Uniunea bancară în faza gambitului polonez

Crearea unui sistem unic de supraveghere bancară ar putea armoniza reglementările oarecum neuniforme sub care funcţionează diferitele bănci europene.

În vara fierbinte a celui de-al cincilea an de criză mondială, prima din secolul al XXI-lea, panica dădea târcoale Spaniei, răvăşită de colapsul băncilor sale de economii, şi ameninţa Ita­lia, ţară apăsată de povara unor mari datorii istorice. Mario Draghi, italianul care conduce Banca Centrală Eu­ropeană, a declarat la fi­nalul lunii iulie că proiectul euro este ireversibil, iar te­merile că acesta se va spul­bera trebuie să fie risipite de o manieră fundamentală. A intrat în joc Comisia Eu­ropeană. Principala critică a pieţelor fi­nanciare era aceea că Banca Centrală a Europei nu are mecanismele clasice ale unei bănci centrale, fiind astfel lipsită de capacitatea de a susţine sistemele finan­ciare în criză. José-Manuel Barroso, pr­e­şedintele Comisiei Europene, a avansat pro­iectul unei uniuni bancare care să com­pleteze uniunea vamală şi monetară. Săp­tămâna trecută, Barrosso a prezentat schi­ţa finală a proiectului în care supra­ve­ghe­rea bancară va fi coordonată de Banca Cen­trală Europeană, cu implicarea băn­cilor centrale naţionale din zona euro. Un prim efect al acestei uniuni bancare va fi acela că băncile europene ar avea acces la banii Mecanismului European de Sta­bi­litate, pentru a se recapitaliza. Este o ne­voie esenţială pentru băncile europene, ca­re ar fi trebuit să facă faţă presiunilor pie­ţelor financiare în încercarea de a-şi ma­jora capitalurile.

Deocamdată, BCE are atri­bu­ţii oarecum limitate: poa­te mişca dobânzile sale che­ie în concordanţă cu evo­luţia inflaţiei şi a economiei în general, poate funcţiona ca împrumutător de ultimă instanţă pentru băncile zo­nei euro şi controlează ma­sa monetară, deci stă­pâ­neşte tiparniţa monedei uni­ce.

După crearea Mecanismului Unic de Su­praveghere Bancară, BCE va putea acorda sau revoca licenţele bancare, ar putea im­pune sancţiuni băncilor şi ar avea un cu­vânt de spus în chestiunea conducerii exe­cutive a acestora, prerogative care acum aparţin exclusiv băncilor centrale na­ţio­nale. Totuşi, crearea unui sistem unic de supraveghere bancară ar putea armoniza reglementările oarecum neuniforme sub care funcţionează diferitele bănci eu­ro­pene. Să ne amintim, de pildă, momentul tensionat de la începutul acestui an, când bancherul şef al Austriei, Ewald Nowotny, a impus băncilor austriece limite de ex­punere faţă de ţările din Europa Centrală şi de Est, cu alte cuvinte a limitat can­titatea de bani pe care acestea o puteau implica în finanţările din România, Un­ga­ria sau Cehia. În condiţiile unei supra­vegheri globale, o asemenea iniţiativă ar avea şanse mici de a fi acceptată.

Iată de ce preşedintele Traian Băsescu a lă­sat să se înţeleagă că guvernatorul Mugur Isărescu priveşte cu calm şi luciditate şi, în general, acceptă o asemenea construcţie europeană. Polonia, pe de altă parte, n-a trecut prin tensiunile unui episod în care băncile străine din piaţa ei să-şi reducă fluxurile de bani către economia sa, de­oarece economia sa a rezistat în faţa cri­zei. Acum, însă, ministrul de Finanţe po­lonez, Jacek Rostowski, este un critic vo­cal al proiectului pe care îl consideră de neacceptat. „Nu putem continua cu ceva unde noi nu avem un drept de vot“, a explicat Rostowski. Ţările care nu sunt membre ale zonei euro, cum sunt Polonia sau România, pot intra în Consiliul de supraveghere care se va forma, dar nu vor avea vreun drept de vot, ceea ce ener­vează deopotrivă toate cele zece state mem­bre ale Uniunii Europene rămase în afara zonei euro, dar ale căror pieţe ban­care sunt dominate de superbănci con­tro­late de state din zona euro. Aceeaşi atitu­dine critică a fost împărtăşită şi de mi­nis­trul de Finanţe suedez, Anders Borg. Nici Suedia nu este membră a zonei euro. Acest impas pune sub semnul întrebării şan­sele ca uniunea bancară să fie desă­vârşită la începutul anului 2013. Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, consideră că fixarea unui calendar este nerealistă, date fiind incertitudinile ac­tuale, însă se arată optimist în legătură cu desăvârşirea proiectului.

Un alt punct fierbinte în negocierile ul­te­rioare va fi chestiunea asigurării de­po­zi­telor bancare. În Uniunea Europeană, ban­ca centrală a unei ţări despăgubeşte cli­enţii unei bănci falimentare până la limita a 100 de mii de euro. Germania are nevoie de clarificări, deoarece este prin­ci­palul sponsor european, însă toate chel­tuielile contribuabililor nemţi sunt limi­tate de Constituţie şi pentru fiecare ban în plus pe care-l cere construcţia eu­ro­peană e nevoie de aprobarea Curţii sale Cons­ti­tu­ţionale. Simon Lewis, şeful exe­cutiv al Aso­ciaţiei Pieţelor Financiare Eu­ropene, consideră că uniunea bancară este un pas esenţial înspre recâştigarea în­crederii în sistemul financiar european, însă atrage atenţia că mai sunt multe as­pecte neclare, cum ar fi protecţia depo­nenţilor sau alo­carea responsabilităţilor între BCE şi băn­cile centrale naţionale. Suntem însă la pri­mele mişcări, în faza ne­gocierilor. Mo­mentul seamănă oarecum cu deschiderea din şah numită gambit, în care strategia se bizuie pe mici sacrificii. //