me­diu era de 12.000 de lire si­ri­e­ne, sumă echivalentă cu 255 de dolari la cursul oficial din epocă. Salariul minim era de 9.975 de lire siriene, cam 212 dolari, dar consumul lunar al familiilor siri­e­ne demonstra o capacitate mai ma­re de cumpărare, oscilând un­deva între 31.500 și 42.000 de li­re siriene (670-890 de dolari). Acum, după câțiva ani de criză și război, salariul mediu a scăzut sub 16.000 de lire, iar de­va­lo­ri­za­rea monedei naţionale a tăiat şi ea din valoarea banilor, suma echi­valând cu 150 de dolari. Banii sunt insuficienţi, deoarece inflaţia s-a accelerat. Familiile si­riene, chiar dacă nu sunt loca­li­zate în zonele de conflict, trăiesc la limita supravieţuirii, inca­pa­bi­le să reziste scumpirilor.

O economie fragilă

În 2011, înainte de turbulențele sociale, Siria avea o populație de 20,7 milioane de oameni, aproa­pe cât România. Economia sa în­să era fragilă, cu un produs in­tern brut de 60 de miliarde de do­lari. Produsul intern pe cap de locuitor, indicator care măsoară capacitatea unei economii de a crea bunăstare, era însă modest, de numai 2.835 de dolari, și pla­sa țara alături de Egipt și de Ma­roc. PIB-ul per capita al Siriei era jumătate din cel al Iordaniei (4.370 de dolari) și de trei ori mai mic decât cel al Libanului (8.756 de dolari). În mod evi­dent, nu putea asigura un salariu decent, așa cum sugerează unii co­mentatori.

Miza petrolului

Industria energetică a colapsat, câmpurile de petrol fiind fie aban­do­nate de marile companii re­tra­se din Siria, fie capturate de ghe­ri­la Statului Islamic sau pur şi simplu izolate şi fără mână de lucru. Siria nu era un exportator de petrol de calibrul ţărilor din Golf. În 2010, ultimul cu sta­tis­tici certe în domeniu, Siria pro­du­cea zilnic 385.000 de barili de petrol, a exportat petrol în va­loare de 5,5 miliarde de dolari şi a cheltuit 3 miliarde de dolari pe importuri de produse rafinate. Dar aceste produse erau, în mare parte, transferate de con­tr­a­ban­dişti în ţările vecine, sub atenta protecţie a unei părţi a au­to­ri­tă­ţilor. Totuşi, o cincime din ve­ni­tu­rile bugetului sirian veneau din taxele petroliere. Sancţiunile şi pierderea unor teritorii cu re­sur­se au dus la stingerea treptată a producţiei de petrol a Siriei, care mai extrăgea anul trecut apro­xi­ma­tiv 10.000 de barili pe zi, po­tri­vit unor declaraţii oficiale ale autorităţilor siriene, care pot fi însă puse sub semnul îndoielii.

Banca Centrala a Siriei a risipit banii vistieriei şi sunt indicii că ar fi vândut o mare parte din re­zerva de aur. Banca Siriei a con­ti­nuat să coteze zilnic lira siriană, preocuparea pentru cursul de schimb fiind de altfel una dintre puţinele activităţi. Ca răspuns în faţa inflaţiei, banca a tipărit bani, dând astfel un avânt în plus pre­ţurilor. Există însă o piaţă neagră intensă şi oarecum de bun-simţ, da­că observăm că valoarea la ne­gru a dolarului este doar cu 5-10% peste cotaţia oficială. Uneori, în pe­rioade confuze, piaţa neagră co­ta dolarul mai ieftin chiar de­cât Ban­ca centrală, un fenomen tem­po­rar, greu de explicat. Băn­ci­le schimbau, în mai 2015, un do­lar pentru 260 de lire siriene, cotaţia oficială era de 220, iar pia­ţa nea­gră cerea 300, semnalizând po­si­bile încleştări armate.

Impactul regional

În Liban sunt 1,5 milioane de re­fu­giaţi sirieni, ceea ce acum cân­tăreşte cât o treime din po­pu­laţia ţării. Potrivit analiştilor băncii Ra­bobank, fluxul de re­fu­giaţi a adân­cit deficitul bugetar al Li­ba­nu­lui, a mărit datoria pu­blică, a pus presiune pe infra­struc­tura ad­mi­nistrativă şi a creat tensiuni pe piaţa muncii. Banca Mondială a calculat că Libanul a cheltuit, din buget, în­tre 2012 şi 2014, 2,6 mi­liarde de dolari, cam 5% din PIB-ul ţării, din cauza crizei si­ri­ene. În Li­ban, majoritatea (80%) refugia­ţilor sirieni sunt însă ne­ca­li­fi­caţi, ceea ce a dus la o ma­jo­ra­re a ofertei pentru joburi slab plă­tite. Siria era însă a cincea piaţă de export pentru Liban şi că­de­rea ei a influenţat negativ eco­no­mia ţării vecine. Turismul liba­nez a fost şi el afectat de răz­bo­iul in­tern sirian, deoarece zona în­trea­gă este percepută ca fiind ne­sigură. Iordania, care a primit şi ea refugiaţi din Siria, se con­fru­n­tă cu o scădere a încasărilor din turism, atât ca efect al ten­siu­­ni­lor din Siria, cât şi ca ur­ma­re a in­certitudinilor din Irak. Dar ris­curile geopolitice ar pu­tea afecta şi bugetul Iordaniei, care va tre­bui să aloce sume mari pentru înar­mare şi pentru a face faţă unui flux sporit de refugiaţi, spun analiştii Ra­bo­bank. Ten­siu­nile regionale pot afecta şi Emi­ra­tele Arabe Unite, care sunt deja implicate în con­flictele din Siria şi din Irak îm­po­triva ISIS. Cei mai mulţi re­fu­giaţi sunt însă în Tur­cia. Ţara vecină a beneficiat însă şi de re­tra­gerea unor afaceri industriale în teritoriul său. Spre deosebire de Liban, Turcia are o economie mult mai dezvoltată, în­să şi aici se acumulează ten­si­uni în piaţa muncii, asaltată de ofer­ta ieftină siriană.

Ni­meni nu îndrăzneşte să avan­se­ze vreun scenariu de redresare a economiei siriene, devastate de războiul intern. Aşa încât orice sce­nariu politic stă sub semnul ilu­ziilor, al ipocriziei sau al tem­po­ri­zării. Comunitatea in­ter­na­țio­nală are nevoie de timp pentru a înţelege ce a mai rămas dintr-o ţară spulberată, în esenţă, de corupţie.