„Delete Facebook!“

Chiar și într-o țară ca România, în care agenda publică este confiscată aproape în întregime de politica internă, în care interesul pentru ceea ce se întâmplă „în afară“ este în general minimal, scandalul Facebook - Cambridge Analytica a făcut valuri. Facebook are în România înregistrate peste 9 milioane de conturi și utilizatorii de aici sunt printre cei care stau cel mai mult timp pe rețeaua socială, adesea peste 5-6 ore pe zi.

Punctul de plecare este maniera în care firma britanică SCL - Strategic Research Laboratories a obținut prin intermediul lui Alexandr Kogan, profesor la Universitatea Cambridge, de origine rusă, o bază de date cu profilurile psihografice (informații detaliate privind tipul de personalitate a cuiva) ale unui număr de 50 de milioane de alegători americani. Acestea fuseseră agregate prin intermediul Facebook după ce Kogan distribuise în rețea un „test de personalitate“ unui număr de aproape 300.000 de americani. Problema e că acestora nu li se spusese nici că informațiile astfel obținute vor fi utilizate electoral, nici că aplicația accesa insidios și „prietenii lor virtuali“, ceea ce a făcut ca în final pachetul de profiluri să ajungă la 50 de milioane.

Dezvăluirea a fost făcută de un fost angajat al companiei, Christopher Wylie. Există câteva elemente interesante care conferă poveștii un aer de James Bond. Primul este acela că Wylie a venit la firma în cauză în 2012 într-o poziție cheie, înlocuindu-l pe Dan Mureșan, fiul fostului ministru țărănist Ioan Avram Mureșan, în vârstă de 32 de ani, care fusese găsit mort, în circumstanțe încă nelămurite, într-o cameră de hotel din Kenya, unde se afla pentru a coordona campania electorală a celui care avea să și devină președinte, Uhuru Kenyata. Al doilea detaliu interesant este acela că SCL nu făcea doar cercetare de piață și elabora campanii de comunicare pentru clienți, ci oferea și alte „servicii“ cât se poate de neortodoxe. De pildă, cotidianul londonez The Times relata cu câteva zile în urmă despre o înregistrare făcută de un reporter sub acoperire de la postul de televiziune Chanel 4 în care Alexander Nix, directorul general al SCL (acum suspendat), explica cum ei pot fabrica acuzații de corupție adversarilor clienților companiei sau „planta“ femei („ucrainencele sunt foarte frumoase și aceste aranjamente merg foarte bine“) pentru a-i compromite.

Însă ceea ce a dat o dimensiune globală întâmplării este un treilea detaliu. Acela că o sucursală a SCL din Statele Unite, Cambridge Analytica (CA), a jucat un rol deosebit atât în promovarea Brexit-ului, cât și în succesul lui Donald Trump în campania prezidențială americană din 2016. Un amănunt important este acela că sucursala respectivă este finanțată în principal de un miliardar american conservator, Richard Mercer, cel mai important susținător financiar din campania prezidențială a lui Donald Trump, și s-a aflat inițial sub controlul lui Steve Bannon, un om care a jucat un rol major și în perioada alegerilor, și ulterior la Casa Albă. De aici, coroborând informații despre echipa de campanie a lui Donald Trump, despre rolul jucat de Facebook, despre prezumtivele legături cu Rusia, s-a ajuns la o serie întreagă de evoluții dramatice. De la descinderea poliției în birourile de la Londra ale companiei la probabila convocare a lui Mark Zuckerberg în fața unor comisii parlamentare la Washington și Londra sau la includerea cazului în investigația făcută de Robert Mueller privind amestecul rusesc în alegerile din Statele Unite. Facebook știa încă din 2015 despre informațiile extrase de către Kogan în beneficiul CA. Un articol din The Intercept, din martie 2017, dezvăluie că „datele a 30 de milioane de utilizatori au ajuns la o companie asociată cu campania lui Trump“. Însă faptul că acum toate aceste informații sunt confirmate public de cineva din interiorul companiei a dat o cu totul altă dimensiune scandalului.

Aceste profiluri psihografice sunt extrem de valoroase într-o campanie electorală. Nu este nicidecum o premieră și nu este ilegal în Statele Unite ca ele să fie folosite în alegeri. De altfel, un precursor important din acest punct de vedere a fost Barack Obama, care a folosit masiv Facebook-ul în campania sa electorală, mobilizând astfel segmentul de alegători tineri, mult mai greu de abordat prin mijloacele tradiționale.

Dar, dacă până aici lucrurile sunt relativ clare, apele se despart dramatic atunci când se ajunge la interpretarea faptelor. Sprijinitorii lui Trump susțin că nu e nimic în neregulă în maniera în care s-a procedat. Că asta a făcut la urma urmei și Obama, chiar și Hillary Clinton. Și că, evident, coluziunea cu Rusia este o ficțiune inventată de stângiști. Ei consideră că mass-media ostile față de Trump pur și simplu inventează teorii conspiraționiste. Până la un punct, au dreptate. Faptul că informațiile utilizate de CA au fost obținute ilegal nu i se poate imputa formal echipei lui Trump (cu precizarea că e imposibil ca Steve Bannon să nu fi știut acest amănunt), iar utilizarea unor profiluri electorale este perfect legală. Așa este, însă comparația cu campania derulată de Obama în 2012 este valabilă doar în parte. Obama a utilizat Facebook pentru a-și amplifica aria de răspândire a mesajelor sale electorale. În cazul lui Trump, CA a avut cu totul alt obiectiv: acela de a-i deturna de la vot pe alegătorii potențiali ai lui Hillary Clinton (făcându-i fie să stea acasă, fie să voteze cu un terț, precum ecologista Jill Stein, și ea cultivată de Moscova) din statele „balama“ (acelea unde raporul democrați-republicani este echilibrat). Sigur, nici asta nu e ilegal, dar e totuși altceva. Era, de altfel, singura variantă posibilă, pentru că Hillary Clinton a câștigat detașat votul popular (cu 3 milioane de voturi în plus), dar a pierdut în Colegiul Electoral din cauza unei diferențe totale de doar 70.000 de voturi în patru state „balama“.

Trebuie spus că și echipa lui Hillary Clinton a avut la dispoziție astfel de informații, însă nici pe departe la fel de extinse ca acelea deținute de CA. Nix a declarat la un moment dat că avea la dispoziție o bază enormă, stupefiant de extinsă, „cu 4-5.000 de elemente descriptive pentru fiecare profil de alegător“. Ceea ce i-a permis să apese prin mesaje țintite extrem de fin pedale emoționale negative formidabile. Wylie a declarat publicației The Observer că CA i-a pus la dispoziție lui Steve Bannon un „adevărat arsenal de război psihologic“. Iar asta a fost posibil datorită informațiilor extraordinar de detaliate obținute din analiza comportamentului alegătorilor activi pe Facebook. Un studiu publicat în 2013 de un grup de cercetători de la Universitatea Berkeley relevă că doar din analizarea like-urilor se poate prezice rasa cu precizie de 95 procente și simpatia politică cu precizie de 85 de procente.

Wylie mai scoate în evidență alte două aspecte importante. Primul este acela că mesaje-cheie din campania prezidențială privind construcția zidului de la frontiera cu Mexicul și „curățarea mlaștinii de la Washington“ au fost testate de CA cu mult înainte ca Trump să-și anunțe candidatura. De altfel, inițial, CA a lucrat pentru un alt candidat republican, Ted Cruz, dar probabil ulterior Mercer și cu Bannon au decis că Trump are șanse mai bune de câștig. Și, probabil, nu e întâmplător nici faptul că CA s-a implicat atât în campania lui Trump, cât și în cea a taberei pro-Brexit. Decizia este în deplin acord cu agenda ideologică antiglobalistă, antimultilateralism, asumată public de Bannon, din punctul căruia de vedere Brexit-ul era văzut drept un pas decisiv în dezmembrarea UE. A doua informație importantă este dezvăluirea lui Wylie că el personal a participat în 2014 și 2015 la întâlniri cu corporația Lukoil în care aceasta s-a declarat interesată de maniera în care se pot utiliza rețelele sociale pentru a extrage informații relevante pentru mesaje politice care să țintească alegătorii americani.

Dar, dincolo de impactul asupra alegerilor americane, s-a stârnit o adevărată furtună mediatică în general față de impactul Facebook. S-a vorbit despre toxicitatea rețelelor sociale, s-au lansat îndemnuri: „Delete Facebook“, ceea ce unii au și făcut. Astfel, Elon Musk a renunțat la paginile de Facebook pentru Tesla și Space X. Din nou, criticile nu sunt neapărat noi. S-au făcut și în trecut, dar acum valul mediatic enorm le-a dat cu totul altă dimensiune. De pildă, în noiembrie 2017, Sean Parker, unul dintre cofondatorii Facebook, declara că el și cu Zuckerberg au creat un monstru, „exploatând vulnerabilitățile din psihologia umană“. O părere împărtășită și de Roger McNamee, unul dintre primii investitori în Google și Facebook, care scria în august 2017 în USA Today că, „la fel ca jocurile de noroc, nicotina, alcoolul sau heroina, Facebook produce o fericire pe termen scurt cu consecințe negative serioase pe termen lung, pentru că utilizatorii nu realizează de regulă semnele adicției“.

Întreaga poveste cu Facebook și „profilurile psihografice“ utilizate de CA poate fi privită și dintr-un alt unghi. În ce măsură pot fi manipulate alegerile noastre, electorale sau de altă natură, într-un univers în care suntem aproape cu toții conectați la Internet și informațiile cele mai intime despre noi se acumulează în uriașe baze de date? Și, în aceste condiții, cât de vulnerabile sunt societățile deschise în fața unor „asalturi virtuale“ din exterior, precum cele din Rusia?