Pe aceeași temă
Avem în faţă un buget prudent, alcătuit sub lupa Troikăi finanţatoare, coordonată de FMI, la cererea Comisiei Europene şi cu expertiza Băncii Mondiale.
Dacă lucrurile vor merge bine, guvernul are posibilitatea să facă anul viitor două rectificări bugetare şi speranţele, atât ale politicienilor, cât şi ale populaţiei, se leagă de posibilitatea majorării pensiilor şi a revenirii salariilor bugetarilor la nivelul pierdut în vara lui 2010. Dacă lucrurile merg prost, ne putem adăposti sub pulpana finanţatorilor oficiali.
Fundamentul oricărui buget este însă estimarea privind creşterea economiei şi aici guvernul s-a bizuit pe estimările, oarecum volatile, afişate de Troikă. Potrivit acestora, economia României ar putea creşte anul viitor undeva, în intervalul 1,8-2,3%. Nu ştim dacă proiectul de buget ia în calcul varianta minimă sau una intermediară. Între cele două cifre apare în viaţa reală o diferenţă de vreo câteva miliarde de lei care ar putea fi cheltuiţi. Probabil a fost utilizată varianta prudentă, aşa încât să poată avea loc eventuale rectificări favorabile cheltuielilor.
România va putea deci cheltui anul viitor, din fonduri publice, peste 206 miliarde de lei. Va putea face asta, în condiţiile în care va împrumuta vreo 11 miliarde de lei, pentru a completa sumele colectate din taxe şi impozite, despre care guvernul crede că vor depăşi 195 de miliarde de lei.
Acest buget extrem de atent alcătuit nu schimbă peisajul fiscal românesc. Nicio taxă nu va fi schimbată, deşi ar fi fost înţelept din punct de vedere economic. Oamenii de afaceri sugerau că o reducere a cotei de contribuţii sociale ar fi benefică pentru economie şi, mai ales, pentru salariaţi. De altfel, era vorba ca modificările aduse Codului Muncii să fie acompaniate de o reducere a fiscalităţii pe muncă, pentru ca reforma să dea roadele scontate, adică să ofere mai multe locuri de muncă şi să lase spaţiu pentru câştiguri salariale mai bune. Aici apare o dilemă greu de rezolvat: fie reduci fiscalitatea, cu riscul să încasezi mai puţini bani în viitorul apropiat, fie ţii cu dinţii de fiecare leu pe care-l poţi încasa, în speranţa că vei putea majora pensiile în an electoral. Perspectiva neclară a economiei europene şi masivitatea însăşi a facturii actuale de pensii, care depăşeşte 47 de miliarde de lei, au fost, probabil, argumentele decisive care au îngheţat CAS.
Nici taxa pe valoarea adăugată nu va fi redusă, deşi există şi aici argumente în favoarea unui asemenea gest. O eventuală reducere a cotei de TVA, una dintre cele mai mari din lume, ar fi impulsionat consumul. Totodată, ar fi protejat gospodăriile sărace, deoarece facturile de întreţinere sau de electricitate sunt mărite de această taxă. Iată de ce orice eventuală scumpire a electricităţii sperie, deoarece statisticile oficiale nu indică adevăratul efort financiar pe care-l plăteşte consumatorul.
O taxă creşte totuşi: acciza la motorină, care se majorează cu 4,4%, măsură care corespunde, argumentează oficialii, calendarului de aderare la Uniunea Europeană. Totuşi, acelaşi calendar ar fi indicat ca România să nu mai aplice accize pe cafea încă din 2010, ceea ce autorităţile fiscale au ignorat. Probabil consumul de cafea este suficient de vioi pentru a alimenta buzunarele fără fund ale statului. Deci, acciza pe cafea rezistă timpului şi va continua să fie colectată şi în 2012.
Poate cea mai interesantă mişcare a bugetului actual este mărirea plafonului de garanţii guvernamentale până la 10 miliarde de lei, plafon aproape egal cu suma garanţiilor acordate în 2009 şi 2010. Guvernul continuă programul Prima Casă, probabil în formula actuală, de garantare a 50% din sumele acordate ca împrumut, şi programele de susţinere a afacerilor, în măsura în care creează locuri de muncă. Evident, alocările majore se vor îndrepta către susţinerea absorbţiei fondurilor europene, pe care se bizuie actualul buget.
Proiectul de buget nu conţine însă detalii privind programul de privatizare convenit cu FMI & Co. Dacă el va fi derulat, este de presupus că va furniza bani în plus pentru un buget ambiţios. De altfel, ideea de a reduce deficitul bugetar sub 3% este în sine extrem de ambiţioasă. România nu are însă de ales, deoarece se află sub imperiul ultimatumului transmis de Uniunea Europeană prin procedura de deficit excesiv. În jur, toată lumea s-a conformat. Ungaria, de pildă, a trebuit să livreze o reducere la nivelul cerut încă din acest an şi a făcut-o chiar cu preţul naţionalizării Pilonului II de pensii. România este însă într-o situaţie şi mai dificilă, deoarece până acum a ignorat modul de calcul european al deficitului, neintroducând pierderile companiilor de stat, pe care bugetul le finanţa în proporţie de 50%. De aceea se vede acum nevoită să-şi reducă deficitul calculat prin formula locală, îngăduitoare, mult sub 3% din PIB.
Deşi bugetul intră în dezbaterea politică în cea mai prudentă formulă posibilă, riscurile sunt imense. Economia României poate fi zdrobită în cazul în care Italia intră într-o spirală a datoriilor, pe tiparul grecesc, ceea ce ar echivala cu un dezastru la scară europeană. În acest caz, nu va fi vorba de creştere economică în 2012. Dar nu vor exista nici banii dispuşi să finanţeze cheltuielile unui stat cu o economie fragilă. În acest caz, toate eforturile de până acum, inclusiv continuarea acordului cu FMI & Co, îşi vor arăta utilitatea. //
