Pe aceeași temă
Sunt puţine semne că am reluat creşterea economică şi ele nu confirmă o tendinţă, chiar dacă am depăşit primul nivel al crizei. Dar fără tendinţe confirmate, creşterea mult aşteptată seamănă mai mult cu o lungă agonie.
Economia românească este de fapt o ecuaţie simplă. Sau, cel puţin, creşterea PIB pe care am început să o luăm ca reper, în mare, corect, dar şi simplist, al stării economice. Pe de o parte, această creştere este condiţionată de investiţiile străine, de banii care intră în ţară. Statistic, ei produc creştere în PIB prin consum, comerţ, tranzacţii imobiliare, construcţii şi desigur investiţii, dar nu am scris întâmplător această categorie la finalul enumerării.
Ce facem într-un an în care aceste sume sunt mici, ba chiar la o treime faţă de ultimii ani în care ne-au adus creşterea? Sau, altfel spus, ce facem când fluxurile de capital nu vor mai avea ritmul de altă dată? Ecuaţia creşterii este simplă. Ţine de o combinaţie a doi factori: să nu avem un an agricol prost şi să avem o creştere în industrie. Din partea agriculturii nu putem aştepta mai mult decât să nu tragă în jos creşterea economică. Un an agricol bun susţine creşterea, dar nu o propulsează. De fiecare dată când am avut un an agricol prost (vezi anul 2005), creşterea economică în perioada boom-ului economic a fost mai modestă. Cum agricultura a avut parte de ploi - pentru că în mare acesta este fenomentul care face diferenţa în sistemul nostru total depăşit – ca în anii 2007–2008, am avut creşteri record. Când vom avea parte de un sistem de irigaţii pe suprafeţe mari funcţional, de utilizare constantă şi masivă a fondurilor europene, vom putea miza pe procente semnificative de creştere economică.
Anii 2007 şi 2008 sunt ani atipici pentru creşterea economică de care am avut parte, tocmai pentru că ea s-a bazat pe investiţii şi credite, pe bani de care nu vom mai avea parte în anii care vin. Nicio şansă de a mai spera ca sectorul construcţiilor să contribuie cu peste 2 procente la creşterea economică. Cum nici serviciile cu comerţul pe care îl implică să aibă o pondere asemănătoare în anii care vin, dacă veniturile nu vor creşte consistent.
În consecinţă, pentru a reveni pe creştere, trebuie să mizăm, demodat, pe producţia industrială. Despre agricultură, greu de spus ce pondere va avea anul acesta. În fond, anul agricol se judecă peste cam o lună, când recolta e în hambare, la câte impredictibilităţi sunt. Vom vedea în două luni cum stăm. Construcţiile însă stau extrem prost. Cum altfel? Mai mult, nici nu putem spune că s-a oprit căderea! Începând din noiembrie anul trecut, construcţiile au scăzut lună de lună până în luna mai. Iunie a adus o uşoară creştere, dar, de atunci, din nou, a început scăderea, aşa că luna august e la un minimum istoric din ultimul an. Serviciile stau ceva mai bine, dar greu de mizat pe ele.
Valoarea minimă istorică s-a atins în februarie. A urcat apoi spre luna aprilie. O evoluţie pe care am văzut-o de altfel şi la alţi indicatori. Părea că ce a fost mai greu a trecut. Apoi, din nou în sus, spre luna iunie, o nouă speranţă, pentru ca apoi să reintre pe scădere. În august, cifra de afaceri era undeva la 87% faţă de anul trecut. Nici pentru acest domeniu nu prea sunt speranţe, de vreme ce nu avem niciun semn că sunt posibile venituri mai mari sau o politică fiscală stimulativă a consumului (se vorbeşte de creştere de TVA!). Ne rămâne producţia industrială, ca singură speranţă.
Două cifre contează aici: exporturile şi indicele producţiei industriale. Marea îngrijorare vine din exporturi, pentru că datele lunii august dau peste cap speranţele verii. Din luna aprilie au reînceput creşteri importante ale exporturilor lunare, după ce cu greu reuşisem să păstrăm nivelul de 2 miliarde de euro lunar. În luna iulie chiar am avut un vârf de 2,8 miliarde de euro, dar în august am revenit la nivelul lunii aprilie: 2,17 miliarde, adică 81% din nivelul de acum un an, un nivel care, de altfel, caracterizează întreaga perioadă. Dincolo de cifre, tendinţele contează mai mult şi tocmai neconcretizarea unei tendinţe de creştere pe exporturi e mai îngrijorătoare, în condiţiile în care principalii noştri parteneri comerciali par să îşi revină. Am depăşit cu greu limita de 3 miliarde de euro în octombrie anul trecut, dar faptul că nu păstrăm nici 2,5 miliarde ca limită lunară e riscant.
Indicii producţiei industriale dădeau, până acum, marile speranţe. Pe total industrie, batem însă pasul pe loc. Minimul din decembrie a fost depăşit în lunile următoare, dar fără a concretiza o tendinţă şi fără a-l depăşi cu mai mult de 4 puncte procentuale, aşa încât suntem încă sub nivelul din noiembrie anul trecut. Această evoluţie vine mai ales ca urmare a scăderilor din industria extractivă, care nu poate reveni la parametrii din anii trecuţi. La industria prelucrătoare se identifica singura tendinţă încurajatoare din economia românească. De la minimul lunii decembrie au început creşteri. Uşoare, dar constante până în luna iulie. Nu se ajunsese la nivelul ajustat al lunii noiembrie, dar era o tendinţă de creştere importantă (aproape 12 procente). August însă face pasul înapoi. Din nou. E sub un procent, e drept, dar el confirmă că am ajuns la un anumit stadiu de care nu putem trece, un nivel confirmat şi de exporturi. Ce putem înţelege din aceste evoluţii? Că nu am revenit pe o tendinţă de creştere confirmată. Că scăderea economică poate continua, iar oprirea din decembrie nu este atât de departe cum credem. Ceea ce înseamnă că pentru reluarea creşterii economice mai avem mult de aşteptat şi suferit. //
