Pe aceeași temă
Dacă în Vest criza a venit din bănci şi firme private, în Est criza este întreţinută de expandarea sectorului public. Adevăratul plan anticriză pe care trebuie să-l aplice guvernul ţine de redimensionarea, reducerea şi redefinirea sectorului public.
De o bună bucată de timp, se discută tot mai mult de un nou plan anticriză. E drept, în cercurile premierului nici măcar acest nume nu-l mai poartă eventuala serie de măsuri care va avea rolul să revigoreze economia şi care a început cu programul prea mult discutat al relansării creditării imobiliare pentru „prima casă“. Avem, aşadar, asemenea măsuri care, pare-se, au luat prin surprindere partea social-democrată a guvernului, dar, cum programul „prima casă“ are doza necesară de populism pentru a nu fi criticat politic, miniştrii în cauză au înghiţit propunerea ca atare. Dar, la rândul lor, pregătesc un document sau „o nouă viziune de politică economică“, prin care să contraatace relativa iniţiativă pe care economiştii din jurul premierului Boc par a o avea în ceea ce priveşte eventualele măsuri pro business. Sigur, toate aceste planuri pot ajunge documente, dacă chestiunile legate de salariile din sectorul public nu vor deveni nu doar prioritare, ci şi înăbuşitoare în ceea ce priveşte politica publică românească.
Vom avea, se pare, în scurt timp, două planuri şi un singur guvern şi atunci nu e exclus ca iniţiativa să vină dinspre… partide.
Din partea guvernului însă, nu ne putem aştepta la mişcări surpriză. Săptămâna trecută a fost dat publicităţii Memorandumul de înţelegere cu UE, un document cât un program de guvernare, cu repere clare şi termeni de execuţie precişi. Sumele de bani în cinci tranşe pe care le va primi guvernul sunt condiţionate de aceste repere şi este destul de clar că acest document exprimă politica economică a României pe următoarea perioadă de timp. E drept, până acum au fost doar etapele intermediare şi pregătitoare şi rămâne de văzut, când politicul va fi lovit de prima măsură cu caracter social, dacă adeziunea la document va rămâne. În ordinea în care trebuie impuse aceste măsuri, prima este chestiunea salariilor din sectorul public, legea unică a salarizării, care trebuie finalizată în această săptămână. Controversele nu lipsesc, după cum se ştie.
Dacă se trece de aceasta, următorul reper cu caracter social este legea pensiilor, cu o „decuplare“ a pensiilor de reperul salariului mediu şi legarea lor de inflaţie. Pasul trei ţine de apariţia unui Consiliu fiscal, un organism care ar trebui să funcţioneze independent şi dincolo de ciclul electoral, prin care se vor controla mai bine cheltuielile bugetare şi se vor realiza bugete multianuale. E mult până atunci, în 2011! Guvernul va trebui să se concentreze pe gestionarea unor reforme structurale în sectorul public şi măsurile anticriză probusiness, în cel mai bun caz, să rămână secundare. De altfel, printre măsurile fiscale, bugetare şi structurale pe care guvernul trebuie să le implementeze pentru banii UE, doar la nivelul măsurilor structurale avem 2 din 5 măsuri care privesc mediul de business: una care priveşte reducerea numărului de taxe şi autorizaţii necesare şi alta care priveşte reducerea activităţilor la negru. Chestiunea aceasta nu e o lipsă a documentului, ci o nouă expresie a situaţiei în care se află România. Dacă, în ţările din Vest, lovite de criză, dificultăţile structurale au apărut la nivelul mediului privat prin băncile supraexpuse şi companii al căror faliment ar fi produs efecte în lanţ şi de aceea politicile au presupus cvasinaţionalizări, pachete anticriză şi subvenţii, în România, sectorul public este cel care grevează mai mult economia, o trage în jos, o sufocă.
Dacă prima etapă a măsurilor a vizat, de fapt, găsirea unor elemente de siguranţă pentru consolidarea sistemului bancar şi reducerea volatilităţii de curs, a doua etapă trebuie să vizeze sectorul public. Cel puţin până când nu vor apărea semne de slăbiciune în bănci – şi sunt mari şanse ca aceste semne să nici nu apară –, prioritatea rămâne redefinirea, restrângerea, reaşezarea sistemului public.
Guvernul a făcut un pas interesant prin reducerea taxelor şi autorizarea de către UE a unei scheme propuse de guvern pentru susţinerea companiilor cu dificultăţi de finanţare, prin ajutoare de stat sub formă de garanţii subvenţionate pentru credite de investiţii şi capital de lucru, mai ales pentru câteva sectoare cheie, ca industria auto, energie, turism etc. Măsura nu e lipsită de riscuri atunci când va fi aplicată, pentru că fiecare caz în parte e la limita subţire dintre stimulare, abuz şi hazard moral. Dar, oricum, măsura există. Dacă este însă să ne uităm şi în lista celorlalte măsuri care se tot discută zilele acestea, mergem cu riscul mai departe, pentru că toate presupun un rol al statului în creştere. Criza românească însă nu este una a statului prea slab, nici a statului prea puternic, dar cu siguranţă a statului prea mare. //
