Risc major: minciuna devine acțiune

În noiembrie trecut, CEX-ul național al PSD a adoptat o rezoluție împotriva „statului paralel și ilegitim“. În ianuarie 2018, președintele Se­natului a vorbit la lansarea unui ONG dubios des­pre un asalt „care este dat de statul paralel, de cei ca­re au ajuns să fie corupţi de pu­tere şi care vor să aibă con­trolul butoanelor, este unul con­sis­tent şi se manifestă în ţară şi vedem că a început să se ma­nifeste din ce în ce mai pu­ternic şi în străi­nă­ta­te“. În­tre­bați insistent ce este acest ina­mic periculos numit „stat pa­ralel“, Tăriceanu și Li­viu Drag­nea au răspuns mereu în doi peri, dar cu o mi­nă îngrijorată. Cel mai complex răs­puns a fost „se vorbeşte în spaţiul public de asta de foarte mult timp şi toată lumea în­ţelege“. Ni­ciunul dintre promotorii politici ai fic­țiunii nu au livrat altceva decât insinuări și alu­zii. Ni­cio­da­tă dovezi, fapte sau informații concrete, ce­ea ce l-a făcut pe președintele sta­tului să adu­că el o clarificare: statul paralel „este o glu­mă proastă“. C.T. Po­pes­cu a tran­șat pro­blema în stilul său excesiv, spunând „ci­ne cre­de în statul paralel este un imbecil garantat“.

Totuși, nu este o glumă. Dacă s-ar fi limitat la discursul politic, referința la o realitate ocul­tă s-ar fi pierdut cu timpul în noianul de in­for­mații care ne inundă zilnic. Chiar pentru pu­­bli­cul românesc mare iu­bitor de conspirații, o fan­tas­ma­go­rie ca asta devine până la ur­mă subiect de ban­curi. Însă teoria „statului pa­ralel“ nu s-a mulțumit cu de­cla­ra­ții. Mass-media complice au pre­luat-o și au rostogo­lit-o cu hărnicie la semnalul dat de po­liticieni, inventând per­so­najele necesare pen­tru a da corp ficțiunii. Nu in­for­mații factua­le, ci fumigene.

Așa au apărut în studiourile An­tenelor, la RTV sau la televiziunea publică niș­te „martori“ pa­ra­leli, cât mai penali, ca Dra­gomir, fugarul Ghi­ță, plus magistrați eșu­ați, că­rora li s-a aso­ciat și fostul președinte Bă­ses­cu. Înlănțuirea e la vedere, fiindcă de­cla­ra­ții­le neveri­fi­ca­te ale unor personaje afla­te în conflict cu jus­tiția sunt preluate și re­di­fu­zate de EvZ, DCNews, Cotidianul, recent și de Ro­mâ­nia li­beră, în consonanță cu poruncile pa­tronilor cer­tați cu legea. Nu mai adăugăm aici nu­me­roa­sele site-uri obscure, create pentru a zvâr­li cocteiluri Molotov in­for­ma­țio­na­le pu­bli­cului bui­mac. Iar rețelele sociale au dis­tri­bu­it și ele fără constrângeri teoria, spo­rind confuzia.

Pasul următor e însă cel mai periculos. Exal­ta­ții puterii, cum e Codrin Ștefănescu, se­cretar-ge­neral adj. al PSD, amenința cu un uri­aș mi­ting împotriva „statului paralel și ile­gi­tim“. Par­lamentul României produce în se­rie co­mi­sii de anchetă pornite de la vorbe goa­le. Așa s-a înființat comisia de anchetă des­pre arhiva SIPA, apoi comisia pentru inves­tigarea ale­ge­ri­lor prezidențiale din 2009, toate comisiile în­cheindu-se tot cu vorbe goa­le, rapoarte ne­se­rioase care dezvăluie inten­ții­le canibale pen­tru care au fost create. Acum d-l Tăriceanu a anunțat că trebuie investigat „statul paralel“. Altă comisie, cu puteri spo­ri­te, putând să obli­ge pe oricine, sub sancțiune, să se prezinte. În sfârșit, „statul paralel“ nu se va mai putea as­cunde. Dincolo de absurdul si­tuației, tre­ce­rea de la fanteziile unor po­liticieni șmecheri, care aburesc țara ajutați de o presă mânjită, la ac­țiune este foarte gravă. De la minciună se tre­ce la hărțuirea unor oa­meni reali, in­ves­ti­gați, acuzați că sunt „so­ro­siști“, că sunt tră­dă­tori de țară etc. Un exem­plu este ancheta in­ternă inițiată la TVR îm­po­triva jurnalistului Alex Cos­ta­che pe niște in­si­nuări de relații cu SRI for­mulate de Ion Cris­toiu pe blog. Fără nicio do­va­dă. TVR a con­fir­mat în 30 ianuarie 2018 că jurnalistul e sus­pect inclusiv de „so­rosism“ fiindcă a colaborat la România cu­ra­tă. Aiu­reala lui Cristoiu servește pentru re­pri­marea unui jurnalist bun. Pe vorbe.

Raportul Declinul adevărului, publicat la în­ce­putul lui 2018 de Rand Co., semnat de Jenni­fer Kavanagh și de Michael D. Rich, demon­strează că opinia tinde să copleșească ade­vă­rul factual și să erodeze astfel discursul pu­blic onest și constructiv. Fenomenul este ge­ne­rat peste tot în lume de interese politice și economice în complicitate cu mass-media, producând polarizare socială, slăbind încre­de­rea în instituții și în guverne. Consecințele re­zidă nu doar în nesiguranța și mefiența ge­ne­rală, ci și în costuri economice, socio-cul­tu­ra­le, diplomatice. Un articol semnat în ziare.com de Iulian Fota atrage atenția asupra con­se­cin­țelor în politica externă a jocului iresponsabil cu vorbe din politică: „minciuna a ajuns prin­cipala armă împotriva instituțiilor românești de securitate națională. Este ceea ce eu nu­mesc războiul hibrid româno-român. Din in­terese personale sau de grup, exact când es­te mai multă nevoie de ele, instituții extrem de importante ale statului român sunt denigrate grav, prin minciună și manipulare, România fiind vulnerabilizată prin scăderea capacității ei de apărare“. Iar agentul acestui joc periculos este mereu presa. //