Ce rol a jucat presa britanică în piesa Brexit

Cifrele oferite de Google după re­fe­ren­du­mul bri­tanic decisiv pentru Brexit au făcut în­con­ju­rul presei internaționale: la opt ore după anunțarea rezultatelor, britanicii căutau febril pe Internet informații despre Uniunea Europeană, despre con­secințele ieșirii din co­mu­nitate, despre avantajul sau dezavantajul de a rămâne. Din­colo de nervozitatea si­tua­ției, căutările indică un deficit de informație elementară îna­inte de vot. În epoca Inter­ne­tului, a navigării superficiale pen­tru divertisment, demo­cra­ția se dovedește vulnerabilă prin aducerea la urne a maselor subnutrite informațional, ușor de manipulat și slab educate pentru decizii politice majore. Iar asta se întâmplă acum în Marea Britanie, țara care a livrat modele me­dia strălucite și părea că a trecut cu bine exa­menul după „scandalul Murdoch“, care pro­du­sese o mare criză de credibilitate a presei. Po­porul a decis, dar falia între generații, între po­liticieni și cetățeni, între poziționări po­li­ti­ce, precum și între „țările“ Regatului s-a adân­cit. Degeaba s-au adunat peste trei mi­li­oa­ne de semnături pentru a cere un nou re­ferendum pe baza unei legi care nu există, ires­ponsabilitatea politicienilor este învederată și a rămas prea puțin spațiu de întors.

Apare întrebarea firească: dar oare presa a tra­tat cu deplină respon­sa­bi­li­ta­te acest moment crucial din destinul Marii Britanii? Ro­mâ­nia n-a uitat campania isteri­că de la sfârșitul anului 2013 privind „invazia“ românilor și bulgarilor pe piața britanică a muncii accesibilă din 2014 pen­tru țările lor. The Daily Mail, Daily Express, The Mirror și alte publicații dădeau știri în­fri­coșătoare despre hoardele pornite dinspre Es­tul ex-comunist. Panica a fost atât de ma­re, încât la 1 ianuarie 2014 s-a instalat pe aero­portul Luton însuși președintele Comi­te­tului pentru afaceri interne al Parlamentului, Keith Vaz, care, înconjurat de televiziuni și zeci de jurnaliști, l-a întâlnit pe... Victor Spi­rescu, unicul solicitant român de job sosit la Lon­dra. Asta nu a împiedicat presa tabloidă să insiste pe infracționalitatea etnică, pe de­cla­ra­țiile extremistului Nigel Farage de la UKIP că nu își dorește vecini români sau că des­chi­de­rea pieței muncii este, în fapt, o intrare pen­tru crima organizată. Documentarul difu­zat la Channel 4 despre românii țigani, hoți, cer­șe­tori etc. a indignat, dar a accentuat o ima­gine greu de șters. Mai târziu, The Daily Mail și-a cerut scuze pentru exagerări, dar a continuat discursul antieuropean ironizând măsurile lua­te de Guvernul Cameron în acord cu legislația UE.

Un sondaj YouGov de la începutul lui 2016 făcut pe 7 țări europene – printre care Fran­ța, Germania, Suedia și Danemarca - arată că pu­bli­cul britanic evaluează mass-media ca păr­ti­nitoare în proporție de 26%, mai ales pre­sa do­minată de ideologiile de dreapta. De ase­me­nea, 34% dintre cei chestionați cred că presa este prea negativă în privința imi­gra­ției. In­Facts.org a colectat câteva dintre cele mai stri­dente minciuni publicate de ziare ca The Daily Mail, Mail Online, Express, The Te­le­graph și The Sun despre migranții din țările ara­be, trăgând concluzia că „presa Brexit a vehiculat în mod repetat știri distorsionate despre migranți“. Un exemplu este articolul din The Sun din 19 mai 2016, intitulat Bri­ta­nici, nu e co­rect: 4 din 5 joburi britanice merg la stră­ini!, bazat pe interpretarea falsă a unor sta­tis­tici. Sau altă alertă manipulatoare prin scoa­te­rea din context a declarațiilor unui di­rec­tor ame­rican din Intelligence Service, care ar fi spus că granițele deschise invită ISIS să in­tre în Ma­rea Britanie, apare în aprilie în The Te­le­graph. Multe derapaje au fost raportate la IPSO, Or­ga­ni­zația Standardelor Independente în Presă, în­ființată după închiderea săp­tă­mâ­na­lului News of the World al lui Rupert Mur­doch și după se­verul Raport Leveson. Dar, ca peste tot în epo­ca informației frugale, știrile de senzație au audiență și pot crea opinie. În­tr-un articol extrem de critic, editorialista Polly Toynbee de la The Guardian acuza presa din țara sa, in­clu­zând-o pe cea de reputație, ca The Times și BBC, de interese egoiste în fe­lul cum se po­zi­țio­nează față de problema eu­ro­peană, prin lo­viturile aplicate premierului. „Presa nu-l va ier­ta niciodată pe Cameron pentru ancheta ju­de­cătorului Leveson, după scandalul inter­ce­p­tărilor ilegale... din curtea lui Murdoch. Re­gu­la­mentul de presă nele­gi­fe­rat încă al lui Le­ve­son atârnă deasupra ca­pului lor și orice altă întâmplare poate obliga la aplicarea lui... Ce pârghie mai bună sau re­vanșă ar putea avea presa decât să-l umi­lească pe Cameron prin referendumul asupra UE? Soarta nației poate sta la mâna acestor agresori plini de capricii, vanități și interese mercenare“, avertiza edi­to­rialista în februarie 2016. Și soarta Europei uni­te se joacă la aceeași ruletă.