Pe aceeași temă
Un general NATO descrie Rusia drept o amenințare existențială la adresa Occidentului în fața Senatului american. Momentul ales de Philip Breedlove are partea sa de simbolism. În această lună se fac doi ani de la preluarea peninsulei Crimeea cu armele oamenilor verzi ai Moscovei. În Martie 2014, Vladimir Putin vorbea în plenul Parlamentului rus despre “moștenirea comună” a Crimeei care “poate fi doar rusă astăzi”. Discursul venea la scurt timp după ce trupele speciale ale Kremlinului (așa-zișii “omuleți verzi”) preluau rapid, cu arme, teritoriul aflat sub autoritatea Ucrainei. Cert e că, de atunci, status quo-ul postbelic a fost dereglat. Spațiul euroatlantic a primit o terapie prin șoc. În premieră după cel de-al Doilea Război Mondial, un stat lua prin forța armelor teritoriul altui stat.
Undeva atunci, începând cu Euromaidanul, a pornit o serie neagră pentru continentul european. Ucraina a fost urmată de Siria, de criza migrației, de un climat general de incertitudine pe fondul atacurilor teroriste. Toate se înlănțuiau. Mai puțin prezența rusă în Siria. E de înțeles, cumva, de ce i-a sărit liderul de la Kremlin în ajutor lui Bashar al-Assad. Primăvara arabă – cu ale sale mișcări tectonice în modul de a face politică în lumea arabă și, să recunoaștem, cu ale sale eșecuri majore – nu a fost bine percepută în rândurile elitei ruse, marcată de complexul cetății asediate. Iar Siria, aflată în imediata proximitate a Federației, nu a făcut decât să arunce gaz pe focul paranoic. Probabil de aceea le-a cerut Putin șefilor FSB (fostul KGB), acum câteva zile, vigilență crescută față de eventuale “influențe străine” în preajma alegerilor parlamentare organizate în această toamnă. Cu un discurs despre inamici străini și interferențe din afara granițelor, Vladimir Putin poate fi bănuit aici de onestitate. Iar orice amenințare directă la suveranitatea statului rus, așa cum a spus liderul de la Kremlin, va fi combătută “cu determinare”.
La începutul lunii Martie, generalul Philip Breedlove a prezentat o descriere în tușe neplăcute. Rusia, spunea el în fața senatorilor americani, folosește toate căile diplomatice, economice și informaționale posibile și presiuni militare directe pentru a influența națiuni, asta în timp ce rămâne sub radar, astfel încât să evite un răspuns militar. “Rusia și regimul Assad folosesc deliberat migrația ca pe o armă, în încercarea de a sufoca structurile europene și a corupe determinarea continentală”, a spus comandantul suprem al forțelor Aliate în Europa. În 25 Februarie, gen. Breedlove a apărut în fața Comisiei Serviciilor Armate din Congresul american. Timp de mai bine de 20 de ani, spunea el, SUA și Europa au încercat să se raporteze la Rusia ca la un partener. Apoi a venit invazia din Georgia, în 2008, iar lucrurile s-au schimbat. “Devine clar acum că Rusia nu împarte obiective comune de securitate cu Vestul”, iar Putin – de mai bine de doi ani – “a căutat să submineze sistemul european de securitate”.
Nu trebuie să căutăm documente în care să scrie “Eu, Vladimir Putin, am decis să destabilizez Europa prin dislocări de populație”. Dar intuiția ne ajută la fel de mult. Vedem cum Europa, pe fondul fluxurilor de refugiați care au intrat sau stau să intre, îngrădite de garduri și forțe de ordine, nu-și mai găsește determinarea comună. Acea determinare despre care vorbea generalul. Despre un răspuns unit în chestiune nu mai poate fi vorba, când avem deja mai multe capitale europene care au criticat deschis sistemul de redistribuire a migranților. Mai mult decât atât, tensiunile la sol se concretizează. În Grecia, acumularea migranților cu miile riscă să se transforme într-un dezastru umanitar, iar frustrările acumulate duc la ciocniri între refugiați și forțele de ordine. E drept, la scară mică, dar destul pentru a semnaliza. Iar toată această atmosferă are și urmări politice, prin ascensiunea partidelor radicale sau care pendulează vădit la extreme. Nu de o Europă unită are nevoie acum, izolat politic și sub presiunea sancțiunilor, Vladimir Putin, ci de mai multe voci separate cu care se poate discuta altfel. În avantajul cui?
