Pe aceeași temă
Legea parteneriatului public-privat este controverstată încă de la geneza sa, deoarece ocoleşte sistemul competitiv al licitaţiilor, este neclară şi lasă loc aranjamentelor de culise politice.
„Asta înseamnă că vom avea autostrăzi?“, se întreba un cititor anonim al portalului de ştiri HotNews. „Da, suspendate şi suprapuse“, îi răspunde ironic un altul. Publicul a intuit bine problemele acestei noi legi, creionată în pripă, superficial, lăsând mult spaţiu pentru interpretare şi, evident, pentru favoruri pe care politicienii le pot face sponsorilor din mediul privat. Şi totuşi, parteneriatul public-privat a devenit o modă, o tendinţă a ultimilor ani pentru rezolvarea unor proiecte pe care statele europene nu le-au putut finanţa singure. Drumul a fost deschis de Germania, imediat după reunificare, şi mai apoi a fost urmat de Franţa, Italia şi Marea Britanie.
Lipsa cronică de bani a statului şi restricţia de a limita cheltuielile până la un deficit fiscal care va fi sever controlat la nivelul de 3% din economie va face imposibilă, în viitor, finanţarea masivă a investiţiilor. Soluţia de avarie practicată în aproape toată Europa, ca de altfel în întreaga lume, este parteneriatul între autorităţile publice, centrale sau locale, şi companiile private. În ultimii ani, mai ales, statele europene au extins parteneriatul public-privat de la proiectele de autostrăzi, de energie sau de transport public la construcţia de spitale, şcoli, parcări sau centre sportive. Italienii au şi un cimitir construit şi operat în parteneriat public-privat.
Fascinaţia guvernelor pentru parteneriatul public-privat este dată de faptul că acesta poate declanşa investiţii ample, fără eforturi financiare majore din partea statului.
Mai mult, Institutul Statistic Eurostat a decis că activele puse la bătaie în acest tip de afaceri ies din spaţiul public şi, ca atare, nu mai sunt înregistrate în bilanţurile autorităţilor respective, dacă partenerul privat îşi asumă, prin contract, riscurile de construcţie sau de cerere şi accesibilitate. Legea noastră nu lămureşte chestiunea.
Parteneriatul public-privat poate fi o poveste de succes, deoarece prin acest mecanism s-au construit autostrăzi, s-au modernizat căi ferate şi servicii publice. Însă aranjamentul nu este scutit de controverse. În Marea Britanie, de pildă, a izbucnit un scandal în jurul parteneriatelor înjghebate în timpul domniei Partidului Laburist, cărora li se reproşează acum costuri ascunse de 206 miliarde de lire sterline, care vor fi plătite de contribuabili peste şapte-opt ani. Actualul cabinet caută soluţii pentru a remodela legislaţia, astfel încât contabilitatea acestor afaceri mixte să fie transparentă.
Ocolirea licitaţiilor
Comunitatea oamenilor de afaceri din România aşteaptă de mai bine de un an o legislaţie care să permită un parteneriat public-privat, ca formă de colaborare între autorităţile publice şi lumea afacerilor. Legea emanată însă de parlament este controversată şi aspru criticată de analişti, deoarece pare să deschidă calea unor afaceri puse la cale preferenţial.
În esenţă, legea românească a parteneriatului public-privat dă posibilitatea autorităţilor statului să lanseze o ofertă de colaborare, după ce şi-au făcut un studiu de oportunitate, pe cheltuiala proprie. Apoi, instituţia implicată lansează oferta către mediul privat, prin intermediul anunţurilor publice. Pasul cel mai controversat este selectarea partenerului prin negociere directă, fără o licitaţie publică. „De fapt, această lege a fost făcută pentru a ocoli licitaţiile“, a observat Sorin Ioniţă, directorul Societăţii Academice din România (SAR). Ioniţă consideră că Legea concesiunilor oferea un cadru suficient pentru parteneriatele de acest tip, iar noua reglementare nu are alt scop decât ocolirea licitaţiilor. Trebuie însă spus, deşi negocierea directă este practica europeană în materie de parteneriate public-privat, că ea se desfăşoară într-un cadru legislativ extrem de precis reglementat, care aşază clar bornele înţelegerilor şi asigură transparenţa procesului.
Pericolul subevaluării
Într-o etapă ulterioară, se formează o companie mixtă, în care statul intră în parteneriat cu o firmă privată. Ambii, stat şi firmă, sunt acţionari. Aici apare primejdia de a subevalua contribuţia publică, în general, apărută sub forma activelor puse la bătaie, sub forma capitalului noii firme, observată de Cristian Pârvan, secretarul executiv al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Legea nu conţine nicio vorbă despre sistemul de finanţare a afacerii mixte, ce poate şi ce nu poate face noua companie în materie de bani. Italienii, care şi-au finanţat multe proiecte prin sistemul parteneriatului public-privat, au inclus, în timp, în aşa-numita Lege Maroni, care reglementează domeniul, şi chestiunea finanţării afacerii. Parteneriatele de acest tip nu sunt în mod obligatoriu seducătoare pentru bănci, deoarece nu toate proiectele de afaceri sunt aducătoare de profit cert.
Ca atare, legea ar fi trebuit să conţină reglementări precise privind posibilitatea emiterii de obligaţiuni, în scopul finanţării. Absenţa unor detalii, care să clarifice toate ipotezele privind domeniul eligibil, modul de finanţare a afacerii, operarea acesteia, modul în care poate intra ca al treilea partener un finanţator de tipul unei bănci, întăreşte impresia că actuala formulă a legii satisface nişte nevoi punctuale de ajutorare a amicilor politicienilor pentru a depăşi criza.
Problema moralităţii
Florin Pogonaru, preşedintele AOAR, admite că legea este imperfectă, însă spune că problema vine mai degrabă din tarele morale ale societăţii româneşti, care a suferit un eşec constant în lupta împotriva corupţiei. „Există o chestiune a bunului simţ, care e dată de morală şi de mentalitatea unei societăţi. Dacă o societate nu funcţionează în parametrii normali, fie ajungi la extrema în care orice trecător poate depune o contestaţie, ceea ce va bloca proiectul, fie ajungi la înţelegeri oculte între prieteni de circumstanţă. Sistemul legal al societăţii se încadrează într-o lege care funcţionează. Degeaba introduci restricţii în legi, deoarece ajungi la abuz de legislaţie, ceea ce, în esenţă, te îndepărtează de la scop“, a observat Pogonaru.
Avertismentul său se extinde şi asupra a ceea ce el numeşte riscul abuzului de legislaţie. „Avem abuz de legislaţie semnalat de Comisia Europeană. Riscăm să facem o legislaţie atât de performantă încât să nu mai funcţioneze. Am ajuns în situaţia ca orice trecător să poata contesta o licitaţie, ceea ce amână realizarea proiectelor şi îndepărtează investitorii serioşi“, avertizează Pogonaru.
Nu putem nici să declarăm concesiunile sau încredinţarea directă ca fiind afaceri nocive pentru societate, continuă Pogonaru, care consideră că „totul depinde de modul în care sunt coordonate“.
Sorin Ioniţă susţine însă că nimic nu împiedică investitorii să preia proiectele statului în cadrul legislaţiei privind concesiunile. „Era suficient să ai un caiet de sarcini foarte bine alcătuit, un contract bine articulat, care să răspundă tuturor problemelor“, spune Ioniţă.
Totuşi, practica europeană şi efectele amplei crize economice din ultimii ani au arătat că sunt situaţii în care concesiunile nu sunt eficiente pentru investitori. Unul dintre avantajele în afaceri ale sistemului de parteneriat stat-privat este faptul că riscurile financiare nu mai apasă doar pe umerii partenerului privat, aşa cum stau lucrurile în cazul concesiunilor.
Abandonul răsunător al proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov de către consorţiul format din grupul francez Vinci, cel mai mare constructor din lume, şi Aktor - Grecia este un semnal în acest sens.
Finanţatorii au considerat că afacerea nu este suficient de profitabilă sub cupola concesiunii.
Deşi a evitat să detalieze problemele afacerii, preşedintele Băncii Comerciale Române (BCR), Dominic Bruynseels, a explicat într-un interviu acordat revistei 22 că proiectele ambiţioase de infrastructură pot fi dezgheţate prin ceea ce el numeşte „voinţă politică“. //
* * *
Lobby interesat
Comunităţile de lobby ale oamenilor de afaceri au susţinut vehement Legea parteneriatului public-privat, deoarece au interese puternice, spune Sorin Ioniţă. „Din păcate, graba întocmirii acestei legi este justificată de unele afaceri punctuale, care trebuie începute“, spune Ioniţă. Directorul SAR consideră însă că se deschide larg uşa afacerilor îndoielnice cu iz politic, în care condiţiile sunt mai relaxate şi, din această perspectivă, periculoase.
Am insistat pentru transparenţă
„Noi am susţinut constant apariţia ei, e recomandată de CEDO şi de Comisia Europeană, care consideră că este o soluţie pentru refacerea economiei. Am insistat însă asupra transparenţei obligatorii în aplicarea acesteia, pentru delimitarea clară a domeniilor în care ea poate fi aplicată şi pentru criterii precise de selecţie şi derulare a afacerii“, spune Cristian Pârvan. O analiză atentă a proiectelor este interesantă, deoarece ele vor mai fi doar dacă statul le-ar finanţa direct.
