Pe aceeași temă
Sintagma din titlul acestui articol a fost, în varianta pozitivă, parte a unui slogan publicitar pentru telefonia mobilă. De fapt, a fost mai mult decât atât. Putem spune, printr-o extrapolare potrivită, că a caracterizat întreaga perioadă de după 2000, nu întâmplător perioada de aur şi a telecomunicaţiilor, dar mai ales a economiei.
Din 1999, chiar dacă prezentul nu era cine ştie ce strălucit, viitorul suna bine. Acum, chiar dacă prezentul putea arăta mult mai rău, nici viitorul nu sună prea bine. Întrebarea pe care o auzim cel mai des – cât mai este până se termină criza? – ar trebui să nu o mai auzim deloc. Dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că referinţa la starea de graţie a anilor 2007 şi 2008 va rămâne doar o referinţă istorică. După toate probabilităţile, după toate prognozele şi estimările – atât cât toate aceste exerciţii logice mai pot fi luate în seamă –, perioada „de după“ nu va însemna o revenire la un mod de a fi al economiei din perioada recent depăşită. Noi şi lumea aproape că vom intra într-o nouă paradigmă. Asta presupune noi repere şi mai ales alte comportamente.
Cine aşteaptă reluarea ciclurilor de creştere de altădată, în România sau aiurea, trăieşte într-o lume ireală. Pe piaţa românească mai ales, această schimbare va fi una extrem de dură. Cum va arăta ea? Pentru a o înţelege, trebuie descrisă comparativ. Perioada care s-a încheiat în 2008 a fost una simplă: banii intrau uşor în economia românească şi pe seama lor apărea un spor de producţie natural, ba, mai mult, pe baza unei cereri aproape fără margini, creşterea venea de la sine. Dacă un business nu făcea mari greşeli de management sau marketing, dacă avea banii de pornire şi/sau ceva garanţii de oferit pentru credite, profitul venea fără mari probleme de concepţie de business. Desigur, nu a fost totdeauna aşa, dar cine se mai poate pune în starea de dinainte de 2001-2002, când am intrat în paradigma de care vorbim?
Probabil că 2010, în prima lui parte, va fi tot un an al tăierilor, reaşezărilor, reorganizărilor. Şi apoi, când vine creşterea aceea simplă, clară şi frumoasă, de două cifre? Cum banii nu vor mai curge cu aceeaşi dezinvoltură, se poate spune că perioada aceea nu va mai veni prea curând. Dar nu doar din cauza fondurilor reduse se va întâmpla aşa. Pentru că, dacă ne uităm acum la aceste fonduri, în ciuda aparenţelor, ele nu sunt atât de mult sub nivelul celor de anii trecuţi, fie că vorbim de investiţii străine, de remiteri, ba chiar de credite. Ce se schimbă este apetenţa pentru consum. Poate mai încet în România, dar ferm. Şi atunci, performanţa pentru o companie este profitul, indiferent de valoarea lui. Grija pentru un profit aproape marginal este cumplită şi diferă radical de starea de graţie a profiturilor cu două cifre. Şi presupune alte dexterităţi.
Simplificând, dacă până acum cheia succesului era distribuţia perfectă la centrul de vânzare sau la nivelul clientului, acum lucrurile se pun în cu totul alţi termeni. De fapt, nu mai e o cheie unică. Uneori poate însemna acelaşi lucru, alteori optimizări fiscale sau dimensionări cât mai adecvate marginal ale costurilor. Uneori va fi nevoie de angajări ca până acum, alteori de concedieri. Mereu de muncă, dar tot timpul de inteligenţă. Întrebarea este în ce măsură manageri deprinşi cu o viaţă în două cifre ştiu să gândească în termeni de profit marginal. Îi va obliga viaţa, desigur, să înveţe sau să dispară. Dar niciodată învăţarea aceasta nu s-a făcut decât cu „sânge, lacrimi şi sudoare“. Suntem pregătiţi să plângem, să ne rănim şi transpirăm? Sectorul privat a arătat în acest an o remarcabilă contracţie (sau adaptare la situaţie, dacă vrem să fim realişti).
Nu a sucombat şi nici nu a creat din disponibilizări problema socială pe care mulţi o vedeau. Pe scurt, a reuşit, de bine, de rău, să se repoziţioneze. Nu cred că ce a fost mai rău a trecut, dimpotrivă, cred că urmează încă şase luni şi mai dificile, dar reacţia de până acum a fost una rezonabilă. Dacă din iarnă încoace s-a discutat despre supravieţuire în condiţiile în care existau posibilităţi de restructurare (economii realizate, contracte încheiate mai de mult, personal angajat mai numeros), acum situaţia este alta: vechile contracte s-au întrerupt, concedierile care nu au dau peste cap firma au cam fost făcute, lanţurile de furnizori sunt date peste cap, iar bani nu prea mai sunt. În plus, băncile nu sunt deloc darnice, dar pe undeva, pe la partenerii de export cel puţin, se văd mugurii creşterii. Ieşirea dintr-o criză e la fel de periculoasă ca şi coborârea după atingerea vârfului mult visat, în alpinism. Pe coborâre, se spune, apar cele mai multe victime.
Asta înseamnă că în ultima parte a contracţiei apar cele mai multe victime şi acest lucru se va vedea cel mai bine în cifra şomajului, care va creşte până în primăvara viitoare. Dacă va fi cineva atent în toată această agitaţie politică şi la economie, lunile care vin vor aduce reaşezări serioase, cu noi lideri de piaţă, cu redimensionări serioase şi cu o altă structură a pieţei muncii. Chestiuni pe cât de serioase, pe atât de ignorate în zilele care vor veni. //
