Unde ne duce Banca Nationala?

Ilie Serbanescu | 01.03.2006

Pe aceeași temă

Daca nu s-ar cunoaste exact situatia precara a economiei, din cauza gravelor dezechilibre care o confrunta, atunci masurile adoptate de Banca Nationala in conjunctie cu inactiunea guvernului n-ar putea fi interpretate decat ca o expresie a faptului ca cei ce ne conduc s-au chitit sa termine economia, incepand cu economia reala, cea murdara si stresanta, la care noua “lume buna” stramba din nas.

Dupa ce s-a straduit din rasputeri sa coboare dobanzile, Banca Nationala da semnal ca acestea sa fie urcate si face si primul pas intr-o atare directie, ridicand dobanda de interventie monetara de la 7,5% la 8,5%. Interventiile pe piata ale Bancii Nationale vor fi mai scumpe, urmand a costa banca centrala si mai substantial decat pana acum. Daca bancile comerciale o vor urma, creditul va deveni in general mai scump in economie si este de presupus ca se va restrange. Consumul, dar si investitiile se vor comprima si, ca urmare, cresterea economica va slabi.

Mai mult, Banca Nationala a marit cuantumul rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor comerciale, de la 35% la 40%. Cu alte cuvinte, banca centrala blocheaza o si mai mare parte din resursele in valuta ale bancilor si restrange astfel si mai mult capacitatea lor de a-si imprumuta in valuta clientii. Leul castiga in cautare si tinde s-o ia in sus. Putand avea o mai redusa utilizare, euro risca sa se duca in jos. Aceste tendinte se pot adanci in cazul in care capitaluri speculative externe vor intra in tara vazand ca, prin cresterea dobanzilor, diferentialul de dobanda fata de pietele internationale se reface pe piata romaneasca si, deci, ofera posibilitati de fructificare. Evident, prin marirea ofertei de valuta, cursul valutelor poate scadea, in timp ce cursul leului poate creste. Importurile ar fi astfel stimulate, in timp ce exporturile ar fi dimpotriva afectate, adica exact invers decat ar fi nevoie in conditiile depasirii deja fabuloase si periclitante a exporturilor de catre importuri.

Sa observam ca, dupa ratarea tuturor tintelor in 2005, obiectivele pentru 2006 sunt redinamizarea dupa incetinirea cresterii economice, reluarea dezinflatiei dupa stagnarea acesteia, scaderea dupa explozia fulminanta a deficitului extern. In ce fel masurile adoptate de Banca Nationala vor contribui la realizarea obiectivelor respective - si de fapt la care anume dintre acestea - este greu de spus deocamdata. In 2005, o combinatie nefericita intre politicile guvernului si cele ale bancii centrale a dus nu numai la ratarea tintelor amintite, dar, si mai grav, la crearea unor dezechilibre extrem de periculoase, atat prin amplitudinea lor, cat si, mai ales, prin remanenta lor, prin imposibilitatea de a le reduce si neutraliza in curand.

In esenta, la o crestere de productivitate de numai 2-3 procente, castigurile salariale in echivalent euro au crescut cu aproape 40%, ceea ce este decapitant pentru economie. Jumatate a rezultat din cresteri directe si indirecte (cota unica) de salarii si jumatate din aprecierea leului. Ambele reprezinta incendii in masura in care nu au acoperire in cresteri de productivitate.

Sa nu ne miram ca, in timp ce productia abia a mai rasuflat - cea industriala chiar stagnand -, iar exporturile au tot pierdut piete si pozitii, consumul a luat-o razna, indeosebi cel din import, ceea ce a condus la un dezechilibru extern nicicand cunoscut. Dezechilibrele sunt atat de profunde, incat corectiile nu mai pot interveni prin simple masuri monetare.

Impactul politicilor cu care a inceput noul an Banca Nationala se afla, din pacate, in ceata. Daca aceste politici constituie preludiul unor incercari si mai articulate de restrangere a creditarii pentru a opri degradarea in continuare a deficitului extern, interventia Bancii Nationale, chiar daca nu place, trebuie salutata, cu atat mai mult cu cat este singura masura care se intreprinde in situatia creata. Daca insa respectivele politici de inceput de an - asa cum lasa de inteles unele tinte ale BNR si unele declaratii ale guvernatorului - constituie preludiul unor cautari si mai disperate decat pana acum de fortare cu orice pret a scaderii inflatiei, va fi vai si amar pentru economie. Pur si simplu, deoarece pretul va fi aprecierea leului, stimularea aiuritoare si inadmisibila a importurilor, deprimarea definitiva a exporturilor si scoaterea din joc a acelei parti din economia reala ce a mai ramas romaneasca si care nu are cheagul necesar pentru a face fata unor asemenea socuri.

Unde ne duce politica Bancii Nationale? Politica Bancii Nationale, pentru ca guvernul nu face decat sa asiste la toate acestea, practic, ca un simplu spectator. Ceea ce amplifica simtamantul de incertitudine. Nu se stie de fapt daca adevarate corectii sunt chiar urmarite sau daca sunt posibile si nici in ce fel politicile cunoscute si cele inca necunoscute vor putea influenta evolutiile economice.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22