Pe aceeași temă
În esenţă, programul economic al PSD confirmă aşteptările: propune înlocuirea cotei unice de impozitare (despre care stânga spune că i-ar favoriza pe cei bogaţi), cu impozitul progresiv, reia ideea reducerii taxei pe valoarea adăugată (TVA) la alimentele de bază şi promite facilităţi pentru crearea unor noi locuri de muncă. Schiţa programului economic al stângii româneşti conţine şi ideea unei taxe suplimentare aplicată afacerilor bancare. Programul, încă nedefinitivat, are ambiţia de a oferi societăţii româneşti un nou model economic. În condiţiile actuale ale economiei româneşti, programul pare a fi articulat mai degrabă pe un model aritmetic de cucerire a voturilor decât pe un program anticriză.
Pentru a fi aplicat, programul are nevoie de surse imense de finanţare, care sunt neclare. Deocamdată, PSD are două variante pentru impozitul progresiv. Una, considerată mai dură, în care propune o vacanţă fiscală pe termen nedefinit pentru veniturile lunare care nu depăşesc 1.000 de lei şi care nu vor fi impozitate. Câştigurile lunare situate în intervalul 1.000-2.000 de lei vor fi impozitate cu 15%. Treapta următoare de impozitare este de 25% şi se aplică veniturilor între 2.000 şi 4.000 de lei, iar cota maximă de 40% penalizează câştigurile care depăşesc 4.000 de lei. A doua, mai delicată, menţine scutirea de impozit pentru veniturile mici şi urcă progresiv impozitul în cote de 10%, 20% şi 30%, pe măsură ce se aplică unor salarii mai mari. Există şi o variantă de lucru a unui impozit maximal de 35% pe veniturile mai mari.
Economiştii consideră că o eventuală revenire la impozitul progresiv, oricare ar fi varianta aleasă, este nefinanţabilă, deoarece ar săpa o gaură imensă în bugetul de stat, întrucât majoritatea salariilor sunt sub limita a 1.000 de lei, iar impozitarea celor care depăşesc 2.000 de lei nu compensează pierderile provocate de reducerea sau anularea impozitului pe venit la categoriile care au venituri mici.
„Aproximativ 75% din salarii sunt sub 2.000 de lei şi 95% din salariile plătite în România sunt inferioare sumei de 4.000 de lei. În această situaţie, este aproape imposibil de compensat pierderile acumulate prin neimpozitarea salariilor mici. Cota progresivă de impozitare ar lăsa un gol în buget pe termen lung, deoarece nu pot fi recuperate pierderile“, apreciază Niculae Alexandru Chidesciuc, economistul şef al ING România. PSD a semnalizat şi o intenţie de a reduce impozitul pe profitul companiilor, de la 16% la 12%, pentru a rezista competiţiei cu vecinii, fără a da însă multe detalii.
Ansamblul măsurilor economice trebuie privit însă şi prin prisma promisiunilor recente făcute sindicatelor, potrivit cărora PSD ar putea mări instantaneu salariile bugetarilor cu 25%, aducându-le la nivelul din primăvara acestui an. Sursele de finanţare sunt însă ceţoase şi este greu de crezut că Uniunea Europeană ar accepta un deficit bugetar masiv, care să finanţeze salariile, fără penalizări.
Deocamdată, scenariile fiscale ale PSD penalizează clasa de mijloc. În orice scenariu de cotă progresivă, salariile situate în jurul sumei de 1.000 de euro vor suferi reduceri brutale. Nu trebuie uitat că acest grup de salariaţi, pe care iată, stânga îi consideră apţi să suporte o fiscalitate mai apăsată, este masiv îndatorat la bănci. O eventuală majorare a impozitului pe venit, acompaniată de rata bancară, va arunca în sărăcie o mare parte din cei 5% care ar putea suporta efectele haiduceşti ale impozitului progresiv.
PSD s-a gândit însă şi la asta, studiind, aş zice superficial, modelul ungar. Fostul premier Adrian Năstase face pe blogul său o analiză detaliată a sistemului bancar, în care cochetează atât cu ideea unui impozit suplimentar aplicat băncilor, cât şi cu aceea a creării unui mecanism de susţinere a cetăţenilor care nu pot plăti ratele. Întrebarea al cărui răspuns îl caută PSD pare a fi aceea dacă, din banii obţinuţi prin impozitarea suplimentară a băncilor, s-ar putea acoperi nevoile creditaţilor care au probleme. Tentaţia e mare, cifrele fac cu ochiul, ascund voturi. Potrivit analizei publicate pe blogul fostului premier, în iunie existau 714.000 de restanţieri la credite… Interesant. Cam 160.000 de români au credite ipotecare, pe termen lung, care ar fi deci interesaţi de niscaiva subvenţii. Mai mult, sunt vreo 4,8 milioane de români care au credite de consum, iar rata de intrare în incapacitate temporară de plată este de 160 pe zi. Promiţător.
Calculele afişate de Năstase arată că statul ar putea înhăţa 152 de milioane de euro din suprataxarea băncilor. Şi acum urmează opţiunile: fie îi subvenţionează doar pe cei cu credite ipotecare (adică 160.000 de persoane) cu câte 80 de euro din rata lunară, ceea ce ar reduce cu aproape 30% costurile acestora. Dacă statul ar opta pentru ajutarea restanţierilor, atunci ar putea acorda o subvenţie de aproximativ 18 euro. Primejdia unei asemenea oferte este că ar deveni mai interesant să fii restanţier şi să primeşti câte 18 euro decât să achiţi la timp, caz în care banii s-ar topi rapid. Chestiunea taxării băncilor e complicată şi nici Năstase nu riscă un verdict. Concluzia este halucinantă: trebuie făcut ceva, deoarece e limpede că bugetarii sunt sclavii (moderni) ai băncilor şi de aia nu fac greve şi nu protestează…
Problema care există însă în relaţia României cu băncile e mai delicată. Spre deosebire de alte ţări, România nu a fost în situaţia de a folosi banii bugetului pentru a salva vreo bancă. Multe ţări care au aplicat o taxă suplimentară asociată băncilor au considerat că aceasta ar trebui să compenseze cheltuiala iniţială a statului. Chiar Ungaria a injectat nişte bani în banca sa fanion, OTP, pentru a o ajuta să suporte criza financiară. România a apelat la bunăvoinţa a nouă bănci care şi-au menţinut expunerile în ultimii doi ani, cu alte cuvinte, nu şi-au încasat la timp banii pe care îi câştigaseră în România. Dacă ar fi făcut-o, nici măcar cele 20 de miliarde de euro puse la bătaie de FMI, UE & co nu ar fi putut salva leul de la prăbuşire.
Programul economic al PSD se sprijină deci pe ideea clasică a stângii de pretutindeni, care susţine că este corect ca bogaţii să plătească impozite mai mari. Problemele aplicării sale în România sunt însă multiple. În primul rând, bogaţii României nu sunt cei care câştigă echivalentul a 1.000 de euro sau chiar 1.500. În definitiv, de ce ar plăti o cotă maximă de impozit atât unul care câştigă 15.000 de euro pe an, cât şi altul care adună un milion de euro? Cine este bogat aici, milionarul sau specialistul plătit ceva mai generos? Deci, avem o problemă de definiţie a ce înseamnă să fii bogat în România.
Pe de altă parte, există o teorie economică, verificată în practica românească, potrivit căreia ar fi o limită de suportabilitate a fiscalităţii dincolo de care veniturile se mută în economia gri. Cu alte cuvinte, românii găsesc portiţe pentru evitarea a ceea ce ei consideră că ar fi supraimpozitare. Să nu uităm că salariile astea mici din România, acompaniate de tot felul de aranjamente de plată neimpozitabile, au înflorit în perioada impozitului progresiv. Atunci, peste 80% dintre salariaţii României declarau câştiguri minimaliste şi a trebuit să apară cota unică pentru a înviora colectarea statului din impozitul pe venit. În plus, cei care într-adevăr au bani sunt de mult contribuabilii altor ţări, stabilindu-şi reşedinţa fiscală în state-paradis, cum ar fi Cipru, Elveţia, Monaco... lista e deschisă... Ar fi chiar interesant să aflăm câţi dintre românii din lista Forbes plătesc taxele aici şi mai ales cât plătesc.
„Impozitarea progesivă funcţionează în multe state dezvoltate, însă nu trebuie să uităm că ţările din regiunea central şi est-europeană au optat pentru cota unică. A renunţa la cota unică înseamnă a pierde un avantaj competitiv pe care România îl are în privinţa fiscalităţii“, consideră consultantul fiscal Ionuţ Simion, partener la PricewaterhouseCoopers. Fostul preşedinte al CEC Bank, Eugen Rădulescu, este şi mai tranşant: cota unică a adus bani la buget şi a susţinut creşterea economiei româneşti la ritmuri observate doar la tigrii asiatici. Problema economiei româneşti este risipa care s-a făcut după aderare, când practic guvernul de atunci „a pierdut controlul fiscalităţii“. În esenţă, basmul cu cei 75% de salariaţi care ar putea fi scutiţi de impozit pare o aventură pentru o ţară a cărei economie nu poate susţine nici cheltuielile actuale. //
* * *
Pierderi fiscale
În ecuaţia bugetului, scăderea impozitului pe profit, cumulată cu micşorarea progresivă a celui asociat veniturilor salariale, ar adânci pierderile. „Pe termen scurt, ambele sunt nesustenabile. Pe termen lung, reducerea impozitului pe profit ar aduce însă un câştig substanţial, nu doar bugetului, deoarece ar menţine şi ar atrage investitorii străini şi ar putea crea locuri de muncă“, consideră economistul şef al ING România.
Bugetul în corzi
Impozitul progresiv riscă să dezechilibreze bugetul, deoarece încasările acestuia din impozitul pe venit actual depăşesc 3% din PIB. Ar creşte însă costurile cu forţa de muncă, mai ales în mediul privat, avertizează Eugen Rădulescu. „S-ar întâmpla ce s-a mai întâmplat, ori angajatorii ar plăti la negru, ori ar merge la vecinii noştri unguri, care se pregătesc să introducă un sistem de cotă unică.“
Taguri:
