De același autor
În noiembrie trecut, CEX-ul național al PSD a adoptat o rezoluție împotriva „statului paralel și ilegitim“. În ianuarie 2018, președintele Senatului a vorbit la lansarea unui ONG dubios despre un asalt „care este dat de statul paralel, de cei care au ajuns să fie corupţi de putere şi care vor să aibă controlul butoanelor, este unul consistent şi se manifestă în ţară şi vedem că a început să se manifeste din ce în ce mai puternic şi în străinătate“. Întrebați insistent ce este acest inamic periculos numit „stat paralel“, Tăriceanu și Liviu Dragnea au răspuns mereu în doi peri, dar cu o mină îngrijorată. Cel mai complex răspuns a fost „se vorbeşte în spaţiul public de asta de foarte mult timp şi toată lumea înţelege“. Niciunul dintre promotorii politici ai ficțiunii nu au livrat altceva decât insinuări și aluzii. Niciodată dovezi, fapte sau informații concrete, ceea ce l-a făcut pe președintele statului să aducă el o clarificare: statul paralel „este o glumă proastă“. C.T. Popescu a tranșat problema în stilul său excesiv, spunând „cine crede în statul paralel este un imbecil garantat“.
Totuși, nu este o glumă. Dacă s-ar fi limitat la discursul politic, referința la o realitate ocultă s-ar fi pierdut cu timpul în noianul de informații care ne inundă zilnic. Chiar pentru publicul românesc mare iubitor de conspirații, o fantasmagorie ca asta devine până la urmă subiect de bancuri. Însă teoria „statului paralel“ nu s-a mulțumit cu declarații. Mass-media complice au preluat-o și au rostogolit-o cu hărnicie la semnalul dat de politicieni, inventând personajele necesare pentru a da corp ficțiunii. Nu informații factuale, ci fumigene.
Așa au apărut în studiourile Antenelor, la RTV sau la televiziunea publică niște „martori“ paraleli, cât mai penali, ca Dragomir, fugarul Ghiță, plus magistrați eșuați, cărora li s-a asociat și fostul președinte Băsescu. Înlănțuirea e la vedere, fiindcă declarațiile neverificate ale unor personaje aflate în conflict cu justiția sunt preluate și redifuzate de EvZ, DCNews, Cotidianul, recent și de România liberă, în consonanță cu poruncile patronilor certați cu legea. Nu mai adăugăm aici numeroasele site-uri obscure, create pentru a zvârli cocteiluri Molotov informaționale publicului buimac. Iar rețelele sociale au distribuit și ele fără constrângeri teoria, sporind confuzia.
Pasul următor e însă cel mai periculos. Exaltații puterii, cum e Codrin Ștefănescu, secretar-general adj. al PSD, amenința cu un uriaș miting împotriva „statului paralel și ilegitim“. Parlamentul României produce în serie comisii de anchetă pornite de la vorbe goale. Așa s-a înființat comisia de anchetă despre arhiva SIPA, apoi comisia pentru investigarea alegerilor prezidențiale din 2009, toate comisiile încheindu-se tot cu vorbe goale, rapoarte neserioase care dezvăluie intențiile canibale pentru care au fost create. Acum d-l Tăriceanu a anunțat că trebuie investigat „statul paralel“. Altă comisie, cu puteri sporite, putând să oblige pe oricine, sub sancțiune, să se prezinte. În sfârșit, „statul paralel“ nu se va mai putea ascunde. Dincolo de absurdul situației, trecerea de la fanteziile unor politicieni șmecheri, care aburesc țara ajutați de o presă mânjită, la acțiune este foarte gravă. De la minciună se trece la hărțuirea unor oameni reali, investigați, acuzați că sunt „sorosiști“, că sunt trădători de țară etc. Un exemplu este ancheta internă inițiată la TVR împotriva jurnalistului Alex Costache pe niște insinuări de relații cu SRI formulate de Ion Cristoiu pe blog. Fără nicio dovadă. TVR a confirmat în 30 ianuarie 2018 că jurnalistul e suspect inclusiv de „sorosism“ fiindcă a colaborat la România curată. Aiureala lui Cristoiu servește pentru reprimarea unui jurnalist bun. Pe vorbe.
Raportul Declinul adevărului, publicat la începutul lui 2018 de Rand Co., semnat de Jennifer Kavanagh și de Michael D. Rich, demonstrează că opinia tinde să copleșească adevărul factual și să erodeze astfel discursul public onest și constructiv. Fenomenul este generat peste tot în lume de interese politice și economice în complicitate cu mass-media, producând polarizare socială, slăbind încrederea în instituții și în guverne. Consecințele rezidă nu doar în nesiguranța și mefiența generală, ci și în costuri economice, socio-culturale, diplomatice. Un articol semnat în ziare.com de Iulian Fota atrage atenția asupra consecințelor în politica externă a jocului iresponsabil cu vorbe din politică: „minciuna a ajuns principala armă împotriva instituțiilor românești de securitate națională. Este ceea ce eu numesc războiul hibrid româno-român. Din interese personale sau de grup, exact când este mai multă nevoie de ele, instituții extrem de importante ale statului român sunt denigrate grav, prin minciună și manipulare, România fiind vulnerabilizată prin scăderea capacității ei de apărare“. Iar agentul acestui joc periculos este mereu presa. //