Pe aceeași temă
Despre Bashar al-Assad auzim mai mult din presă, dat fiind că liderul Siriei dispune de un regim enclavizat de conflictul care se desfășoară de ani de zile în Orientul Mijlociu. Însă când iese în public, controversatul sirian are grijă ca toată lumea să afle. Așa a făcut atunci când, în Octombrie, a zburat în secret la Moscova pentru a-i mulțumi personal lui Vladimir Putin pentru bombardamentele pe care Suhoiurile le aplică atât Statului Islamic, dar mai mult rebelilor moderați. Era prima călătorie în afara granițelor pentru Assad de la izbucnirea războiului civil, în 2011.
Și așa a făcut și săptămâna trecută când, într-un interviu pentru agenția spaniolă de știri EFE, Assad a clamat implicarea militară a rușilor în Siria drept „un act de apărare a Europei”. Sigur că presa din Federație nu a ratat momentul și a făcut din afirmația sa deschiderea ediției on-line de vineri a agenției TASS. „Suntem localizați nu foarte departe de Rusia, și dacă îmi permiteți, nu departe de Europa”, arăta liderul sirian contestat de Occident. „În acest sens, activitățile Rusiei în Siria reprezintă un act de apărare a Europei”, a adăugat el, subliniind că recentele atacuri teroriste de pe continent „sunt dovada” că ceea ce se întâmplă în Siria afectează și Europa.
Sunt câteva lucruri pe care sirianul vrea să le transmită, în substrat, prin afirmațiile făcute. În primul rând că prezența militară a Kremlinului în Orientul Mijlociu este legitimă pentru că a fost solicitată de Damasc. În timp ce alianța militară occidentală condusă de Washington nu are ce căuta acolo. Sigur că putem întreba de ce crede domnul Assad că deține toată autoritatea între granițele (divizate) ale Siriei, în condițiile în care rebelii moderați luptă împotriva sa de ani de zile și cer o schimbare de regim politic, așadar vor o altă autoritate.
(Foto: abcnews.com)
Doi. Europa trebuie să citească declarațiile lui Assad, devenit un fel de PR al unei Moscove având imaginea publică sever compromisă, și să înțeleagă totuși că există alternativă la opțiunea euro-atlantică pentru că, iată, Kremlinul are grijă de securitatea europenilor şi, în ciuda neîncrederii de care dispune, rusul ia decizia grea de a se implica militar într-o regiune în care nu a avut prea mari succese, totul pentru a proteja continentul. Aici ne readucem aminte de informațiile apărute în această toamnă cum că serviciile secrete rusești ar fi avut grijă să asigure un cordon de transport prin Caucaz pentru musulmanii care ar fi simțit o tragere pentru chemarea jihadiștilor Daesh (Statul Islamic).
Și trei, cancelariile europene poate că ar trebui să se întrebe de ce presează cu sancțiuni economice un stat care vrea să le protejeze. Știm deja că regimul Putin nu mai e frecventabil pentru Vest. Implicarea în agitarea separatismului din estul Ucrainei și suspendarea ordinii internaționale de drept prin ceea ce vicele SUA Joe Biden cataloga drept „invazia” din Crimeea au asigurat Moscova de solidaritatea a doar câtorva alte capitale să le spunem cel puțin autocrate. Mai știm că la Berlin, Paris și Roma sunt oficiali care nu mai susțin cu fermitate regimul de sancțiuni euro-atlantice aplicat revizionismului rusesc. Iar în context e bine să ne aducem aminte de scandalul provocat tot în această toamnă de șeful Comisiei Europene, atunci când Juncker dojenea Washingtonul pentru că și-a permis să spună că Rusia nu mai este o putere globală, ba chiar că europeanul ar trebui să cântărească o eventuală reconfigurare a relației cu Moscova în dauna aliatului tradițional de peste ocean.
Deși se ferește să o arate, relația cu Uniunea Europeană contează în continuare pentru Kremlin. Dincolo de încercările de a furniza o contra-ofertă la proiectul european unitar – acea Uniune Euroasiatică despre care rușii tot anunță progrese –, Moscova realizează că nu ar fi chiar util să afecteze iremediabil punțile de legătură către cancelariile din partea dreaptă a Atlanticului. Chestiunea presantă pentru Federație rămâne cum le poate îndepărta pe acestea de cealaltă cancelarie majoră din stânga Atlanticului. Pentru că oricât de bine le-ar suna o uniune trans-siberiană până în Kamceatka alături de alte câteva foste republici sovietice, rușii vor continua să depună efortul istoric pentru cupola roșie pan-europeană.
