De același autor
Marele PNL a fost proiectul care a făcut posibilă victoria la prezidențiale a lui Klaus Iohannis. Bilanțul perioadei de un an și jumătate care s-a scurs de atunci este legat de incapacitatea de a traduce în acțiuni politice, decizii guvernamentale sau legi mandatul primit de președinte pe 16 noiembrie 2014. Lăsând un partid fără lider, acceptând inerția PNL-isto-PDL-istă și alimentând mitul unui președinte care planează deasupra vulgarei realități, Iohannis și-a ales singur rolul de responsabil al eșecului din 5 iunie. Un eșec așteptat în competiția cu PSD, dar, mult mai grav, un eșec moral și strategic care izolează PNL și îi limitează șansele pentru toamnă. Președintele țării nu este nici pe departe singurul responsabil, dar, din punctul de vedere al celor care l-au ales cu o largă majoritate, el devine țapul ispășitor. Iohannis a fost ales de o majoritate anti-PSD și pro-„un alt fel de politică“. A urmat un an de continuitate a guvernării PSD și o jumătate de an de guvernare care nu a deranjat PSD, ba din contra, i-a dat ocazia să pară a fi în opoziție.
Impostura unui PSD în opoziție a fost făcută posibilă de Iohannis și prin faptul că „a vândut“ publicului ideea unui guvern de tehnocrați reformiști, în condițiile în care prea puțini miniștri s-au comportat în acest sens. Definiția tehnocratului presupunea că acești oameni sunt specialiști în politicile din domeniul pe care îl păstoresc și le pasă mai puțin de imaginea lor, știind că pe termen lung se va dovedi că deciziile lor sunt corecte. În schimb, imaginea generală a fost aceea a inacțiunii guvernamentale, care prelungea timiditatea prezidențială.
Campania PSD la nivel mediatic s-a putut astfel concentra pe doi adversari care nu răspundeau pe măsură. Unul este guvernul de tehnocrați, un guvern care iese astfel înfrânt din alegerile locale, deși nu a participat politic și le-a organizat tehnic corect. Celălalt este Iohannis, care a încercat să răspundă în mod ezitant și nu a avut un mesaj coerent nici măcar la nivelul chemării oamenilor la vot. A fost simptomatic faptul că mesajul ambasadorului SUA care îndemna românii să nu voteze pentru corupți a fost mai vizibil decât mesajul prezidențial. Iohannis a postat pe Facebook un discurs neconvingător, prin care nu a marcat cu nimic importanța momentului, atitudine care a fost completată de gafa de a vota la București abia seara, delimitându-se astfel de o înfrângere anunțată. Dar asta a subliniat și mai mult măsura în care a rămas prea aproape de realitățile sibiene și prea departe de responsabilitățile naționale. Grija obsesivă pentru imagine și micile lașități din această perioadă sunt alte motive pentru care privim către toamnă cu maximă îngrijorare.
În aceste condiții, era imposibil ca PNL să fructifice ceva din mobilizarea electorală de la al doilea tur al prezidențialelor. Acum putem spune că această oportunitate istorică a fost definitiv ratată și că proiectul Marelui PNL a eșuat. În schimb, mișcări antisistem, așa cum a fost Uniunea Salvați Bucureștiul, au demonstrat că acel electorat decisiv la prezidențiale, care vrea schimbare cu orice preț, nu numai că există, dar că devine principalul adversar al partidului prezidențial. Ce s-a întâmplat la București este semnificativ pentru ce se poate întâmpla la toamnă. Deși PNL va rămâne fără probleme al doilea partid din parlament, asta o va face utilizând vechile metode, prin care își va ostiliza și mai mult electoratul care vrea schimbare, deci și partidul sau partidele pe care acest electorat le trimite în parlament. Dincolo de posibilitatea ca PSD să-și construiască o majoritate parlamentară cu UDMR și ALDE, apare și scenariul în care această majoritate nu există, dar nici PNL nu va găsi aliați pentru o majoritate durabilă. În aceste condiții, ideea expusă în ultima săptămână de campanie de un consilier prezidențial, care vorbea de posibilitatea prelungirii unei formule tehnocrate la vârful Executivului pare o utopie. Parlamentarii se vor comporta cu totul altfel când vor avea patru ani de mandat în față. Mulți s-au simțit umiliți în această perioadă și vor încerca să-și ia revanșa, iar prima țintă va fi președintele Iohannis.
Din aceste locale șeful statului iese astfel de mai multe ori înfrânt: prin eșecul PNL, prin soarta guvernului, care e decisă exclusiv în ședințele PSD, și prin faptul că, acum, partidul lui Dragnea pornește de departe cu prima șansă pentru alegerile parlamentare.
Ce poate face Iohannis în acest context, în afară de faptul că trebuie să-și recunoască sieși responsabilitatea pentru actuala situație? Scenariul cel mai coerent cu modelul de președinte pe care, până acum, cel puțin aparent, a încercat să-l impună ar porni de la constatarea raportului de forțe politice de la nivel național, reflectat și în parlament. În aceste condiții, poate să renunțe la cauționarea politică a lui Cioloș, ceea ce ar duce la un guvern de coaliție în jurul PSD. Acest scenariu ne ajută ca, prin reducere la absurd, să înțelegem de ce Iohannis este condamnat să schimbe paradigma raporturilor președinte-premier-PNL, una acum perdantă pentru toți trei.
Criza morală a iohannismului e simbolizată de cel pe care îl anunțase drept viitor prim-ministru, Predoiu. Faptul că fostul ministru reformist al Justiției, care a girat faimoasele Coduri, și-a mințit în față propriul electorat, prezentând sondaje false, a rupt orice legătură de încredere între partidul prezidențial și societatea necaptivă. De acum totul va trebui reconstruit.